Aproape Masini

Acum avem si magazin online

Ce a înțeles un bărbat adevărat despre machiaje

AproapeMașini vine cu un articol aproape feminin. Mă rog, ar trebui să fie pentru femei, dar în stilul caracteristic l-am făcut despre femei.  A da, vorbim și despre machiaje, așa că dă click și distrează-te în compania unui nou articol marca AproapeMașini.



Sursa: Farmec România Facebook Page


Astăzi vorbim despre femei și machiaje, dar cel mai probabil va fi diferit de majoritatea articolelor de genul. Asta pentru că AproapeMașini nu este cunoscut ca fiind un bastion al femininității, un monument viu construit în cinstea sexului frumos, reprezentantul în DEX al cuvântului Macho…nici măcar nu sunt un idol al femeilor precum Salman Khan, Tarkan în 2003 sau Viorel Lis în 2018.


De ce vorbim despre machiaje și femei în cadrul AproapeMașini?


Simplu: AproapeMașini încă participă în cadrul Spring SuperBlog 2018. Altă întrebare!


Ce știi despre machiaje? 


Știu Totul despre make-up, care este un grup de Facebook unde numeroase fete gravitează în jurul acestei teme complexe a machiajului. De fapt, știu mult mai multe decât ar trebui și decât te-ai aștepta de la cineva de 113 centimetri înălțime. Asta pentru că am lucrat în domeniu, dar și pentru că am o mică aventură antreprenorială în zona de cosmetică și înfrumusețare.


În felul acesta, chiar dacă sunt un bărbos burtos, cunosc foarte bine importanța machiajului și a produselor de cosmetică în viața femeilor. Indiferent că vorbim despre un machiaj natural pentru a ieși din casă până la magazinul din colț sau despre machiaje de seară care sunt la granița dintre machiaj și face painting. Dar în această seară voi lăsa la o parte experiența mea înfricoșător de vastă despre machiaje și vă voi relata punctul meu de vedere asupra acestei lumi.


1. Femeile sunt mereu fascinate de noile colecții.



Vrei să impresionezi o fată, sau și mai bine, o femeie? Atunci nu te prezenta cu produse de machiaj demne de programul Rabla, vină cu ceva nou. O colecție nou lansată, cum ar fi gama Gerovital Beauty va asigura că nu ai aruncat bani pe geam și că o vei impresiona, dând dovadă atât de faptul că te-ai gândit să îi cumperi ceva drăguț dar și că ai făcut eforturi suplimentare și te-ai documentat în privința cadoului. Nu mă întreba de unde știu de noile produse marca Gerovital Beauty, știu doar că sunt foarte bune și că acoperă toate necesitățile unui machiaj complet.


2. Nu încerca să înțelegi care este diferența dintre produse.


La fel ca și în lumea mașinilor, gusturile sunt relative și nu există produse perfecte pe care le adoră toată lumea. La urma urmei, nici pe Iisus nu l-a plăcut toată lumea, de ce ai avea pretenția ca orice altceva să fie universal aprobat și plăcut?

Ce poți face în schimb este să afli ce brand-uri îi plac acelei persoane speciale din viața ta, și nu mă refer la brandul de la sală.


Dacă iei de exemplu produsele noi lansate Gerovital Beauty, dacă tot am vorbit de ele, vei afla că au ingrediente active de ultimă generație: acid hialuronic, pudra de diamant, vitamina E. Nu înțeleg nimic din toți acești termeni, dar cu siguranță doamnele și domnișoarele știu exact despre ce e vorba și vor aprecia un asemenea cadou. Știu de exemplu că pudra de diamant este folosită și pentru cămașa cilindrilor din cadrul motoarelor 1.0 EcoBoost din gama Ford, dar cam atât.


3.Nu există femei care să nu se machieze.


Oricât de mult ar fi împotriva machiajelor, tot va veni o nuntă sau un eveniment la care va trebui să se machieze. Plus că sunt multe femei care au preconcepția greșită că nemachiate arată ca Viorel Lis, fapt pentru care au nevoie neapărat de un cabinet aprovizionat constant cu minim 540.364 de produse (minim). Așa că vei merge aproape la sigur întotdeauna.


Aproape la sigur?



 


Dacă ai de gând să cumperi ceva care are variațiuni de culoare, atunci e la fel de riscant ca la haine. Se poate să îi placă sau se poată să nu îi placă, de aceea e recomandat să cumperi ceva neutru sau să cumperi un set complet, cum ar fi de exemplu în cazul rujurilor. Sau dacă nu dorești să te pierzi în oferta de culori disponibile, poți merge cu adevărat la sigur și să cumperi un balsam de buze care conține extract din semințe de Baobab și alți termeni sofisticați pe care nu îi înțeleg.


Dar asta e esența feminină: Ființe sofisticate, care sunt fascinate de machiaje și care vor căuta și vor aduce întotdeauna culoare în viața lor și a celor din jur. Așa că nu încerca să le înțelegi, trebuie doar să le iubești și să ai grijă de ele. Sau mă rog, să ai grijă de ea.


Asta este în schimb o discuție filosofică pentru altă ediție. Astăzi am vorbit despre incursiunea AproapeMașini în lumea feminină, cu oprire în stația dedicată special pentru machiaje.


 


Similar Articles

AproapeMasini

28 March 2018

Stiri



Scrie un raspuns

CE SE INTAMPLA PE aproapemasini.com

CE SE INTAMPLA COMENTATORULE?
ARHIVA