Aproape Masini

Acum avem si magazin online

8 Martie – o sărbătoare care trebuie trăită zilnic.

Și iată că noi bărbații am ieșit din Triunghiul Bermudelor: Am trecut de 14 februarie, am făcut cheta la muncă de 1 martie și am supraviețuit chiar și de 8 martie. Dar oare să fie acestea doar niște sărbători care să ne amintească să prețuim femeile din viața noastră din când în când și nu în mod continuu? Da, doamnelor, domnișoarelor, domnilor și tot ce este între (este 2018 și sunt obligat să menționez), în cadrul articolul de astăzi vorbim despre femei. Doar la modul pozitiv.



Sursa: Interflora Facebook Page


 


În cazul în care te întrebi ce se întâmplă cu frecvența articolelor în cadrul AproapeMasini și de ce vorbim despre teme care nu sunt auto, atunci îți reamintesc că AproapeMasini participă în cadrul Spring SuperBlog 2018, un campionat național de blogging. Aparent, cineva a fost suficient de nebun(ă) încât să acorde și acestei fose septice a internetului șansa de a participa. Poate că nu te interesează atât de mult subiectul, dar pentru mine este cu siguranță o călătorie interesantă și o gură de aer proaspăt, undeva am ocazia despre a vorbi / scrie despre foarte multe lucruri.


Despre ce vorbim astăzi?


Astăzi vorbim despre un subiect foarte important și interesant: 8 Martie. Ideea a venit din partea echipei de artizani ai frumuseții denumită oficial Interflora, o florărie online care este mai degrabă o asociație compusă din peste 58.000 de florării din 140 de țări. Practic, cu ajutorul echipei Interflora chiar poți trimite flori oriunde în lume. Ai putea trimite de exemplu în Iași, la adresa Bulevardul Tudor Vladimire…..


Iar tema prezentată de ei are o însemnătate foarte mare pentru noi ca și societate: 8 Martie ar trebui să fie o sărbătoare pe care să o simțim în fiecare zi, sau cel puțin pe care să o simtă femeile speciale din viața noastră.


Da, știu că sună a cliche și probabil că voi fi contactat prin e-mail de câteva persoane pro-Dragobete care să mă felicite pentru faptul că sunt împotriva sărbătorilor comerciale. Îmi plac sărbătorile comerciale, nu voi infirma doar de dragul de a da bine pe sticlă. Dar la fel de mult îmi displac și gesturile de afecțiune pe care le facem doar de dragul societății.


Femeia trebuie iubită și apreciată în fiecare zi, nu doar de 8 Martie.


Sursa: Interflora Facebook Page.


Am mai discutat într-un articol, tot pentru SuperBlog 2018, despre faptul că lucrurile cu adevărat valoroase au nevoie de o fundație solidă și de o atenție constantă. Doar că femeile din viața noastră nu sunt lucruri, ci sunt efectiv jumătatea noastră care ne ajută să creștem, să zburăm.  Ele sunt cele mai importante în viața noastră și merită atenția noastră în fiecare zi. Așa că nu strânge din dinți de 8 martie că trebuie să cumperi niște flori online sau de la cea mai apropiată florărie și să îi spui câteva lucruri frumoase. Dacă ți se pare un efort prea mare să cumperi flori cadou, atunci lasă un bărbat adevărat să se ocupe de ea. Un bărbat adevărat nu are nevoie de 8 martie pentru a-și arăta iubirea și aprecierea față de femeia de lângă el. Dar s-ar putea să aibă nevoie de niște flori. Iar dacă timpul este mic sau distanța este mare, mulțumită internetului poți comanda flori la domiciliu.


Sunt florile la domiciliu o alegere inspirată pentru societatea anului 2018?


Florile la domiciliu sunt o alegere inspirată în orice moment. Atâta timp cât nu este doar de 8 martie sau 14 februarie, florile la domiciliu sunt o modalitate garantată de a-i face dimineața mai frumoasă, inima mai completă și zâmbetul mai larg.


Indiferent cum vrei să îți arăți iubirea și aprecierea față de persoana dragă, important este să o faci în mod constant. Imaginează-ți dacă ea te-ar contacta ocazional sau ți-ar arăta afecțiunea și iubirea ei doar la ocazii speciale. Dacă ar fi romantică cu tine doar 1 dată pe lună (sau mai rar).



Nu, femeile nu funcționează așa. Ca o floare deosebită, femeia are nevoie de susținere și de creștere pentru a putea înflori și a-și putea expune întreaga frumusețe.


Iar pentru femei cel mai mult contează gestul. Faptul că în fiecare zi te gândești la ea și o apreciezi contează mult mai mult decât un obiect scump pe care îl faci cadou o dată la câteva luni. Ea vrea să fie cu tine, nu cu poșeta.


Și dacă vrei să îți arăți iubirea față de ea și nu știi cum, cu un buchet de flori ai garanția că mergi la sigur oricând.


 


Scrie un raspuns

CE SE INTAMPLA PE aproapemasini.com

CE SE INTAMPLA COMENTATORULE?
ARHIVA