Aproape Masini

Acum avem si magazin online

2018 Ford Fiesta ST – Sfarsitul unei ere.


După cum probabil știți, noul Ford Fiesta ST a fost anunțat că va veni peste noi in 2018 cu intensitatea cu care vine licența peste studenți în doar cateva zile. Și da, am menționat intenționat detaliul ”cateva zile”. Pe deoparte, noul Ford Fiesta ST reprezinta un eveniment fericit. Dar pe de alta parte, noul Ford Fiesta ST reprezinta sfarsitul unei ere. Iată de ce.




Povestea începe în 1999, cand micul Ford Fiesta primește pachetul Zetec S. Un motor de 1.6 16v, de 102 cai putere și cu frane luate de pe Ford Puma. Bună de 0-100km/h în 9.9 secunde și cu o viteză maximă de 181 km/h, Zetec S era mai degrabă un proto – Ford Fiesta ST, dar de aici începe. Spre deosebire de succesori, episodul I a rămas o mașină obscură, uitată de timp, și totuși genială. Un fel de trupa ”Plus 2”. Nu am simpatii deosebite față de această mașină, dar aici e geneza uneia dintre cele mai bune mașini din timpurile noastre.


Ford Fiesta ST / XR4 ( 2004 – 2008 )



 


Acuma discutăm despre altceva. Ca un clișeu american, putem spune că a fost mașina potrivită la momentul nepotrivit. Primul Ford Fiesta ST, această mașină era un hot-hatch pe bune. Cu un motor de 2.0L benzină și 150 de cai putere, Ford Fiesta ST te putea teleporta in următoarea dimensiune pană la 208 km/h și venea cu multe jucării : discuri de frână pe toate 4 roțile, un bodykit discret dar și ușor agresiv, evacuare dublă, jante de 17” din aliaj, logo-uri ST și scaune de piele. Ce să mai, dacă această mașină ar fi fost un loc de alimentație publică, ar fi fost o shaormerie din Dristor.


Plus că la toate aceste ingrediente puteai să mai pui condimente ”extra full”, cum ar spune toți dubioșii de prin târgurile auto. În 2008 puteai alege intre Performance Stage 1 care ducea micul Ford Fiesta ST la 163 cai putere, iar Performance Stage 2 puteau să o ducă la 182 de cai putere, în caz că nu îți ajungea.


Și totuși de ce nu am auzit de ea ?  


Cum spuneam : Mașina potrivită, la momentul nepotrivit. Suntem în 2004. Golf IV GTI e un eșec, Polo GTI nu există, Focus RS nu există. Singurul competitor real al acestei mașini a fost Renault Clio 172, care este o mașină la fel de capabilă, dar tot la fel de obscură. Și asta pentru că 2004 reprezenta o perioadă neagră pentru hatchback-uri și mașini de oraș in general. Cayenne-ul abia s-a lansat, X5-ul e la modă, noul E60 seria 5 s-a lansat, iar cel mai important model lansat in 2004 este de departe Dacia Logan. Așa că, o mașină scumpă de oraș, un hothatch, nu avea ce căuta intr-o mare de SUV-uri și limuzine. O mașină intradevăr potrivită, la momentul nepotrivit.


Ford Fiesta ST ( 2012 – 2017 )



Apoi a venit in 2007 criza și le-a luat. Pe toate. Tot ce era X5, Cayenne, Q7, „cincear”, „șeptar” și alte cuvinte exotice folosite de cetățeni și mai exotici. Lumea a incetat să mai arunce cu banii pe fereastră și a inceput să se orienteze către mașinile mici de oraș. Începe era hatchback-ului și implicit a hot hatch-ului.


În 2008 se lansează generația a 6-a de Ford Fiesta, o generație care a reprezentat o revoluție față de generația precedentă. Ford Fiesta nu mai era doar un model pe pagina de configurator, pus ca să nu spună nimeni că nu avem mașini de oraș, ci s-a transformat intr-un acesoriu cochet de oraș bun la toate activitățile urbane.


Iar o nouă generație de Ford Fiesta anunța și venirea iminentă a unei noi generații de Ford Fiesta ST. Și a venit, în 2012. Cu un motor de 1.6L benzină turbo-alimentat, noul Ford Fiesta ST venea la pachet cu 182 de cai putere și o funcție de overboost care dădea incă 15 cai putere pentru 15 secunde. Cu un 0-100km de 6.9 secunde, o viteză maximă de 218 km/h, scaune Recaro, jante de aliaj de 17”, evacuare dublă și alte nebunii, Ford Fiesta ST a fost un succes răsunător.


De ce atat de răsunător ?


Pentru că intr-o lume a laptop-urilor pe roți, Ford Fiesta ST reprezenta una dintre ultimele mașini sport ”mecanice”. O cutie manuală, un motor mic, o direcție și atât. Fără cutii automate cu 2000 de trepte, fără direcție asistată electric, fără 5 moduri ale suspensiei, fără tabletă, fără toate aceste lucruri care ne fură experiența condusului. Iar pentru această puritate, Ford Fiesta ST a rămas una dintre ultimele mașini dedicate pasionaților de condus.


Ford Fiesta ST ( 2018 – )



Și acuma nu mai este ?


Ultimele bastioane ale pasionaților de condus, la această clasă cel puțin, au fost Ford Fiesta ST și Suzuki Swift Sport. Dar amândouă vor fi inlocuite în 2018…


Cu ce va veni nou acest Ford Fiesta ST ?



Chiar dacă la exterior arată asemănător ( ”p’acolo” cum ar spune moldovenii), la interior și la nivel mecanic avem schimbări importante. La interior puteți vedea și voi, nu e nevoie de mine.


Ce schimbări vin la nivel mecanic ?


2 schimbări importante vin cu acest Ford Fiesta ST. Prima schimbare majoră o reprezintă trecerea de la un motor de 1.6L in 4 cilindri la un 1.5L in 3 cilindri. Este primul hot-hatch care trece la 3 cilindri. De ce ? Pentru că salvăm planeta și pentru că consum. Pe langă faptul că vine in 3 cilindri doar de dragul consumului, vine și cu tehnologia de dezactivare a cilindrilor la stres mic. Dacă mergi intr-un ritm de croazieră, un cilindru se va dezactiva. Vei rămane in 2 cilindri, ca la mopedă.


A doua schimbare importantă o reprezintă modurile de condus. Acestea sunt Normal, Sport, Track și fiecare ajustează chestii de la managementul motorului până la sunetul din interior pentru că suntem in 2017 iar sunetul natural al motorului nu se mai poartă.


Performanțe ? Da. Acest 1.5L 3 cilindri produce 197 de cai putere, exact cat vechiul 1.6L 4 cilindri. Și prinde 0-100km/h cu 0.2 secunde mai repede. A da – vine și cu jante de 18”, ceea ce e unpic cam mult la clasa asta.



Concluzie ?


2018 Ford Fiesta ST are niște bocanci mari de umplut. Ar trebui să ducă mai departe legenda deja creată. Dar cu o orientare puternică către tehnologie și eficiență și o deconectare față de plăcerea de a conduce, rămâne de văzut. Va trebui să așteptăm 2018 să vedem ce poate noul Fiesta ST. Asta dacă Lorin Fortuna nu ne va ataca energetic.


 


Drive safe & Drumuri bune colegii !


Similar Articles

AproapeMasini

27 June 2017

D'ale Șoselei



Scrie un raspuns

CE SE INTAMPLA PE aproapemasini.com

CE SE INTAMPLA COMENTATORULE?
ARHIVA