Iata ca a venit vremea ca Skoda Octavia III sa straluceasca pe acest mic site. Dar Skoda Octavia III nu mai este varul ala de la tara, astazi este o masina matura, gata sa ia din tortul vanzarilor VW.

Povestea incepe in 1996, in acelasi an in care oaia Dolly devine primul mamifer clonat din lume. Cei de la VW au fost profund impresionati de acest experiment si au dorit si ei sa cloneze. Asa ca s-au gandit sa cloneze un Golf IV, cea mai populara masina a lor de atunci. Doar ca VW nu a fost niciodata recunoscut pentru inovatie sau pentru abilitatile de a aduce tehnologie noua, asa ca rezultatul a fost aproape reusit: Skoda Octavia I.

 

Skoda Octavia I intotdeauna a fost un Golf IV mai mare, mai ieftin si mai saracacios. Desi, unii oameni au fost luati de mirajul simplitatii acestei masini incat au continuat sa o cumpere pana in 2010. Genul ala de om care iti va povesti cum era pe vremuri si cat de tare ningea atunci cand mergea la scoala. De obicei are o basca pe cap si o sticla de Saniuta in torpedou. Asta in cazul in care Octavia respectiva avea torpedou, care era optional.

Apoi a venit Skoda Octavia II in 2005, care a fost un Golf 5 mai mare, mai ieftin si putin mai saracacios. Nu mai era ieftineala crunta precum predecesorul, dar tot se simtea o diferenta mare la calitate fata de Golf 5. Totusi, Skoda Octavia II s-a dovedit foarte populara in Romania, fiind una din putinile masini pe care romanii si-o puteau permite de noua.

Vine 2013 si globalizarea isi spune cuvantul, Skoda Octavia III fiind foarte apropiata de Golf VII ca si calitate a materialelor. In continuare ramane o favorita a agentilor de vanzari si a managerilor, dar acum nu mai este Alexandru Recolciuc al lumii auto.

Ce aduce nou Skoda Octavia III?

In primul rand, o imbunatatire masiva la nivel de interior. Calitatea materialelor incepe sa se analizeze in cadrul intregului grup VW, asa ca nu va trebui sa platesti extra pentru torpedou si pedale.

Motoare Skoda Octavia III

O alta inovatie semnificativa o reprezinta gama de motoare. Asa cum Gigi a fost dat afara din Ghencea, asa si motoarele fara turbina au fost date afara din arsenalul Skoda Octavia III. Behehehe.

Motoare pe benzina

  • 1.2 TSI de 105 cai, 4 cilindri si o curea care sa invarta distributia. Un motor cinstit, de oras, facut pentru oamenii care nu vor sa moara cu stil, la 150 km/h pe A2. Oameni ca vor sa moara linistiti, in somn, nu urland ca pasagerii lor. Un motor decent, care nu este subdimensionat. Mai este si varianta de 85 de cai dar aia nu merita un spatiu aici.
  • 1.0 TSI de 115 cai – un motor introdus in 2015, acest David s-a dovedit fiabil si suficient de puternic incat sa plimbe Skoda Octavia III si VW Golf VII colo-colo, dar cam atat.
  • 1.4 TSI de 140 de cai – acest motor a revenit spectaculos din coma si este gata de actiune. Nu este un veritabil si miraculos Michael Schumacher, dar si-a rezolvat toate problemele si este unul dintre cele mai bune motoare pentru acest birou de vanzari mobil.
  • 1.8 TSI de 180 cai – lansat in 1996, acelasi an cu Skoda Octavia I si albumul “Nimic Normal” al celor de la Parazitii, acest motor s-a dovedit suficient de bun si pentru vremurile noastre. In continuare este un consumator notoriu de ulei, dar acum este mai puternic, mai fiabil si mai economic.
  • 2.0 TSI de 220 de cai – deja ne-am obisnuit cu acest motor de la celelalte masini din grupul vesel VW. Consumurile de 1 litru de ulei la fiecare 1000 km parcursi sunt normale, conform VW. Multumim VW. Legenda spune ca motorul poate fi dus lejer in 280 de cai.

Diesel (ugh):

  • 1.6 TDI de 90, 105 sau 110 cai – la fel ca si in cazul Skoda Octavia II Facelift, 1.6 TDI de 105 cai este o reminiscenta a trecutului. Un motor onest, fara pretentii, care este fiabil, economic si care transporta caroseria in mod decent. Sensibil in schimb la motorina proasta de Romania, suferind de acumulari de span care pot distruge tot sistemul de prin care trece motorina.
  • 2.0 TDI de 140, 150 sau 185 de cai – vesnicul 2.0 TDI de la VW, acum in varianta Common-rail. Un motor cu probleme reduse, de asemenea sensibil la motorina proasta. De retinut faptul ca unele motoare vin cu o volanta cu masa dubla, care este costisitoare de inlocuit, iar in momentul in care isi da duhul poate lua si ambreiajul cu ea.

Probleme Skoda Octavia III :

Desi este o masina destul de fiabila, ceho-nemtoaica nu a scapat de cateva probleme specifice VW:

  • Cutia de viteze DSG7 este notorie pentru probleme. Are nevoie de schimbari regulate de ulei (60.000km sau 6 ani), iar cutiile problematice smucesc atunci cand schimba vitezele.
  • Partea electrica are mici probleme peste tot. Ca niste tantari care abuzeaza de fiecare milimetru patrat al pielii tale intr-o seara in Delta, asa si piticii electronicii isi fac de cap.
  • Motoarele diesel vin toate echipate cu filtru de particule. Ca si la viol, nu are relevanta daca iti convine sau nu. Foarte important de luat in calcul in cazul in care ai de gand sa conduci mai mult de 2 metri in oras.

 

Verdict Skoda Octavia III :

Orice masina care a fost folosita drept taxi sau masina de companie este automat o masina fiabila. Iar Octavia III a demonstrat ca poate fi si moderna, scapand in sfarsit de imaginea de “am 40 de ani, 2 copii si am renuntat la visele mele”. Atentie in schimb la versiunea facelift, care este la fel de frumoasa ca o sticla de sampanie scapata pe jos. Per total, o masina care merita cumparata, chiar si second-hand. O masina care este o alternativa serioasa la VW Golf si chiar si Passat.