Aproape Masini

Acum avem si magazin online

Pareri: Renault Modus ( 2004 – 2013 )

Renault Modus, o masina pentru oamenii dedicati. Chiar daca pare o masina ciudata si neinteleasa, Renault Modus s-ar putea sa iti merite banii.



 


Lansat pe o platforma de Clio II usor trasa in roata si alungita, Renault Modus a vrut sa fie un Scenic mai mic. Sau un Clio mai mare. Sau un Espace foarte mic. O propozitie relativ unica in lumea auto din 2004, mai ales ca atunci incepea invazia de tractoare cu scaune de piele. Tractoare precum BMW X5, VW Touareg, Porsche Cayenne si restul masinilor de dubiosi. De asta masini precum Polo, Corsa sau Fiesta nu s-au vandut atat de bine, iar Renault Modus a ramas o masina foarte putin cunoscuta.


O masina putin cunoscuta dar foarte buna pentru familistul ce are un buget mai strans decat un tanga purtat de catre o dansatoare in club.



De ce sa cumperi un Renault Modus in 2019?



  • In primul rand, e o masina ieftina de cumparat si intretinut. Mai ales astazi cand strabati caile internetului si vezi ca majoritatea modelelor se invart in zona 1500-2500 euro in 2019 si astfel si le permit absolut toti romanii. Totusi, vine intrebarea legata de Renault Scenic, dar un Scenic e cu 1000-1500 de euro mai mult, aproape dublu valoarea masinii. Asa ca daca ai bugetul super strans cu usa, un Renault Modus face cam 80% din ceea ce face un Scenic.

  • Foarte multe locuri de depozitare. E greu de explicat de ce traficantii nu au ales Renault Modus atunci cand a fost vorba de carat diverse chestii. Ai inclusiv spatii de depozitare in scaune. Serios, trebuie sa vezi cate locuri de depozitare are Modus.

  • Bancheta spate gliseaza inainte-inapoi, una din caracteristicile cele mai importante la Modus. Daca ai pasageri mai lungi..asta, inalti, pur si simplu glisezi bancheta inapoi. Daca ai copii, glisezi bancheta inainte si faci loc pentru portbagaj. Intradevar e o masina modular si masina isi merita numele de Modus.

  • Nici pe partea de piese nu vei avea probleme foarte mari pentru ca e construit pe platforma de Clio II deci gasesti piese oriunde. Iar pentru piesele specifice trebuie sa stii ca Modus e aceeasi masina cu Nissan Note, singura diferenta fiind la estetica din fata si din spate. Renault Modus – setul de Lego al lumii auto.


 


Motoare Renault Modus


Benzina



  • 1.2 MPI de 75 cai – Motorul de baza care a fost gazduit si de primul Sandero, acest motor isi face treaba in mod decent in oras, dar cam atat. Daca ai de gand sa iesi la drum lung cu familia, ia-ti altceva.

  • 1.2 TCe de 100 cai – Motivul de cearta dintre Renault si Nissan ajunge si pe versiunea facelift a lui Modus. Nissan acuza faptul ca acest motor pierde tot uleiul la doar 200 de metri distanta de portile fabricii, iar la Renault s-au raportat cateva cazuri de consum de ulei, dar nimic spectaculos.

  • 1.4 MPI de 100 cai – Clasicul 1.4 “Rup asfaltul” care a devenit faimos pe Logan pentru fiabilitatea extrema. Nu sunt prea multe de spus despre acest motor decat ca trebuie sa fii foarte dedicat ca sa il distrugi.

  • 1.6 MPI de 113 cai – Alt motor simplu si fiabil pentru soferul care vrea ceva simplu si fiabil. Pentru 20 de lei in plus la impozit, acest motor merita cumparat chiar si in defavoarea legendarului 1.4 MPI.


Diesel


1.5 dCi K9K de 68, 85, 90 si 105 caiVersiunile sub 90 de cai au probleme cu injectoarele Delphi care au fost fabricate la noi intre doua sticle de Mona. Cat despre probleme generale, motorul are tendinta sa uite clapeta EGR pe deschis, e sensibil la motorina de proasta calitate (pompa de inalta presiune pica prima) si are nevoie de distributia schimbata la fiecare 4 ani sau 50.000 km.


 


Probleme generale Renault Modus



  • Inchiderea centralizata are obiceiul de a se inchide permanent asa ca va trebui sa te imprietenesti cu geamurile cu baietii de la centrul de parbrize.

  • Cutia automata strica dispozitia celor 2 posesori de Modus care au bifat aceasta optiune. Asa se intampla atunci cand pui optionale scumpe pe masini ieftine.

  • Farurile, ca la orice Renault, sunt infernal de greu de schimbat si trebuie scos tot farul si chiar si bara fata. Si pentru ca tot vorbim despre optionale scumpe, unele modele au tehnologii gen asistenta la viraj “cornering lamp”, xenoane si dublu xenoane.

  • Si lista de electronice nu se opreste aici. Multe modele vin cu senzori de ploaie si de lumina, iar daca stii ceva despre masinile Renault din anii 2000, cred ca stii deja incotro merg lucrurile. Problemele nu se rezuma aici si continua cu geamurile electrice, servodirectia asistata electrica si se ajunge si pana la motorasul de deschidere a capacului de la rezervor. Cu mic cu mare, problemele electrice bantuie orice Renault din anii 2005.

  • Bobinele de inductie sunt un punct slab pentru benzinarele aspirate iar benzinarele de la Renault nu scapa nici ele. CFR – Nu scapa fetele tefere. A da, benzinarele astea in momentul in care au acumulat destui kilometri incep sa consume ulei. Nu e chiar un consum demn de VW sau BMW, dar e bine de stiut. Desi ma indoiesc ca un Modus va avea foarte multi kilometri.



Verdict Renault Modus


O masina neinteleasa dar excelenta pentru cei care vor o masina de familie si care au bugetul calculat la milimetru de catre nevasta. Daca nu stii nimic, dar absolut nimic despre masini, atunci un Renault Modus poate fi o masina pentru tine. Da, are probleme, dar nimic grav. Desi, cel mai probabil daca nu stii nimic despre masini nici nu vei citi articolul asta.


Ce motor recomand? Pentru benzina recomand absolut benzinarul de 1.6 MPI de 113 cai, desi nici 1.4 “rup asfaltul” nu e de neglijat. Cat despre diesel, pot recomanda doar 1.5 dCi de 90 si 105 cai (in acelasi timp).


Similar Articles

AproapeMasini

17 August 2019

D'ale Șoselei



Scrie un raspuns
  • Adrian

    2024-09-03 18:27:49

    Salut tuturor , am un Modus 2008 motor 1.2. Am luat-o la 87000 km și am acu vreo 144k km . Am schimbat ceva arcuri pe față , discuri pe spate și service făcut la ea de 2 ori ( filtre , ulei ... ) . Am mers cu ea pe autostradă și cu 170 km/h fără probleme . Am făcut 4 drumuri până acum Germania - România ( vreo 1750 km distanță din Germania la Roman ) . Nu mă pot plânge deloc . Am tras de ea de numa și sunt mulțumit atât de consum cât și de costuri , așa că o recomand cu plăcere . Da , azi mi-a făcut ceva probleme la geamul șoferului că se deschide " în șuturi " dar in rest e genul de mașină "bagi benzină și pleci" . Recomand 100% .

  • Adrian

    2024-09-03 18:27:48

    Salut tuturor , am un Modus 2008 motor 1.2. Am luat-o la 87000 km și am acu vreo 144k km . Am schimbat ceva arcuri pe față , discuri pe spate și service făcut la ea de 2 ori ( filtre , ulei ... ) . Am mers cu ea pe autostradă și cu 170 km/h fără probleme . Am făcut 4 drumuri până acum Germania - România ( vreo 1750 km distanță din Germania la Roman ) . Nu mă pot plânge deloc . Am tras de ea de numa și sunt mulțumit atât de consum cât și de costuri , așa că o recomand cu plăcere . Da , azi mi-a făcut ceva probleme la geamul șoferului că se deschide " în șuturi " dar in rest e genul de mașină "bagi benzină și pleci" . Recomand 100% .

  • Ganea Vasile Ioan

    2024-06-03 10:35:09

    Despre Modus nu știu mare lucru, sunt rare pe la noi. In schimb știu că motoarele pe benzina sunt peste aproape orice motor nemțesc. Am avut Laguna 1.6 și Megane 1.4, am fost super mulțumit și de întreținere, și de consum. Urmează să îmi cumpăr un Modus 1.6 16v, sper să am mâna bună la el. Vw și gașca de mașini ultra complicate și sensibile(„marele” și mult lăudatul passat) și-au dat testul la mine, nu au luat notă de trecere. Spor in toate, și fiți cuminți pe drum!

  • Octavian

    2024-05-31 15:44:09

    Salut.

    M-am bucurat sa gasesc o descriere a masinii. Nu e multa lume care sa o bage in seama.

    Sunt posesor de Renault Modus de aproximativ 7 ani, e prima masina si eram incepator. Motor 1.5 dCi, 85cp, an 2006. E o masina mica si practica cu o vizibilitate excelenta. E usor de intretinut si desi se mai strica una altain timp, nu sunt scumpe. Majoritatea componenteleor fiind compatibile cu cele de pe Dacia Logan.

    Am cumparat-o la 170 000 km, iar acum are 235 000. Probleme am avut o data cu injecoarele(un injector schimbat si unul reconditionat), plus saibele de foc/injecoare schimbate – probabil din cauza ca am alimentat cu motorina standard + condus mai mult in oras.

    Din cauza ca botul masinii e mic este mult mai dificil pentru mecanici la revizie. Iar la becurile de pozitie, faza scurta si lunga atunci cand se ard trebuie data bara din fata jos. In rest probleme marunte.

    Eu o recomand, desi pentru o familie cu 2 copii deja devine putin neincapatore. Noroc ca are banchta din spate glisabila, facand din „cele 3 locuri” existente 2 locuri, dar reducand spatiul din portbagaj.

  • Vali

    2022-09-13 12:30:07

    Am cumparat un renault modus si pot sa spun ca sunt super multumit , am luat o cu legendarul 1.4 dar sincer e destul de insetata , si cum ai zis si mai sus , trebuie sa te dedici ca sa il strici dar tata chiar s a dedicat si i a spart baia de ulei , si a si mers fara pana cand motorul a zis no bine , pa… Dar i am schimbat motorul si intr un an cu ea am acumulat un total de 66k km cu mine si masina are acum 266 de k si in afara de problema motorului ce nu a fost din vina masinii nu am avut absolut nici o problema cu ea si porneste oricand si e pregatita de duca. In final daca cineva are in cap sa isi ia un modus il recomand cu toata increderea mai ales pentru un incepator

  • Robi

    2021-08-12 22:32:04

    Buna , am gasit un Modus din 2006 motor pe benzina 1.6 16v , cu optiunea de cornering de care mentionati. Pret 1900euro . Masina arata decent si merge bine. Ce sugerati sa verific inainte de a o cumpara pentru sotie ? (ei ii place, dar ca si mine nu se pricepe)

  • Banes florin

    2020-12-01 09:57:29

    Cel mai imprtant lucru care la renou modus ma lasat directia electrica asa nai treaba la drumse comporta destul de bn la motor de 1,2 am venit 1400 km cu iel dar directia sum orce critica la 20000 mi de km parcurs an rest ie perfec la1400 de km a consumat 200de g de ulei an rest nimic ie bn .

  • Vali

    2019-08-17 20:42:46

    Modusul a luat la vremea lui 5 stele la Euro NCAP.E de remarcat acest lucru pentru o masina de buget si atat de mica in 2004.


CE SE INTAMPLA PE aproapemasini.com

CE SE INTAMPLA COMENTATORULE?
ARHIVA