Aproape Masini

Acum avem si magazin online

Pareri : Seat Mii ( 2011 - 2020 )

Mai intai am vorbit despre VW Up!, care a fost un real succes comercial. Apoi a venit Skoda CitiGO, care a fost un succes necomercial. Si acum a venit randul lui Seat Mii, care nu a fost un succes. Sa vedem de ce.


 


Seat Mii? Dupa cum spunea marele Brusli - "nu imi e frica de producatorul care lanseaza 10,000 de masini o data. Imi e frica de producatorul care lanseaza aceeasi masina de 10,000 de ori". Doar ca Seat Mii a venit cumva la bagaj cu Skoda CitiGO si VW Up!, pentru ca asa e traditia. Octavia cu Leon si Golf, Fabia cu Polo si Ibiza, Tiguan si Ateca si Kodiaq, Touareg si nimic si nimic, Amarok si nimic si nimic. Si Seat Mii - Skoda CitiGO - VW Up!, doar ca nu exista nicio diferenta intre ele in afara de sigla, pentru ca au fost asamblate in acelasi loc, de aceiasi oameni. Si totusi sunt cateva diferente.


Care e diferenta majora?


Foarte multe masini la vanzare sunt in doua porti, practic un Arosa actualizat. De fapt cam asta a fost si ideea tripletei, sa vina sa inlocuiasca vechiul Lupo / Arosa si vechiul Fox. Si pentru ca Mii a fost restrictionat in principal pentru Spania, lumea l-a luat drept succesorul lui Arosa si de asta gasesti foarte multe cu doua porti. Si nu doar in doua porti, ci foarte multe sunt modificate estetic la nivel de "ciuning". Ceea ce e bine, pentru ca a fost masina de privati si nu a facut neaparat livrari de mancare tarziu in noapte catre niste studenti beti morti, dar reversul este ca daca masina a avut parte de ciuning, probabil fost condusa de niste tineri fara bani dar cu mult entuziasm.


Si diferentele minore?



  • A fost limitat la piata din Europa, in special din Vest si foarte la Vest, aproape de plaja Vest asa ca a fost cel mai putin vandut dintre toate.
  • Nu a primit nici un facelift si nu a primit o grila speciala pentru versiunea electrica, spre deosebire de VW Up! care a primit si un facelift dar si o grila speciala pentru versiunea electrica, si nici Skoda CitiGO care a primit un facelift. Iar Seat Mii? Emilutz.
  • Nu a primit motorul 1.0 TSI si nici vreo echipare GTi, pentru ca altfel nu mai cumpara nimeni Up! si aveau nevoie de un motiv pentru care sa il poata vinde.
  • Prima masina din clasa ei, alaturi de Up! si CitiGO, care au venit cu franare automata de urgenta in oras.


Seat Mii front side aproapemasini


Motoare Seat Mii


Benzina



  • 1.0 MPI EA211 CHYA si CHYB de 60 si 75 cai - Pentru o masina de oras cum e Mii, nu ai nevoie de mai mult si poti sa cumperi si versiunea de doar 60 de cai. Atentie doar la consumul de ulei pentru ca EA211 dar macar se compenseaza prin consumul scazut de benzina. A da, si evita dealurile pentru ca nu ai cu ce sa urci dealul.
  • 1.0 MPI EA211 CPGA de 67 cai - Da, a existat si o versiunea pe CNG dar nu o recomand neaparat pentru ca iti mananca si din portbagaj, nici nu ai unde sa alimentezi si nici nu ai unde sa faci revizia anuala la instalatie.

Electric


1 motor de 80 cai - Am zis gluma asta in articolul despre CitiGO si am sa o repet. Seat Mii EV e ca un loc de munca bine platit. Doar ai auzit de el, dar nu l-ai vazut niciodata.



Seat Mii interior aproapemasini


Probleme Generale Seat Mii



  • E versiunea de buget a unei masini de buget, oricat de spaniola s-ar prezenta. Asta inseamna vopsea expusa, tabla expusa. Si portbagajul e adanc ca buzunarele tale cand te-ai indurat sa cumperi un Seat Mii, doar ca nu are tavita pentru ca daca vroiai tavita, iti luai un VW Up!. Sau iti cumperi o tavita.
  • Si ca tot am vorbit despre portbagaj, ai sa ramai absolut socat(a) sa afli ca portbagajul e la fel de generos precum bugetul pentru aceasta fosa septica online.
  • Exista si o cutie automata care de fapt e robotizata dar am sa ii zic ASG pentru ca asa scrie in brosura. Si e bine sa ramana in brosura, pentru ca tu nu o vrei. De asemenea, schimbatorul cutiei manuale scartaie al fel cum scartai tu cand te dai jos din pat. Mai ai un pas pana in punctul in care iti faci nevoile in fiecare dimineata la ora 6, doar ca tu te trezesti la 8.



Seat Mii electric aproapemasini


Verdict Seat Mii


Seat Mii trebuia sa fie a treia roata de la caruta dar oarecum s-a dus pe drumul lui si a dus torta lui Arosa mai departe, cu demnitate. Si pentru ca trebuie sa il deosebesc de alte doua masini care sunt efectiv identice, as spune ca singurul motiv real pentru care sa cumperi un Mii este pentru ca sunt mai multe cu doua porti in loc de patru. Adica sunt 3 Mii la vanzare in loc de 7 Skoda CitiGO. Dar daca nu ai nevoie de portile din spate si ai gasit una la un pret decent, atunci Seat Mii merita o privire. Dar putin probabil sa il gasesti.


Ce motoare recomand? Ai un singur motor, de 60 sau 75 de cai si sunt amandoua suficiente pentru nevoile tale. Doar sa nu iti faci nevoile la 6 dimineata, cand tu te trezesti la 8.

Scrie un raspuns

    CE SE INTAMPLA PE aproapemasini.com

    CE SE INTAMPLA COMENTATORULE?
    ARHIVA