Aproape Masini

Acum avem si magazin online

Pareri : Skoda Octavia II Facelift (2009 – 2013)

In 2009 Skoda Octavia II se transforma din masina oficiala “am 40 de ani, 2 copii, un job decent si am renuntat la visele mele” in masina oficiala a agentului de vanzari cu pretentii. In 2009 apare Skoda Octavia II Facelift si aduce noutati modelului ceho-german. Un facelift foarte, foarte nemtesc.



 


Am discutat deja despre Skoda Octavia II, avand o parere destul de impartiala. Pentru mine, acea masina este ca o ciorba de cartofi: buna, ieftina, care isi face treaba cum trebuie, o mancare placuta, dar cam plictisitoare.


 A schimbat Skoda Octavia II Facelift placa?


Da si nu. Pe deoparte, imaginea Skoda a fost impinsa inspre zona premium, furand din tortul vanzarilor si ajungand la o calitate a materialelor asemanatoare masinilor VW. Spre deosebire de prima generatie de Octavia, care era un Golf 4 dus la extremul ieftinelii, Skoda Octavia II Facelift a venit ca o alternativa zdravana la Golf si chiar Passat.


Ce aduce nou Skoda Octavia II Facelift?



La exterior avem cateva elemente de caroserie noi, in special la faruri si stopuri. O grila noua, un fund nou, acest facelift aduce cateva condimente si niste carne in ciorba de cartofi a modelului anterior. Acum e momentul sa arunci PS3-ul pentru ca a venit PS4. Acum ai trecut de la Nokia 3310 la BlackBerry, nu mai asculti Campionii Manelelor Vol. 3 la CD, acum asculti direct MP3.


Mai mult decat atat, casetele cu Dolanescu se vor auzi HD, pentru ca la nivel de interior faceliftul aduce un sistem nou de sonorizare si un volan nou. Un facelift suficient de mare incat Skoda Octavia II Facelift se transforma din Viorel Lis in Pavel Bartos.


Skoda Octavia II Facelift – Pavel Bartos al lumii auto. Tanara, de succes rezonabil, cu care nu ti-e rusine sa iesi, care intotdeauna se imbraca la sigur. Nu este cea mai interesanta masina posibil, dar se descurca in orice situatie. Nimeni n-o sa zambeasca prea tare conducand o Skoda Octavia II Facelift, dar vei fi multumit(a) de prestatia adecvata a masinii. Daca masina asta ar fi un accesoriu vestimentar, atunci ar fi un tricou polo din mall. Daca ar fi un dans, ar fi Dunarea Albastra valsata de catre miri – ceva elegant, cu care mergi la sigur, dar care nu intra in zona exclusivista.


Ce aduce faceliftul pe partea mecanica? 


Una dintre schimbarile majore este trecerea la noua generatie de cutie automata, DSG7. Mai fiabila si mai rapida, DSG7 este un salt peste DSG6. Atentie la faptul ca trebuie in continuare sa schimbi uleiul la fiecare 60.000km.


 


Motoare noi pentru Skoda Octavia II Facelift?


Unele au fost scoase din uz, unele si-au facut debutul. Ca la azil, in esenta.


Benzina:



  • Avem vechiul 1.4 MPI  de 80 cai si clasicul 1.6 MPI de 102 cai care se invart in continuare. Zi, noapte, lumina, furtuna, proteste, calamitati naturale, aceste motoare lansate in aceeasi perioada cu Body & Soul sunt aici sa faca treaba si sa ne arate ca benzinarul aspirat natural inca mai are relevanta in aceasta lume crunta a turbinelor.

  • 1.2 TSI de 105 caila fel ca si cu activitatile intime, prima oara nu este asa de distractiv. Prima generatie a venit cu distributie pe lant si un obicei de a rupe lantul din mers, pentru ca atunci cand supararea cand iti vine, rupi si lantul de pe tine.  Generatia a doua a strans cureaua (la propriu) si este un motor chiar decent.

  • 1.4 TSI de 122 cai – deja la a doua generatie, acest motor nu mai are probleme cu distributia si este gata sa traga un sut in testiculele prejudecatilor. Daca nu cari dupa tine des remorci, rulote, saci de Ceresit CM 33 sau echivalentul in persoane a Oanei Roman, nici nu ai nevoie de alt motor.

  • 1.8 TSI de 160 cai – un motor care nu este popular prin flotele auto ale firmelor, acest veritabil benzinar supra-alimentat mereu a creat senzatii. Un consumator notoriu de ulei, acest motor transforma Skoda Octavia II Facelift dintr-un birou de vanzari pe roti intr-o veritabila masina sport.

  • 2.0 TFSI vRS de 200 de cai – O Skoda Octavia de 200 de cai. Legenda spune ca motorul poate fi dus lejer pana in 270 de cai putere. Mmhmmmmm……


Diesel (chiar trebuie?)


Important de stiut este ca toate motoarele diesel sunt echipate cu tehnologie Common-Rail, fiind mai silentioase si fiabile decat vechea generatie de Pump-Duse. In continuare suna a pietris cazand din roaba, dar roaba e mai aproape de pamant.



  • 1.6 TDI de 105 cai – am discutat despre motorul asta si in articolul despre VW Passat B6. La fel ca si Dan Spataru, 1.9 TDI-ul nu a murit, 1.6 este hit! Un 1.9 TDI mai mic, mai silentios si mai lejer cu portofelul tau. Acum vine partea in care trebuia sa vorbesc despre filtrul de particule, dar oricum toata lumea il anuleaza.

  • 2.0 TDI de 140 de cai – motorul clasic de la VW, acum in varianta Common-Rail. La fel ca si tigarile “Deces”, acest motor te scapa de toate problemele.

  • 2.0 TDI vRS de 170 de cai – vreau o masina sport, dar vreau diesel. Nu esti sanatos. In orice caz, acest motor ofera compromisul intre consum, fiabilitate si performanta. Poate ca n-ai un 2.0 TFSI de 200 de cai, dar cu 170 de cai nu esti nici Romica Puceanu in proba de 100 de metri sprint.



1.4 TSI sau 2.0 TDI?


Ne intoarcem la discutia despre diesel versus benzina. Problema este data de faptul ca motoarele pe benzina care au si o turbina, au cam acelasi consum ca un diesel si cam aceleasi performante. Evident, 2.0 TDI este mult mai muschea decat 1.4 TSI, dar oare se merita?


Singura situatie in care 2.0 TDI castiga detasat este atunci cand ai de condus mult, prin tara, si ai de carat multe chestii si/sau tractat remorci sau rulote. In rest, e o discutie interesanta.


Ce probleme notabile are noul model?



  • Clima in continuare are probleme, de la compresor la motorase. Dar exista geamuri vara si geci iarna.

  • Motoarele de 1.6 TDI si 2.0 TDI sunt predispuse la acumularile de span. Nu este neaparat vina masinii, pilitura de span acumulandu-se datorita motorinei de calitate exceptionala din Romania.


Verdict Skoda Octavia II Facelift:


Un facelift care schimba identitatea Skoda si care urca brandul spre zona medie-premium. Venita la pachet cu Superb II, astea 2 masini sunt un punct de cotitura pentru Skoda. Ca si masina in sine, facelift-ul e mai degraba cosmetic, dar ii da acea imagine premium atat de necesara. Parca nu-ti mai vine sa asculti Radio Romania Actualitati si Trinitas la volanul unui Facelift.



Skoda Octavia II Facelift – o ciorba de legume transformata intr-o ciorba radauteana. E tot ce trebuie, fara sa iti violeze portofelul. Doar ca aceasta ciorba nu o mai servesti acasa, ci o servesti la un restaurant de nivel mediu. Si nu mai pui margele pe scaun, pentru ca vei boti camasa si/sau costumul, iar firma nu iti va deconta drumul la spalatorie.


Similar Articles

AproapeMasini

16 August 2018

D'ale Șoselei



Scrie un raspuns
  • Skoda

    2021-12-12 10:36:07

    Confirm afirmatiile despre Skoda Octavia (cumparat de nou si intretinut regulat ) 2.0 tdi Common Rail an 2013-Dsg- 140.000 KM !!! 100 % – ,incepe sa faca span foarte fin ( pilitura ),masina inca merge foarte bine ,porneste , trage etc…. Oare cat ? depinde de noroc ! Deci baieti o reparatie costa foarte mult de la pompa la injectoare … curatit rezervor conducte etc !!!

    -Sincer sunt tare dezamagit de grupul VAG !

  • AproapeMasini

    2021-08-30 08:19:52

    Salutare Lucian,

    Majoritatea sunt fiabile. Este doar BXE-ul care mai scapa bielete prin motor dar per total sunt vechi dar fiabile.

    Succes!

  • Lucian

    2021-08-29 22:07:23

    Dar motorul de 1.9 TDI 105 Hp , cum este ? Ce “defecte “ ar avea este fiabil ?

  • Marius

    2021-06-29 05:42:04

    Buba ziua.Am o intrebare legat de schimbat o curea care antreneaza pompa de ulei.Daca o schimba trebuie sa dea distributia jos?

  • Anca Pavel

    2021-06-13 12:10:57

    Buna
    Ma interesează Skoda 1,4 Tsi , 122 cp, am gasit una din 2012 ,196000 km , masina pare ok, as fi interesat din punct de vedere ,fiabilitate, întreținere, costuri .
    Mulțumesc.

  • Tibi

    2021-03-31 14:04:08

    Salut, sa intelegem ca 1.6 tdi ul de pe octavia 2 fl nu are aceleasi probleme cu cel de pe golf 6, de exemplu?

  • Andrei

    2020-12-28 21:52:56

    Skoda Octavia 2010 1.4 122 cp TSI DSG.
    Imi poti da o parere? am gasit una la 6500E, posibil sa o scot in 6000.
    Provenienta Olanda cu 180.000 km.
    Vreau sa o folosesc 90% oras. (munca-acasa. acasa-shopping) 10% o mai scot din oras la cate un drum lung.
    Apreciez ce faci, iti urmaresc vlogul de ceva timp. Datorita tie am evitat multe tepe.

  • Mihai

    2020-12-14 08:19:34

    Salutare! Am găsit o skoda octavia 2 facelift motor 1.8 tsi 160 cai din 2011 cu vreo 170000 km la un preț de 5100, un sfat dacă se poate in vederea achiziției.

  • Daniel

    2020-09-06 20:42:19

    Asta dacă îți permiți întreținerea stupidă la un diesel. Dacă n ai de cărat porci si remorci, pentru ce diesel? Benzină + GPL pentru România.

  • Alin

    2020-06-17 12:10:17

    Salut!

    Din ce an au motoarele 1.2 TSI distributie pe curea?


CE SE INTAMPLA PE aproapemasini.com

CE SE INTAMPLA COMENTATORULE?
ARHIVA