Aproape Masini

Acum avem si magazin online

Pareri : Seat Ibiza 6J ( 2008 – 2017 )

Seat Ibiza 6J, un Van Gogh intr-o lume a lui Picasso. Seat Ibiza 6J, o masina lichida intr-o lume solida. De ce imi place acest supermini, afla in articolul de astazi.



As putea lua articolul despre Polo 6R sau Fabia II si as putea copia informatiile direct de acolo, pentru ca Seat Ibiza 6J face parte din aceeasi triada clasica Ibiza – Polo – Fabia.


Doar ca Polo si Fabia au fost masini ale caror designer a avut la indemana doar o rigla si un creion. Ai putea spune ca sunt taiate cu toporul, dar teoretic sunt taiate cu axt-ul. Seat Ibiza in schimb a venit cu forme mai fluide decat berea si ramane in continuare cea mai aspectuoasa decat o halba de bere de 1500 ml din Centrul Vechi.


Daca nu ai fugit deja la baie cu o rola de servetele, atunci trebuie sa stii ca Ibiza-ul a venit si in varianta Cupra ST, practic era singura din triada care avea si versiunea sport si break. Practic, un Seat Ibiza 6J Cupra ST era un fel de Golf pentru pasionatii auto – o masina relativ ieftina care putea fi toata masina de care aveai nevoie.



Si nu e vorba doar de versiunea Cupra, pentru ca aveai disponibila absolut orice motorizare pentru absolut orice nevoie si orice optiune de caroserie posibila (minus break). Ai nevoie de o masina de livrat mancare? Seat Ibiza in 3 porti cu un benzinar de 1.4. Ai nevoie de o masina pentru scoala de soferi? Varianta in 5 porti si benzinarul de 1.0. Si-a facut Cioaca nevoile intre Rucar si Bran? Ai un fetish bizar ca sa strabati drumurile patriei intr-o masina facuta exclusiv pentru oras? Versiunea break cu dieselul de 1.4.


Motoare Seat Ibiza 6J


Benzina



  • 1.0 MPI de 75 cai – Motorul oficial care ajuta VW Up! sa livreze shaorme fierbinti noaptea studentilor rupti de beti din pacate nu poate sa livreze performante pe Ibiza. Livreaza in schimb probleme la axul cu came is uzura prematura la ambreiaj.

  • 1.0 TSI de 95 si 110 cai – Un motor nou, lansat in 2015 si care tot nu te va convinge. Te va convinge in schimb sa cumperi bidoane de ulei.

  • 1.2 TSI de 85, 90 si 105 cai – Mare atentie aici pentru ca sunt doua (sau doo, depinde care scoala a vetii ai absolvit). Unul e cu distributie pe lant si nu il vrei, iar al doilea e cu distributie pe curea si ala e un motor absolut decent pentru caroseria usoara a lui Ibiza.

  • 1.4 MPI de 85 caiLa fel ca o ciorba de cartofi, e un motor simplu, care isi face treaba, fara pretentii si fara costuri prea mari. Vei putea face liniute maxim cu un Caddy 1.9 SDI, dar pentru soferita tipica de Ibiza motorul asta e perfect.

  • 1.4 TSI de 140, 150 si 180 cai – Vestitul 1.4 TSI care are si o turbina dar si un compresor. Intr-un final ajunge sa se compreseze intreg motorul si sa iti iasa spectaculos pe teava de esapament asa ca evita mizeria asta de motor.

  • 1.6 MPI de 81, 105 cai – Ultimul aspirat de moda veche de la VW isi incheie cariera si pe Seat Ibiza 6J. Ocazional mananca bobine de inductie si ulei, dar macar e cel mai rapid motor non-turbo de pe Ibiza. Un fel de campion la categoria „Prichindel”. Un fel de castigator la categoria „+75 de ani”.  Din pacate a fost strangulat si bagat in portbagaj de catre normele de poluare in 2010.


Diesel



  • 1.2 TDI de 75 de cai – La fel cum vechiul 1.4 TDI era un 1.9 TDI cu un cilindru scos, asa e si 1.2 TDI-ul un 1.6 TDI cu un cilindru scos. Foarte bun, mai economic si mai fiabil decat meniul complet in 4 cilindri, toate bune si frumoase pana se infunda EGR-ul si costa atat de mult incat economiile tale deodata sunt aspirate de catre mecanici.

  • 1.4 TDI de 75, 90 si 105 cai – La fel cum noul 1.2 TDI e un 1.6 TDI cu un cilindru scos, asa si 1.4 TDI e un 1.9 TDI cu un cilindru scos. Decent de rapid, economic si fiabil, dar mai zgomotos decat o iubita careia ii e foame si care merge la food court si nu gaseste nimic care sa ii placa si care se plange la fiecare 2 pasi parcursi.

  • 1.6 TDI de 90 si 105 cai – La fel ca si 1.2 TDI-ul, acest motor este excelent pentru drum lung dar foarte slab pentru oras. Legenda spune ca EGR-ul se infunda la fiecare 200 de metri de mers in oras, iar DPF-ul la fiecare 300 de metri. La fel ca si religia, de multe ori acest motor este o idee buna, dar folosita prost.

  • 1.9 TDI de 105 cai – Faimosul, vestitul, arhicunoscutul spalator-de-creiere 1.9 TDI sta sub capota lui Ibiza 6J pentru doar 1 an, in perioada 2008-2009. Nu trebuie sa fii absolvent de scoala vietii ca sa intelegi ca e un motor mai rar intalnit decat o fata care sa spuna din prima „da” atunci cand o intrebi daca vrea sa iasa la o cafea, in cazul in care tu esti gras, urat si scund. Ca de inteligenta scazuta afla dupa.

  • 2.0 TDI de 143 cai – Ceea ce a fost initial o greseala a unui contabil care a pus motorul asta dintr-un excel in excelul lui Seat Ibiza, acest motor e al doilea cel mai sport motor dintre toate, in conditiile in care e un diesel in 4 cilindri. Problemele uzuale la volanta cu masa dubla care se uzeaza mai repede decat rabdarea mea la munca nu ar trebui sa te opreasca din a lua aceasta torpila pe roti.



Probleme generale Seat Ibiza 6J



  • Pasagerii din spate sper ca vor fi intotdeauna cei mai buni prieteni, pentru ca spatiul microscopic nu le va permite altceva. Cand au facut testele pentru spatiul din spate, au folosit tardigrade pe post de manechini.

  • Chederele cumparate din Dragonu Rosu si montate prost te vor face sa iti petreci mai mult timp langa portiere stand afara decat inauntru.

  • Geamurile electrice intedependente si pline de boni au obiceiul de a functiona cum vor si de a praji ocazional motorasul. Tin minte ca am avut un Polo 9n si la fel, nu conta ce butoane apas ca geamurile stiau ele mai bine ce vor sa faca.

  • Arcurile pe fata au fost cumparate de la o sala de sport unde se practica kangoo jumps asa ca verifica neaparat pe elevator starea lor si pregateste-te spiritual, financiar si metafizic pentru o schimbare. De arcuri pe fata.

  • Nicio masa fara peste si niciun VW fara probleme la cutia automata DSG. Neaparat trebuie verificata cutia dimineata pe racoare, neaparat trebuie schimbat uleiul si filtrul la fiecare 60.000 de km si neaparat trebuie sa ai o poza cu Benone Sinulescu in torpedou, care sa te apere de defectiuni la Mecatronic, unitatea centrala a cutiei automate.

  • Ca la orice masina, dar in special la VW si la Alfa Romeo, neaparat trebuie schimbata distributia la timp, impreuna cu pompa de apa. In special sunt vizate motoarele diesel.


Verdict Seat Ibiza 6J


Una din cele mai bune masini de oras second-hand la ora actuala. Da, interiorul e la fel de dotat ca o camera de camin studentesc sau ca Gina Pistol, dar macar e o masina ieftina si usor de condus si de parcat. Personal imi place masina asta si cred ca am sa trag un ochi pe site-urile de vanzari auto. Poate poate imi trag si eu o masina, ca de permis nu am nevoie oricum.


Ce motoare recomand? In esenta recomand benzinare pentru ca Seat Ibiza 6J e o masina de oras. Asadar, daca nu ai bani de Ibiza iti recomand excelentul-dar-invechitul 1.4 MPI de 85 de cai iar daca ai bani de Ibiza iti recomand excelentul 1.2 TSI cu distributie pe curea (forte important). Cat despre diesel, daca chiar trebuie sa iei un diesel, atunci raman la vechiul 1.4 TDI. Desi acel 2.0 TDI de 143 de cai suna mult prea porno pentru a nu il lua in considerare, daca gasesti unul.


Similar Articles

AproapeMasini

01 February 2020

D'ale Șoselei



Scrie un raspuns
  • AproapeMasini

    2023-08-30 10:56:58

    Salutare Augustin,

    Daca e motorul TwinCharger atunci pas. Daca e cel cu distributie pe curea, dupa 2014, atunci da.

    Succes!

  • Burdusel Augustin

    2023-08-29 22:04:23

    salut, ce parere ai de un ibitza-cupra 1.4 150cp??

  • Constantin

    2023-08-17 21:25:53

    Salut, eu am Ibiza 6j coupe, din 2009, motor 1,2 BZG (pe lant)
    E ceva special

  • AproapeMasini

    2022-08-16 20:16:14

    Buna Monica,

    Personal as alege Ibiza, e mult mai potrivita pentru ce ai tu nevoie.

    Succes!

  • Monica P

    2022-08-14 20:42:47

    Salutare!
    M-am delectat in seara asta cu articolele tale delicioase, in cautarea masinii “perfecte”, pt o lady care are carnet de 15 ani, dar abia acum se vede pusa in fata faptului implinit (dus copil la gradi – zona rurala, cumparaturi din cand in cand la primul oras mai mare – 20km, etc etc). Deci momentan pe la “tara”, drumuri scurte, si de ce nu poate pe viitor si prin oras (in viitorul indepartat, daca ma repatriez in Timisoara).
    As avea nevoie, deci, de o masina pt drumuri scurte, usor de condus si de intretinut.

    Cum am citit ca Golf 6 ar fi mai defectuoasa, mi-a picat ochii pe un Seat Ibiza din 2012 motor 1.4 benzina.
    Pareri?

    Multumesc tare mult!

    PS: acestea ar fi cele 2 masini:

    https://danoveauto.ro/anunturi/seat-ibiza-verificare-livrare-gratuita-12-luni-garantie-rate-fixe-1-4-benzina-2012-euro-5-pret-5799e/

    https://oveauto.ro/vanzare-auto/vw-golf-6-highline-navigatie-cu-android-finantare-online-livrare-la-domiciliu-garantie-buyback/

  • AproapeMasini

    2022-03-26 10:10:41

    Salutare Alex,

    1.6 TDI cu conditia de a nu il conduce prin oras. IN rest iti recomand sa cumperi ebookul si sa citesti acolo top-ul.

    Succes!

  • Alex

    2022-03-25 14:29:18

    Salutare ! As vrea o masina in jurul pretului de 3400-3700 euro si ma gandeam la Ibiza 6J break , am vazut ca sunt cateva la banii ăștia . Ce zici de motorul de 1.2TSI ( start & stop ecomotive ) si de 1.6TDI 90 CP ( are dpf ? ) din punct de vedere al fiabilitatii si costului de intretinere ?
    Eventual poate imi recomanzi alta masina in pretul asta si dupa 2010 .

    Multumesc pentru eventualul raspuns .

  • AproapeMasini

    2022-02-08 18:31:15

    Salutare Iulian,

    Pentru consumuri mici si fiabilitate iti recomand Clio 1.5 dCi.

    Succes!

  • D Iulian

    2022-02-08 14:30:55

    Buna ziua ,
    Inca nu am cumparat masina , e foarte important pentru mine consumul facand zilnic aproape 100 km , e posibil ca un model ‘ ecomotive ‘ cu start stop sa consume mai putin decat Seat Ibiza IV st 1.2 TDI 75 CP 6J Combi 2012? sau mai imi puteti recomanda si alte modele cu consum mic , fiabilitate buna ,
    Multumesc

  • AproapeMasini

    2022-01-26 10:00:11

    Salutare Iulian,

    Da, poti avea consum mixt de 3.9 cu motorul ala. In esenta e vechiul 1.4 TDI actualizat, si cu motorul ala scoteai consum extern si 3,4.

    Succes!


CE SE INTAMPLA PE aproapemasini.com

CE SE INTAMPLA COMENTATORULE?
ARHIVA