Aproape Masini

Acum avem si magazin online

Masina anului 2017 : Peugeot 3008

El e Alesul.


Și iată că avem și Masina anului 2017. După cum știți ( sau nu ), in perioada aceasta se desfășoară festivalul auto de la Geneva, unul din cele mai importante evenimente auto ale anului. Multe lansări, multe concepte, multe fete de la pagina 5, multe tehnologii, 1 premiu și 0 Vadim. Mare păcat.


În fine, dacă tot nu e cu Vadim, măcar să vorbim despre Masina anului 2017. De ce să vorbim despre acest subiect ? Pentru că nu avem subiecte cu Vadim. Dar și pentru că este un titlu important anul acesta.



De ce ? Pentru că marchează cateva schimbări radicale de joc in industria auto. Pana acum premiul de Masina anului 2017 era dominat de mașini care erau evoluții ale modelelor anterioare. Anul acesta avem o revoluție.


Da, doamnelor, domnișoarelor, domnilor și tot ce e intre : Avem pentru prima dată un SUV. Masina anului 2017 este un SUV. Sau Cross-over. Sau hatchback cu picioroange. Pana acum acest premiu era rezervat doar de berline și de hatchback-uri. Și totuși, materiale pornografice pe roți ca Alfa Romeo Giulia sau E Class au fost depășit de un Peugeot.


Locul 2.


 De ce ? Unul din motive ar fi explozia Cross-over-urilor pe piața auto. Dacă inainte un cross-over era doar pentru cei care erau intimidați de costurile și dimensiunile unui SUV pe bune ca Mitsubishi Pajero sau Toyota Landcruiser, astăzi cross-over-ul este o mașina mică cu o gardă la sol ridicată. Nu mai trebuie să iți rupi contul bancar pentru a privi de sus restul(ire) din trafic. Că doar stilul ăla activ de viață prezentat prin reclame cu siguranță nu il vei aplica. Nu, mersul pe iarbă și printr-o baltă nu se pun ca off-road.


Locul 3.


Cifrele devin alarmante. Cota de piață a Cross-over-ului a fost de 10% in 2016. Cine pierde teren in această situație ? Cel mai mult are de suferit clasica berlină, pentru că deja e prea banală, invechită, nu foarte bună off-road ( chiar dacă tu nu vei face off-road ) și nu poți privi de sus restul(ire) din trafic.


Cifrele devin alarmante și pentru Peugeot. Acum 4 ani beau bere la aceeași masă cu falimentul iar acum iau premiul pentru masina anului 2017 . Mai rău decat atat, tot cei de la Peugeot s-au decis să cumpere și Opel !!!! Nu am o problemă cu TOATE mașinile de la Peugeot, dar in afară de specialitatea bucătarului care vine sub forma unui hatchback de oraș, mic, simplu, ieftin și fiabil francezii nu se pricep mai la nimic. Ar mai fi și spectaculosul RCZ, care putea fi un rival pe bune pentru Audi TT dar care nu a primit niciodată motoare sau discplina pentru a putea face asta.



Dar să revenim la mașină. 3008-ul nu e chiar nou. Prima generație a fost lansată in 2007 iar in 2016 a apărut și varianta actuală. Prima generație era mai degrabă un monovolum in stilul VW Touran, doar cu un pian scăpat pe capotă in schimb. Așa că acum Peugeot s-a decis să intre in segmentul cross-over. De asemenea a doua generație nu are legătura deloc cu prima, pentru că este o evoluție a lui 4008, in esență varianta franțuzească a lui Mitsubishi ASX.



Prețurile pentru Romania sună cam așa : 20.399 euro ( TVA inclus ) pentru modelul entry-level  care nu e chiar așa de entry-level și 33.691 euro ( TVA inclus ) pentru modelul Dristor – cu de toate. Ca sa putem face o perspectivă, un Tiguan ( rival direct ) incepe de la 21.450 euro și urcă pana la 36.900 euro, Skoda Kodiaq ( care e cat vechiul Q7 ca și dimensiuni ) incepe de la 20.800 euro și urcă pana la 33.200 euro. Dacia Duster incepe de la 10.900 euro și urcă pana la 18.740 euro pentru varianta cu absolut toate jucăriile posibile. Rivalii principali in schimb sunt Renault Kadjar care incepe de la 17.500 euro, Mazda CX-5 care incepe de la 21.500 euro și Hyundai ix35 care incepe de la 18.300.


Acuma intelegeți cat de mare e bătălia pe acest segment ? Iar problema la Peugeot, CX-5 și Tiguan este că sunt mult mai scumpe decat rivalele, prima, și că sunt cu doar 2-3 mii de euro mai ieftine decat un SUV pe bune ( Gen Hyundai Tucson sau Skoda Kodiaq ), a doua.


Ce il poate salva pe 3008 ?



Peugeot 3008 a fost votat masina anului 2017 in principal pentru aspectul exterior și interior, și pentru noul sistem i-Cockpit. De fapt sistemul i-Cockpit a fost elementul decisiv. E un sistem de infotainment destul de avansat care se ia la lupte in noroi cu iDrive-ul de la BMW, MMI-ul de la Audi, sau cu Roxana Ionescu. E un sistem unpic mai performant ca al rivalilor, unpic mai echilibrat la culori, și are display-ul din bord digital. Ca la E-Class, afară cu ceasurile din bord și bun-venit tabletă ! Și acuma vine factorul decisiv : Acest sistem este standard pe toate modelele. Standard. Stan.Dard. Într-o mașină de 20.300 de euro.



Ce mai trebuia să zic despre mașina asta ? A da, motorizările. Avem un entry-level de 1.2 benzină cu o turbină legată care dezvoltă 130 de cai putere și este legat la o cutie manuală sau automată. Mai e un 1.6L benzinar turbo de 165 de cai care e legat doar la o cutie automată deci nu mă interesează. Diesel ! Avem veșnicul 1.6Hdi ( care acuma e BlueHDi ) de 100 sau 120 de cai putere și un 2.0 BlueHDi de 150 și 180 de cai putere.


Care consider eu că va fi best-seller-ul ? 1.2 benzinarul de 130 și cutie manuală pentru că este un motor foarte bun pentru oraș și pentru o mașină destul de ușoară. Plus că este varianta de bază care oricum vine cu toate jucăriile de care ai avea nevoie ( deși n-ai nevoie de chestii gen infotainment, tabletă in loc de ceasuri de bord, sistem Start&Stop, servo-direcție sau airbaguri ). Sigur că vor fi și fanatici religioși care vor alege diesel – cel mai probabil 1.6-ele de 120 de cai.



Tu ce crezi ? Designul mașinii este demnă de titlul masina anului 2017 ? Oare chiar ne indreptăm spre cross-over-e, incet dar sigur ? În caz că ai ajuns pana aici, te aștept la secțiunea de comentarii și iți mulțumesc că ai citit tot articolul !


 


Drive safe & Drumuri bune colegii !


Scrie un raspuns

CE SE INTAMPLA PE aproapemasini.com

CE SE INTAMPLA COMENTATORULE?
ARHIVA