Iată că vine o nouă rundă de păreri auto, pentru că sunt român și trebuie să îmi dau cu părerea. Iar astăzi vorbim despre VW Passat B5.5 , una dintre cele mai îndrăgite mașini din 1500 până încoace. Passat B5.5 – o mașină mai românească decât Loganul.
În 1996 se întâmplă două intrări mari în Europa: Republica Cehia aplică pentru a intra în UE, iar VW aplică pentru a intra pe segmentul premium. Până atunci, Passat-ul B4 și veșnicul Golf 3 se adresau oamenilor care vroiau mașini ieftine, care să îi transporte dintr-un loc în altul într-un mod ieftin. Ieftin. De fapt, tot ce conta pentru clienții VW de atunci era ca totul să fie cât mai ieftin. Oameni care cumpără haine SH pentru copii pentru că oricum în 3 luni le pun pe olx la vânzare, că doar nu o să le arunce. Oameni care râd în mod sincer la glumele lui Țociu și Palade.
Iar în 1996 VW dorește să își schimbe imaginea de mașini oneste și să treacă în segmentul premium, lăsând segmentul mașinilor ieftine proaspetei lansate Skoda Octavia.
Vine un limbaj nou de design, care să ducă Golf 4 și Passat B5 în zona premium și direct în inimile românilor. Da, sigur, mai au nevoie din când în când de piese noi, dar faptul că aceste mașini încă mai rulează pe străzile României în 2018 spune ceva despre ele.
Ce a făcut ca Passat B5.5 să fie atât de bun?
În primul rând, Passat B5 a fost o mașină frumoasă, care a reprezentat un prolog pentru VW modern, predând ștafeta facelift-ului B5.5 în 2001.
Motoare Passat B5.5:
Benzină:
- 1.6 benzină în 4 cilindri și 102 cai – prea anemic, prea gurmand. Un fel de Viorel Lis, acest motor este cel mai ieftin pentru un motiv. Consum mediu de 10-11L/100km în oraș, dar un motor indestructibil.
- 1.8T – 4 cilindri, 1 turbină, 150 de cai și multă porneală. Un motor corect, care s-a folosit intensiv pe Audi A4 din acea vreme, Audi TT și Skoda vRS. Sensibil la ulei și cu un consum țapăn, acest motor este construit din vise și speranțe.
- 2.0 benzină – renumitul 2.slow, acest motor este construit din materialele de la Vidraru. Robust și zdravăn ca barajul Vidraru, dar la fel de dinamic din păcate ca barajul Vidraru.
- 2.3 V5 – Cumpără cineva așa ceva?
- 2.8 V6 – Vezi treaba cu V5-ul.
- 4.0 W8 – aah, trebuie un articol separat pentru el. Un 4.0 W8 de 272 cai putere și 370 Nm cuplu.
Diesel:
- 1.9 TDI de 100 și 131 de cai putere. Legenda spune că au existat și motoare de 150 de cai, cert este că acest motor în 4 cilindri a pus VW pe harta lumii și a făcut din Passat B5.5 mașina preferată a românilor. Cu un consum mic și suficientă putere, românii au fost luați de mireasma consumului de 4,5L/100km în oraș și au dus aceste motoare peste bariera de 1 milion de km. Atenție în schimb la turbina care se strică relativ des.
- 2.0 TDI de 136 de cai – Predecesorul întunecatului 2.0 TDI, acest motor a fost pus doar în 2005 pe Passat B5.5 și este singurul motor cu filtru de particule. Un motor destul de rar, dar aparent robust și fiabil.
- 2.5 TDI V6 – un motor care poate fi o casetă video cu Puma Swede sau poate fi un coșmar pe roți. De evitat motoarele dinainte de 2003, pentru că au probleme grave la axele cu came. Cele de 163 de cai și 180 care au venit după sunt fantastice în schimb. Atenție la faptul că 2.5 TDI este notoriu pentru faptul că este un motor de condus exclusiv în afara orașului. Puține alegeri pot fi mai nefericite decât un 2.5 TDI V6 în oraș.
La ce trebuie să am grijă atunci când cumpăr un Passat B5.5 ?
Odată ce ai ales motorizarea (sau bugetul a ales), trebuie să știi că lista problemelor este relativ scurtă. De asta și românii au făcut coadă în Germania ca să le cumpere. Chiar și astăzi în 2018 rămânând mașini excepționale. Iată care sunt probleme principale:
- Articulația pe față a fost un experiment eșuat pentru VW/Audi. Passat B5.5, Skoda Superb 3U și A6 C6 au folosit un sistem nou de articulații din aluminiu. În țările civilizate și asfaltate brațele din aluminiu oferă un confort sporit dar sunt sensibile la gropi, iar un set nou te va viola, nu costa.
- Rugina care este un punct de interes pentru orice VW vechi, aceasta se formează în special la aripile roților. Puncte bonus dacă ai un break, pentru că vei avea rugina și la portbagaj.
- Cutia de viteze automată este la fel de rezistentă ca Alexandru Arșinel, având nevoie de multe operații pentru a o menține în viață.
- Motoarele diesel sunt extrem de zgomotoase. Fiind tehnologie veche, atunci când vei porni un 1.9 TDI dimineața vei trezi tot cartierul. Niciun alt motor nu simulează mai bine zgomotul pietrișului căzând din roabă, ca 1.9 TDI.
Ce motoare recomanzi și ce motoare sunt de evitat la B5.5?
Toate motoarele sunt bune în esență, exceptând cel de 1.6 mpi și cel de 2.8 V6 pentru că sunt prea gurmande pentru ceea ce oferă, iar dacă îți permiți taxele și întreținerea unui 2.8 V6, cumpără altceva decât un Passat B5.5.
Ce trebuie să încerci măcar o dată în viață este ketamina 1.9 TDI-ul de 131 de cai putere. Iar dacă benzina este alegerea ta, atunci 1.8T-ul este cel mai echilibrat motor dintre toate.
Concluzii?
Eu nu înțeleg cum de mai există Passat B5.5 pe străzile patriei în 2018. Ar fi trebuit să se fi pensionat demult. Dar iată că toată lumea le cumpără. Din contră, prețurile pentru VW-urile din perioada 2000-2005 au început să explodeze în preț. Pentru că nu vom mai vedea niciodată mașini la fel de bine construite ca acestea, Passat B5.5 fiind un exemplu clar de mașină care trece lejer de milionul de km, făcând asta cu reparații minime și consum mic. Lucrurile care nu le vom mai vedea vreodată.
Poate că un Passat B5.5 a devenit suficient de ieftin încât să fie cumpărat iarăși de oameni care râd sincer la glumele lui Țociu și Palade, dar pentru că a fost atât de bine construit refuză să moară. Și va trăi mulți ani de acum înainte. Poți cumpără unu lejer, chiar și în 2018.
12 februarie 2019 la 19:40
Buna seara!.
Puteti sa-mi spuneti ce defectiune poate fi, la haionul portbagaj, caci nu se mai deschide din buton (maner). Este vorba despre un passat combi din 2003.
12 februarie 2019 la 20:11
Salutare Danut!
Ai inchidere din telecomanda? Este posibil ca si comutatorul sa fi ramas pe inchis! Eu am patit la fel la a mea masina si a trecut sa ma bag in portbagajul masinii si sa il descui pe dinauntru! In interiorul portbagajului ar trebui sa ai un locas accesibil pentru motoras/comutator!
Succes!
19 aprilie 2020 la 20:25
Motorul de 2.0 mpi de pe un passat b5.5 2004 se împacă bine cu gpl?
20 aprilie 2020 la 11:35
Din ce stiu, da, nu ar trebui sa aiba probleme.
27 februarie 2021 la 9:51
Da asa este. Eu detin un asfel de model de aproape 3 ani si ruleaza si aztazi fara nici un fel de probleme majore.
14 aprilie 2022 la 10:43
Salut. Am si eu un Passat b5. 5 4×4 131cp… Am schimbat tot ce se poate schimba la geometrie. Între 100 și 120 km apare o bătaie pe fata. Am schimbat și gumele. Alți au zis ca se poate sa fie de la tampoanele de la motor. Le, am schimbat și pe alea. Degeaba.
4 februarie 2020 la 8:30
Bună ziua, am un passat 2500 diesel din 2002 octombrie, îmi puteți spune ce norma de poluare are? mulțumesc anticipat
4 aprilie 2020 la 15:09
Euro 3.
12 februarie 2019 la 20:14
cum se deschide capacu ala de pe interiorul haionului?
multumesc!.
12 februarie 2019 la 22:49
Salutare Danut! Din pacate, trebuie scoasa captuseala de la portabagaj! Daca nu te pricepi in domeniu sau nu ai timp si chef, este recomandat sa mergi la un mecanic! Cel mai probabil s-a corodat motorasul si/sau firele de acolo, o problema cunoscuta la Passat B5.5 break!
13 martie 2019 la 10:06
Detin un Passat B5.5 (3BG) 1.6 ALZ + GPL…am bagat ceva banuti in ea si a vrenit vremea ITP, l-am facut la RAR unde m-au intrebat de 3 ori daca sunt sigur ca vreau sa fac inspectia acolo.
S-au strans toti tehnicienii si m-au felicitat, mi-au spus ca masina mea e ca noua si bate multe modele noi.
Acum la cotelele noaste se face ITP anual…promit sa-l fac numai la RAR atata timp cat masina asta va sta la mine.
31 martie 2019 la 23:42
Va salut cu respect.
Am un Passat b 5.5 2.5 4motion 110kw
I sa intamplat la cineva sa nu ii tina frana pe roata stanga fata? Si cum ati rezolvat problema.
Am fost la multi mecanici am schimbat etrier centrala abs disc placute aerisit. Pe restu tine perfect stanga fata nu tine deloc. Astept o parere
27 mai 2019 la 7:23
Salut am si eu o întrebare legata de passat b5 1,6 +gpl cum se descurca si daca esti multumit?
Doresc sa achizitionez si aud pareri diferite care e consumul Oras si afara multumesc astept raspunsul tau
27 mai 2019 la 21:08
Salutare Radu,
Personal am avut Passat B6 1.6 MPI si pot confirma ca e fiabil si decent in oras, dar cam moale in afara. Eu daca as cauta un B5.5 pe benzina acum in 2019, as lua direct 1.8T de 150 de cai. Ca si consum urban asteapta-te la 10-11%, in extraurban 6,5-7%.
Succes!
13 februarie 2019 la 9:28
Multumesc.
dar eu m-am referit cum se desface, cum incep?, la mecanic sti-am si eu sa merg.
Vreau sa-l desfac eu….
14 februarie 2019 la 21:46
Salutare Danut! Pentru a desface tapiteria din spate trebuie sa desurubezi prinderea care poate fi in 4 sau in 6 puncte. Suruburile se gasesc la colturile portbagajului!
29 ianuarie 2021 la 8:22
Dacă merge sa deblochezi din USA dai de 2 ori și mergi sa deschizi portbagajul
23 februarie 2019 la 10:20
Salut!
Îmi recomandati un Passat b5?
23 februarie 2019 la 12:10
Salutare Cristian!
Passat B5 sau B5.5? Oricum, le recomand pe amandoua, dar sa ai grija sa nu dai bani prea multi pe el pentru ca buba lui principala in momentul de fata este pretul umflat de catre samsari. E o masina veche, cu tehnologie veche, facuta sa reziste. Plus ca in afara suspensiei complicate nu vei avea alte emotii din partea masinii. Ca si motor recomand 1.8T de 150 de cai, dar si 1.9 TDI e bun.
2 martie 2019 la 19:20
Salut care e diferența b5 și b5,5? Nu știu ce sa cumpar pt naveta servici…benzina sau motorina? Distante scurte. ….mulțumesc!
2 martie 2019 la 22:10
Salutare Ady!
Diferentele intre B5 si B5.5 sunt mai degraba estetice, un B5.5 doar arata mai bine. Daca vrei o masina cat mai ieftina, atunci si un B5 isi va face treaba admirabil. Cat de lunga este naveta pentru servici? Daca doresti o masina incredibil de ieftina care sa te duca de acasa la munca si inapoi, atunci recomand Golf IV 1.4 MPI sau 1.6 MPI + GPL, daca vei face naveta prin oras.
Succes!
5 decembrie 2019 la 9:50
Am un passat din 2000 1.9 tdi 116cai si am o problemă cu pornirea daca o las mai mult de 4,5 ore porneste greu si daca este frig porneste si mai greu am schimbat injectoarele, bujiile, filtrele supapă de sens carcasa de la filtru de motorină. În rest după ce porneste merge foarte bine va rog daca ma puteti ajuta cu o idee.
12 ianuarie 2020 la 10:07
Poate e bateria? Daca e bateria, eu am pus pe B5.5-ul meu o baterie Exide de 77A. Iti recomand.
17 noiembrie 2020 la 22:49
Desigur că răspunsul meu este tardiv, dar poate folosește altor proprietari de Passat b5, care se confruntă cu aceeași problemă. Încercați să îl parcați in pantă, cu botul in jos. Dacă din această poziție pornește, este foarte probabil că se dezamorsează. (Pierde presiunea din circuitul de alimentare cu motorină) Acest fapt este relativ des întâlnit la Passat-uri b5 și se produce datorita uzurii capacului de chiuloasă, datorita vibrațiilor motorului probabil, in zona găurilor filetate pentru injectoare. Soluție:capac de chiuloasă.
12 martie 2019 la 18:21
Se potrivesc lămpi spate ww passat 2004 break la ea passat 2000break ?? Mă refer in caroserie daca se potrivesc ??
12 martie 2019 la 20:32
Salutare Florin,
Teoretic se potrivesc cu mici adjustari, dar nu sunt 100% compatibile.
Succes!
13 martie 2019 la 15:05
Salutare , am o problema la portierele spate , se deschid doar din exterior , din interior nu reusesc deloc sa le deschid . Ii posibil sa fie ramasa functia de siguranta pentru copii activata? masina se blocheaza si se deblocheaza fara probleme , bulbul de blocare se ridica la ambele usi , dar cand trag de manarele din interior nu are nici o reactie , oare care ar putea sa fie solutia . Multumesc , sper sa stie cineva :D!
13 martie 2019 la 15:09
P.S : este un Passat B5.5 2002 1.9 Tdi 131cp , sedan
21 martie 2019 la 19:56
Salut.
Despre passat b5.5 motor 1.9 cutie automata.
Puteti sa imi oferiti niste sfaturi?
Multumesc.
22 martie 2019 la 8:41
Salutare Catalin!
Din pacate, cutia automata de la VW din perioada anilor 2000 nu este asa reusita. De fapt, majoritatea cutiilor din perioada anilor 2000 nu sunt asa reusite, indiferent de marca. As evita cutia automata si as merge pe cutia manuala. In rest, o masina indestructibila.
Succes!
22 martie 2019 la 22:35
Salutare tuturora. Am si eu un passat b5.5 din 2005, 1.9, 101 cp. Are un consum mare si nu ii dau de cap deloc. Cand spun consum mare, ma refer la 8- 8.5% in afara si 11-12% in oras. Am dus-o la un prieten care lucraza la reprezentanta skoda si a pus-o pe tester, i-a facut inclusiv test dinamic. Totul e in parametrii. Valorile sunt normale. Am gasit pe un forum la cineva aceeasi problema si spunea ca a avut doi senzori morti (G62 si G81). I-am schimbat pe amandoi si nimic. Am verificat si debitmetrul, care pare ok. Tin sa mentionez ca masina a functionat la consumul din carte din 2010 pana in 2018.
Eu sunt din prahova, insa daca cineva are vreo solutie pot sa ma deplasez unde e nevoie ca sa rezolv problema. Mersi
12 ianuarie 2020 la 10:25
O sugestie ar fi calitatea combustibilului, se poate aditiva si separat( iti recomand un aditiv ptr motorina de la Triax, produs in SUA, il gasesti pe net la furnizori in Ro) Ar putea fi presiunea in anvelope( pe capacul de la rezervor sunt trecute datele) sau chiar uzura anvelopelor.
31 martie 2019 la 23:43
Va salut cu respect.
Am un Passat b 5.5 2.5 4motion 110kw
I sa intamplat la cineva sa nu ii tina frana pe roata stanga fata? Si cum ati rezolvat problema.
Am fost la multi mecanici am schimbat etrier centrala abs disc placute aerisit. Pe restu tine perfect stanga fata nu tine deloc. Astept o parere
9 aprilie 2019 la 18:17
Salut am un passat 1.8 t benzina din 2004 nu are consum instant ???? Este posibil sa fie ceva modificat ??,
2 octombrie 2020 la 18:49
Salut, recomandati pentru incepator ?
25 aprilie 2019 la 17:49
Buna ziua,
Am un passat din 1997, capacitate 1.9, . ; L-am dus in service, mi-a curatat chipurile intercullerul si ce-o mai fi facut pe acolo si acum nu mai merge rotund la relanti si parca se aude dinnauntrul motorului. Sau o fi turbina. Nu stiu ce sa-i fac. Dupa 1 mai, am sa o duc la tester, dar pana atunci poate imi zice cineva. I-am schimat cam ce era de schimbat la directie si tampoanele de la motor si geaba !
3 mai 2019 la 18:47
Ma gandesc serios sa cumpar un B5.5 neaparat 4motion. Ma bate gândul sa iau cu motor mare gen 2.8 v6 sau 2.5 TDI 180 cp, fara sa exclud si 1.9 131 cp. In privinta benzinarului 2.8 v6 as dori sa ii pun GPL…. aveți o recomandare de kit gpl pentru motorizari medii/mari, in sensul sa loata livra aproximativ aceeasi putere de 193 cai?! Mulțumesc!
3 mai 2019 la 19:10
Salutare Iulian,
Nu sunt foarte in tema cu GPL-ul intrucat am un diesel. Totusi, cel mai bine iti recomand sa mergi la un service autorizat care face doar GPL. Ca si branduri recomand Tomasetto, ei sunt in top si am vazut si motoare de 3 litri cu instalatii Tomasetto. Dar cel mai bine e sa te documentezi direct de la o statie autorizata GPL, nu de la un service normal.
Succes!
11 iunie 2019 la 8:48
Atentie cu GPL-ul. In caz de accident ai sanse mari sa se aprinda masina sau chiar sa explodeze. Au fost destule cazuri…
11 august 2019 la 10:29
Stai cuminte că butelia de GPL e pistol cu apă pe lângă rezervorul de benzină. Într-un accident foarte grav butelia de GPL doar se deformează, nici de cum să explodeze. Adevărata bombă e rezervorul se benzină.
9 ianuarie 2023 la 23:25
Salut am si eu un b5.5 19 131 avx nu stiu care este cauza dimineta cand il pornesc scoate un fum albastrui acesta persista pa ajunge temp la 90 de grade dupa nu mai scoate deloc care ar fi cauza
25 august 2019 la 9:32
Am un Passat b5 variant 2004 cod motor BGW ,2.0 /100kw ce con trebuie la brațe pe fata ?
21 noiembrie 2019 la 11:16
Salut am vazut ca ai un passat b5…intrebarea ar fii daca stii este diferența mare între b5 si b5.5-2.0 TDI am gadit unul si stau pe ganduri sa il achiziționez.Mersi
16 februarie 2020 la 19:31
Salut,am un B5.5 din 2004 1.9 TDI de 131CP i-am schimbat chiuloasa recent am mers cu el ceva timp dar acuma nu vrea neAm sa pornească..nici împinsă trasa șprei etc!pe tester nu arată nimic ma puteți ajuta cu un sfat?multumesc
8 octombrie 2019 la 0:25
Detin un 2.8 v6 din 2001, proprietar de un an si 2 luni, iar ce pot spune este ca inafara de filtre, ulei, brate, bucsi, placute, discuri, (motor, cutie, ambreiaj, distributie, glumesc :)) ) , nu am mai schimbat nimic.
Este o masina pe care te poti baza in orice situatie si pe orice drum tinand cont ca e 4×4 , singura problema fiind bratele care cedeaza extrem de repede, consumul care oricum te obisnuiesti la un moment dat si impozitul care este pe masura
In rest numai de bine. Este o masina placuta la condus (simti orice pietricica de pe drum) :))
9 decembrie 2019 la 9:38
Buna am un passat b5 din 2002 1.9TDi,si de vreo luna mi a crescut consumul in oras,ce ar putea fii cauza?
26 aprilie 2020 la 21:20
Cauza e venirea frigului.
13 decembrie 2019 la 20:57
UNGETI FOARTE BINE TOATE MECANISMELE DE INCHIDERE-DESCHIDERE CU UN SPRAY DE UNGERE ! NICI LA MINE NU MAI MERGEA NICI DIN TELECOMANDA NICI DIN BUTONUL DE LA USA ! DUPA UNGERE AU MERS BINE !!!
15 februarie 2020 la 11:53
Salutare.Am un wv passat 2.3 benzina V5…. Si de ceva timp imi apare eroare in bord Martorul de la control tractiune,check engine, si epc…am facut cateva teste diagnoze si pana la urma am inteles ca ar fi debitmetru si/ sau clapeta de acceleratie.Din cate am auzit si citi pe ici colo unii spun ca nu este recomandat sa cureti debitmetrul si nici clapeta de acceleratie ideea este ca daca le cumpar nu sunt ieftine si dupa proba risc sa raman cu ele in cazul in care defectiunea nu este de acolo !Nu stiu ce sa fac mai repede….sa le curat sa le cumpar.Va rog sa ma ajutati ce i care a ti avut problema asta sau aveti habar de asa ceva .
16 februarie 2020 la 19:28
Salut,am un B5.5 din 2004 1.9 TDI de 131CP i-am schimbat chiuloasa recent am mers cu el ceva timp dar acuma nu vrea neAm sa pornească..nici împinsă trasa șprei etc!pe tester nu arată nimic ma puteți ajuta cu un sfat?multumesc
17 februarie 2020 la 12:31
Salut,am un vw passat din 2005,motor 2000 diesel și dupa fiecare semnalizare ramane un ticait cateva secunde altul decât cel al semnalizarii,mai încet asa apoi dispare.apare dupa ce dau semnal.toate darurile merg,ce poate fii?limba de la kilometraj mi se mai blochează câteodată,de ce oare!?a,și cum se numeste plasa aia de protecție dintre motor si capital care este prinsă asa pe capital!?
26 aprilie 2020 la 21:27
Se impune o corectare: 2.0 TDI de 136 de cai (aka BGW) a fost montat inca din 2003 (pana in 2005, intr-adevar). E singurul diesel Euro4 de pe B5,5 si singurul dezavantaj e DPF-ul cu intretinere pe care il are. Cei destepti l-au dat jos demult, al meu se incapataneaza sa mearga la 250000km. Aditivul de DPF numit si acid satacenic costa peste 400 lei/litru la reprezentanta si rezervorul e de 4litri. Desigur poti sa-l gasesti un pic mai ieftin si in alte parti dar nu economisesti mai mult decat cateva pizza in oras. Oricum odata facut plinul (4litri) teoretic ar trebui sa-ti ajunga 120000km. Asta daca nu cumva iti pica DPF-ul de tot pana atunci, moment in care te gandesti de ce naiba nu l-ai anulat de la inceput… 🙂 . Pamflet.
6 august 2020 la 20:15
Unde se gaseste vasul pt lichid la filtru de particule???
8 mai 2020 la 15:09
Buna ziua! Am un passat din 2005 si am o plroblema cu usa din spate care refuza sa se deschida. Aveti idee care ar fi cauza acestui fapt? multumesc!
10 mai 2020 la 0:19
Salut as dori sa imi iau un vw pasat din 2005 2.0 136 de caii ,ce probleme au aceste motoare ?
14 iunie 2020 la 14:56
Salut ,
Am un passat B5 din 2002 si i-am schimbat kitul de brate cu tot cu capete de bara dar capetele de bara nu mai au tamponul de cauciuc in interior .
Este o problema ?
Mecanicul mi-a spus că sunt mai bune
ca nu se mai rupe tamponul de cauciuc din interior si nu se mai înlocuiaesc asa des si ca sunt model nou iesit pe piata care se foloseste la Audi A4
16 iunie 2020 la 9:36
Geniala recenzia :))) Umor pe măsură,ar trebui sa treci toate articolele tale pe youtube,sunt sigur ca ai face ceva abonati :))
7 august 2020 la 16:30
Salutare.Am un passat tiptronic de 131 cai,cod AVF.Porneste foarte bine,trage bine la inceput dar după aprox. 1km intra in Limp Mode și nu mai are putere.Pe tester apare presiune insuficienta.Stie cineva care ar putea fi cauza? Mentionez ca nu scoate pic de fum sau zgomote ciudate,doar puterea i se taie.
8 august 2020 la 10:28
Salutare Daniel,
Presiune insuficienta unde? De obicei se intampla la pompa de ulei sa ramana fara presiune si masina intra automat in Limp Mode pentru a nu distruge motorul. Posibil sa fie si pompa de motorina acolo.
7 august 2020 la 22:37
Passat b5, 1998 1,6 ahl, 456.000 km și încă merge în fiecare zi, e bun la toate, nu face nazuri nicjodata……
Da, asa e, motorul e anemic și gurmand dar asa cum ai zis INDESTRUCTIBIL, ulei și filtre la timp și nu ai treaba, vorba aia,, apa paie și bătaie,,…….. Aud pe alții vorbind de turbine, axe, pompe, injectoare, calculatoare…….lucruri Sf pentru bătrânul meu, nu voi renunță la mașina asta decât când ma vor forța guvernantii noștri cu taxe mari căci e doar euro 2
13 august 2020 la 2:42
Salut as vrea sa stiu si eu o părere despre cutia automată passat b5.5 adica daca se merita sau nu să-mi cumpăr un passat cu o cutie automată pe el
30 august 2020 la 9:18
buna ziua. o parere despre ford fusion daca se poate. benzinarul de 1.4 cu cutie automata. va multumesc.
30 august 2020 la 12:16
Salutare Rares,
As merge mai degraba spre un Fiesta 1.4 MPI. Motorul e ok, dar de cutia automata nush ce sa zic.
17 septembrie 2020 la 16:50
Salut, se potrivește cârligul remorcare de passat combi b 5,5 la b5,5 berlina?
Sau de la b5 la b5,5?
Va multumesc
22 noiembrie 2020 la 16:05
Buna ziua am un passat b5.5 din 2003 1.9 tdi am o prb cu el poate ma ajuta cineva dau un exemplu la 100 km la ora in a 4 , decupleaza turbina nu mai trage de loc,opresc motoru pornesc iara si dupa aia ii ok pana la viteza respectiva. Vreau sa mentionez turbina ii de un an senzor presiune aer schimbat nou furtune turbo ok. Multumesc.
23 noiembrie 2020 la 16:45
Salutare Bogdan,
Vezi sa nu fie furtunul scos din garnitura, se mai intampla.
23 noiembrie 2020 la 16:52
Toate furtunele is ok de aia am zis si de turbina,ii reconditionata total de 1 an de zile
8 iunie 2021 la 0:51
Scuze de deranj , în legătură cu întreruperea turbinei in mers ai rezolvat problema,că și eu pățesc la fel cu passatul meu. Mulțumesc!
13 februarie 2021 la 19:24
Se pot monta scaune față cu încălzire pe un Passat combidin 2005 motor AVB -101 CP.?
15 februarie 2021 la 12:24
Salutare Leonard,
Se poate monta absolut orice, chiar si incalzire in pardoseala. Ai nevoie de scaune donatoare care sa aiba aceasta optiuni si niste munca pe partea electronica.
14 februarie 2021 la 13:37
Salutare tuturor! Despre Passat 1.9 v6 tdi de 150 cp de ce nu vorbeste nimeni? Sunt motoare neperformante? Multumesc!
14 februarie 2021 la 13:43
Doresc si eu un Ww b5 2002-2003-2004 1,6 + GPL cne detine si nu o mai vrea sa tr un mesj aici ?Mașini super reușite Ww b5 ????
3 martie 2021 la 14:05
Salutare! Am un VW. PASSAT, an de fabricație 2001, 150 cai, turbo, motor 1.8, benzină! Am o dilema :benzina 95,sau 100 plus (alimentez umai de la O. M. V.) Mulțumesc!
2 mai 2021 la 2:36
Am achiziționat un passat b5.5 de 1.6 alz si as vrea păreri despre consum , dacă se merita pus gpl si as mai vrea sa stiu ce ar trebui să i mai îmbunătățesc la ea . Multumesc !
4 mai 2021 la 15:17
O venit timpul sa imi vand masina actuala ( seat Exeo 2011) din motive personale si sa imi iau ceva mai ieftin. As lua un Passat 1.9 de 131cp dar ma sperie faptul ca e euro 3. Cealalta varianta e BMW 320D E46 euro 4 dar nu stiu cat de ok sunt ca fiabilitate si costuri de intretinere. Care e o optiune mai buna? Sau altceva diesel euro 4 cu cutie cu 6 rapoarte.
12 iulie 2021 la 9:39
O parere despre un b5.5 1.6 mpi cod alz avantaje si dezavantaje , dacă se împacă bine cu gazul, ce probleme ar putea avea pe parcurs ?
12 iulie 2021 la 10:11
Salutare Daniel,
In afara de consumul de ulei, nu are nimic motorul asta ca si probleme. Plus ca are tendinta de a consuma benzina dar nu primesti prea multa putere in schimb. Excelent pentru oras si drumuri ocazionale in afara.
Succes!
10 septembrie 2021 la 20:56
Totuși, un post sau o părere despre b5 sau b5.5 4motion s-ar putea? Mulțumim anticipat
11 septembrie 2021 la 7:32
Sunt exact la fel ca si cele normale. Nu ai nimic deosebit la 4Motion de povestit, nici macar probleme specifice. Iar uleiul din diferential se schimba doar cand sunt probleme, 4Motion nu are nevoie de schimb regulat de ulei ca la 4×4 de SUV.
8 februarie 2022 la 9:43
Passat b5. 5 1.6 din 2001.intrebare:Este rezistent la drumuri lungi??? Adică România și alte tari din UE???
8 februarie 2022 la 9:59
Salutare Adrian,
Fara emotii. Doar sa iei bidoane de ulei cu tine, sigur o sa ai nevoie.
Succes!
6 aprilie 2022 la 0:40
Salutare! Nu obisnuiesc sa dau comentarii, insa de 4 ore tot citesc articolele postate. Faci o treaba super buna. Tine-o tot asa!
Sunt in cautarea unui passat b5.5, bugetul fiind pana in 2000-2500€ de euro, insa care sa fie cat de cat in mintile ei.
Doresc sa achizitonez 1.9 tdi-ul de 131cp insa am o nelamurire. Care ar fii cel mai indicat cod motor pe acest 1.9? AWX sau AVF? Si care ar fii diferenta dintre cele 2?
Multumesc!
6 aprilie 2022 la 9:05
Salutare Andrei,
Nu cred ca sunt diferente notabile intre ele, doar ca la noi e mai popular AWX-ul.
Succes!
23 iunie 2022 la 21:43
Din ce stiam avx e in 5 trepte si avf in 6 puterea fiind egala 131 cp
31 august 2022 la 10:52
La un passat b 5,5 2002 gpl+benzina porneste greu si scoate fum pareri va rog frumos
5 octombrie 2022 la 13:47
Am și eu un pasat 2.0 benzina din 2002 și am o broblema cu bujia la pistonul 3 se uda și nu mai funcționează,îmi poate spune cineva care ar fi problema