Te-ai gandi ca o Skoda Rapid I e doar o Fabia cu portbagaj. Si ai gresi. Skoda Rapid I, 75% Skoda Octavia. Skoda Rapid I, masina oficiala a taximetristului cu PFA.

Lansat in 2012 pentru ca Skoda s-a saturat sa serveasca doar doua masini in meniu, Skoda Rapid I a fost un success instant. Ca atunci cand mergi la un restaurant si vezi o mancare noua in meniu care iti aduce aminte de trecut, de vremuri mai bune. Skoda Rapid I, ciulamaua cu ciuperci a lumii auto – o reteta veche, rezonabila la pret dar al naibii de buna.

Skoda Rapid I face parte din categoria aia de masini noi de moda veche. As pune in lista Citroen C-Elysee si Fiat Tipo, masini construite in 2019 dupa standardele din 2004. Nimic complicat, nimic fragil, totul e practic. Si asta se simte mai ales in versiunile de baza.

 

De ce o Skoda Rapid I si nu o Skoda Octavia III?

Daca nu ai o familie imensa, Skoda Rapid I face mai mult sens. E mai ieftina, are motoare mici care se misca mult mai bine decat pe imensa Octavia, e mai agila si ofera aproximativ acelasi spatiu. Plus ca e singura masina din triada care vine in versiune hatchback, deci poti cara si dulapuri cu ea. Nu trebuie sa fii Albert Ignatenko ca sa vezi de ce masina asta e preferata de catre taximetristii care au PFA si care vor o masina mai comfortabila decat Loganul de care sa aiba grija pentru ca o vor conduce doar ei si nu alti 2000 de colegi. Nu e nici calul de bataie denumit Logan, dar nu e nici vaporul denumit Octavia.

Motoare Skoda Rapid I

Benzina

  • 1.0 TSI de 95 si 110 cai – Lansat acum 5 minute in 2017, motorul e 1.0 TSI s-a dovedit a fi fiabil, dar fragil. E perfect capabil de jungla urbana, dar isi arata limitarile pe drumurile patriei sau atunci cand are de carat dulapuri.
  • 1.2 MPI de 75 cai – Daca iti este frica de benzinarele cu turbina si cea mai noua piesa de tehnologie din casa ta e o imprimanta din 2004, atunci 1.2 MPI-ul e pentru tine.
  • 1.2 TSI de 85, 90, 105 si 110 cai – Acum ca s-a trecut la distributia pe curea motorul asta a devenit preferatul taximetristilor. Problemele sunt putine si ocazionale, in special fiind vizata turbina, dar faptul ca motorul asta supravietuieste regimului de taxi spune ceva despre fiabilitatea lui.
  • 1.4 TSI de 122 si 125 de cai – Versiunea de 122 e de moda veche si vine cu distributia pe lant si cu probleme la intinzatorul de lant. In 2015 a venit spectaculos versiunea de 125 de cai si cu o distributie pe curea, pentru ca nemtii si-au dat seama ca nu se pricep la distributia pe lant. Asadar, cea de 125 de cai este cea pe care o doresti.

Diesel

  • 1.4 TDI de 90 cai – Anticul 1.4 TDI primeste si el tratamentul commonrail si este mai adaptat zilelor noastre. La fel de butucanos, la fel de econom, la fel de fiabil. Atentie in schimb la filtrul de particule.
  • 1.6 TDI de 105 cai – Ceea ce s-a vrut a fi succesorul lui 1.9 TDI de 105 cai s-a dovedit a fi o amintire a vremurilor demult apuse. Foarte sensibil la condusul urban si fantastic in regim extra-urban, daca motorul asta parcurge mai mult de 100 de metri in oras va avea probleme la EGR, turbina, filtru de particule si injectoare. Skoda Rapid I 1.6 TDI – masina oficiala a taximetristilor convertiti in agenti de vanzari dar care nu sunt suficienti de buni inca pentru o Octavia.

Probleme generale Skoda Rapid I

  • Cutia de viteze automata de tip DSG reintra in scena cu probleme diverse care incep de la unitatea Mecatronic pana la nerespectarea intervalului de schimb de ulei si filtru la 60.000km. Probleme valabile in special la modelele mai vechi.
  • Simplitatea plasticelor de la interior aduc o rezistenta in plus dar confort in minus. Multa lume se plange de greierii din bord si de scartaitul plasticelor, dar poate ca sunt doar oameni prea sensibili care nu inteleg ca la banii astia ai primit o masina robusta, nu luxoasa. In fine, da o tura cu masina si vezi daca te deranjeaza zgomotul sau nu. Sau urmeaza sfatul celor de la Hi-Q si da muzica mai tare.

 

Verdict Skoda Rapid I

Skoda Rapid, Citroen C-Elysee si Fiat Tipo arata ca inca poti construi masini de moda veche intr-o lume moderna. Astea 3 masini arata ca inca exista oameni care doresc ceva simplu, robust, ieftin si fara briz-brizuri. Iar pentru ei aceste 3 masini sunt gata sa le ofere cele mai spartane si muncitoare masini de pe piata. Ai grija in schimb la lista de optiuni ca pretul s-ar putea sa creasca foarte repede, mai ales la Skoda.

Ce motor recomand? Pentru benzina as recomanda motorul 1.4 TSI de 125 de cai, dar majoritatea oamenilor au cumparat motorul de 1.2 TSI si succesorul de 1.0 TSI, toate 3 fiind motoare de calitate. Din pacate in schimb, romanii stiu sa zica “ TDI “ inainte de a zice “ mama “ asa ca majoritatea modelelor sunt cu 1.6 TDI. Atentie la acest motor ca e in traficul urban mai subred decat increderea de sine a unui proaspat absolvent de facultate care intra pentru prima data pe piata muncii si realizeaza ca doar o diploma de licenta nu ajunge in ziua de azi.