Aproape Masini

Acum avem si magazin online

Pareri : BMW X5 E70 ( 2006 – 2013 )

Ar fi bine pentru sanatatea mea sa am grija ce scriu despre BMW X5 E70. O masina fabuloasa in sensul de cat de scumpa si putin fiabila poate fi o masina, care inca mai este atelajul preferat al oamenilor care au ales alte cai in viata. BMW X5 E70, o masina de livrari mai pompoasa. In sensul ca livreaza bombardieri si interlopi, oriunde este nevoie, in cel mai scurt timp.



 


Am spus-o si o sa o mai spun: Prin 2008, fix inainte de criza, oamenii aruncau cu foarte multi bani pe fereastra. De obicei pe fereastra unui Cayenne, Touareg, Q7, Range Rover sau BMW X5 E70. Astea erau masinile oficiale ale crizei din 2008, iar X5-ul categoric nu s-a lasat batut. Suntem in stratosfera auto si direct in curtea spitalului de psihiatrie Eftimie Diamandescu din Balaceanca atunci cand vorbim despre aceasta era automobilistica. Porsche Cayenne venise cu un 4.8 V8 Twin-Turbo de 550 de cai, Audi Q7 venise cu fabulosul 6.0 V12 TDI de 1 miliard de Nm cuplu iar X5 venise cu un 4.4 V8 Twin-Turbo de 555 cai sub forma lui BMW X5M.


Nu trebuie sa fii Radu Banciu ca sa realizezi ca masinile astea au fost primele victime ale crizei din 2008, doar ca BMW X5 E70 si Touareg-ul 7L cumva au supravietuit. Touaregul pentru ca avea si motor de 2.5, iar X5-ul pentru ca e BMW. Plus ca dieselul de generatie veche era destul de butucanos si si-a facut treaba pana prin 2009 si a fost un motor destul de popular si pe Seria 5 si Seria 7, adica puteai gasi mereu piese prin dezmembrari. Pentru ca posesorul tipic de BMW X5 E70 oricum traieste din dezmembrari, de obicei de oameni, afaceri si conturi, asa ca de ce nu si masina ar trai din dezmembrari? BMW X5 E70 – masina oficiala a oamenilor care au ales alte cai in viata.



Motoare BMW X5 E70


Benzina



  • 3.0 de 272 si 306 cai – Indiferent ca mergi pe N52-ul pana in 2009 sau cu N55-ul de dupa 2009, in principal vei merge pe platforma. Probleme la VANOS, pompa de apa, chiuloasa, pierderi de ulei si antigel, termostat si tot asa.

  • 4.4 V8 de 407 si 555 cai – Suntem in era distractiva a BMW, iar motorul asta a fost probabil cel mai dezastruos motor al lor din acea perioada. As scrie ce probleme are, dar e mai simplu sa scriu tot motorul. Singura cale de a amana inevitabilul si devizele de reparatii care costa cat o garsoniera medie, este sa schimbi uleiul la 8000 de km, folosind doar ulei original BMW. Repet, doar amani inevitabilul.


Diesel



  • 3.0d de 235 si 286 cai – Vechiul M57 inca isi taraie pacatele si cele 5000 de tone ale lui BMW X5 E70 pana la pensionarea din 2009. Un motor simplu, vechi, cunoscut doar problemele legate de clapetele swirl si care a fost cel mai fiabil motor de pe aceasta generatie de X5.

  • 3.0d Twin-Turbo sau Tri-Turbo de 245, 306 si 381 cai – 2009 vine cu pensionarea anticului M57 si venirea odiosului N57 cu 2 sau 3 turbine pentru ca de ce nu. Ar fi pus si mai multe turbine, dar nu se mai auzea muzica de carturari dupa de la zgomotul evacuarii. Vorba aia, nu e suficient sa vada taranimea ce masina de interventii ai, trebuie sa si auda gusturile tale exclusiviste in materie de muzica. A da, probleme la turbine, filtru de particule si la faimosul lant al distributiei care este amplasat in spate, ca la N47-ele de pe Seria 3. Asta inseamna ca schimbarea distributiei cere scoaterea motorului afara si cel mai probabil vei canta „Ooo viata mea” atunci cand vei citi devizul.



 


Probleme generale BMW X5 E70



  • Am sa incep cu aia mare. BMW X5 E70 a fost o masina care foarte rar s-a cumparat cu un pret sub 100.000 de euro. Asta inseamna ca o masina care a costat de noua 100.000 de euro va avea preturile la piese ca pentru o masina de 100.000 de euro. Sigur, poate ca e relativ ieftina de cumparat, dar la intretinere, uff.

  • Cutia automata a fost prezentata ca fiind „Sealed for life” si ca nu are nevoie de interventii. Sigur, nici posesorii tipici de BMW X5 E70 nu si-ar dori interventii, dar in cazul masinii lor se recomanda schimbarea uleiului din cutie la fiecare 60.000 de km.

  • Apoi mai ai inca o problema mare la BMW X5 si anume ca mananca avelope. Dar asta nu e o problema specifica pentru X5 pentru ca orice masina din clasa asta va manca anvelope, frane si suspensii. Ce este specific in schimb la aceasta generatie de X5 este ca anvelopele au marimi speciale si costuri pe masura, iar daca ai facut pana ai sanse mari sa nu gasesti la vulcanizare anvelope pt masina ta. Mai mult decat atat, anvelopele tre sa fie identice altfel explodeaza cutia de transfer. Iar la BMW chiar explodeaza cutia de transfer.

  • Daca ai trapa si normal ca ai trapa pentru ca ai X5, trebuie sa ai grija de ea si sa te astepti ca intr-un final sa se blocheaze. Csf ncsf.

  • BMW dupa 2005 nu s-a mai priceput la electronice, iar in cazul lui BMW X5 E70  – idrive, camera marsarier si tot ce inseamna cablu si functie asa ca apasa toate butoanele inainte de a-l cumpara.

  • Pernele pe spate sunt un punct mai sensibil decat Nelson Mondialu’ si Serghei Mizil la un loc asa ca pune de o parte cate 1000 de euro. Adica, 1000 de euro pentru o parte si 1000 de euro pentru cealalta parte.



Verdict BMW X5 E70


A doua generatie de X5 ramane cea mai memorabila masina din familia tractoarelor de la BMW. In mod ironic, a doua cea mai memorabila masina a lor este X6, care e construit pe platforma de X5. O masina care ne va aduce aminte intotdeauna de criza din 2008 cat si de cine face legea la noi in oras. Si pe aceasta cale, sper ca interlopii care citesc acest articol sa fi apreciat umorul de tomberon AproapeMasini si sa nu faca o interventie la mine la domiciliu. Va stimez si va respect.


Ce motoare recomand? De obicei recomand un benzinar si un diesel, dar in cazul lui BMW X5 E70 singurul motor care isi merita achizitia este 3.0d-ul M57 care a fost pus pana in 2009. Ala chiar e fiabil.


Similar Articles

AproapeMasini

31 October 2020

D'ale Șoselei



Scrie un raspuns
  • Marin

    2021-08-29 23:07:08

    Salut. Am aceeași problema. Ai idee ce se întâmplă??
    Ms

  • Catalin

    2021-06-17 23:50:31

    Salut am o problema urgenta imi da fault la tractiunea 4×4 ,dsc si abs panne asa zice , imi dati vreo idee ce sa ii fac ??? Este un Bmw x5 3.0d 218hp din 2007.

  • AproapeMasini

    2020-11-30 18:16:37

    Salutare Alin,

    Renault Megane III 1.5 dCi 110 cai break si manual. Si nu dai 7000 euro.

    Succes!

  • Lipan Alin

    2020-11-29 18:05:20

    Salut. Ce mașină recomanzi pentru familie. Buget 7000e. Cu un rulaj de aprox25000km pe an.?

  • Zero

    2020-11-28 14:10:35

    Unde ai gasit totusi poza cu BMW X5 parcat corect intre marcaje? Cred ca ti-a luat mai mult decat documentarea pentru intreg articolul…

  • AproapeMasini

    2020-11-01 20:50:26

    Si le-au imprumutat si celor de la Land Rover benzinarul de 4.4 V8, ca sa ii bage si pe ei in belele.

  • Zero

    2020-11-01 17:36:39

    Legenda spune ca sefii, pardon, bo$$ii de la BMW si-au chemat inginerii in sedinta si le-au zis: „Baieti, cica X5 e cea mai proasta masina din lume! Asta nu poate ramane asa, faceti ceva urgent!”
    Si au facut X6.

  • AproapeMasini

    2020-11-01 12:29:54

    Suntem intr-o era in care nu se punea accent pe fiabilitate, suntem in 2006 fix inainte de criza. Era „credit doar cu buletinul”. Au fost mai probleme peste tot la capitolul fiabilitate, dar intradevar clasa X5 / Range Rover / ML au fost campioane.

  • Calache

    2020-11-01 00:59:17

    +La x5 e70 mai cedeaza rulmentii de la butucii rotilor(foarte des),se sparg,huruie sau se infraneaza roata,suspeniile inclusiv pe arc sunt foarte firave,pompa de servo curge intr-o veselie si este aproape imposibil sa ii faci unghiurile si apoi sa tina 1000km iar cea mai des intalnita problema e vaporizatorul de ac care cred ca venea crapat din fabrica:)),etrierii spate care raman blocati,am vazut multe cu cardanul aproape rupt,iar cutia de transfer cedeaza pur si simplu daca o bagi in offroad usor sau accelerezi tare pe zapada cu rotile bracate la max.3.0d de 235 de cai e printre cel mai fiabil motor de la Bmw(si ultimul),cu toate astea tot nu prea ajunge la 80 000km-10000fara sa vada platforma cel putin o data.Dupa max150 000km e numai buna de trimis la remat sau o poti vinde cu 9000e la vreun fraier.Totusi,e ceva mai fiabil ca Ml-ul de la Mercedes din perioada aia,ca Touareg-ul care e o petarda mai mare si incomparabil mai trainic ca un Range Rover.


CE SE INTAMPLA PE aproapemasini.com

CE SE INTAMPLA COMENTATORULE?
ARHIVA