Aproape Masini

Acum avem si magazin online

Pareri : Honda CR-V IV ( 2012 – 2018 )

Sunt plictisit, scoate-ma de aici! Honda CR-V IV, o masina despre care sunt la fel de entuziast ca George Pruteanu atunci cand era la Nasul TV alaturi de Adi Minune si Nicolae Guta. Nu vad de ce ai fi tu entuziast despre masina asta.



La fel cum nu intelege lumea de ce sunt atat de entuziast despre emisiunea „Splash! Vedeta la apa!”. Dar banuiesc ca ar trebui sa vorbesc si despre Honda CR-V IV, acea masina uitata de catre Honda. Mai ales cand stai, te gandesti, te rostogolesti si realizezi ca Honda CR-V incepuse chiar bine, prin a fi una din primele SUV-uri pe care si le permiteau si cei cu bugete mai mici si care nu vroiau sa faca plonjonul catre motoare de minim 3 litri. Impreuna cu Rav4, Honda CR-V lua cu asalt piata europeana venind cu un SUV cu un motor de 2 litri benzina, capabil sa isi faca treaba atat prin paduri cat si prin parcarile mall-urilor.


Apoi a venit Honda CR-V de a treia generatie, construit special pentru cei de a treia varsta. O masina simpla, spatioasa dar in special relaxanta si usor de condus. Cu o pozitie inalta de condus si un schimbator pus sus pe bord ca la dube, Honda CR-V se transforma din Adi Minune in Nicu Paleru, oferind entertainment unei alte generatii.


Iar Honda CR-V IV? Daca ar fi sa o compar cu o alta masina, atunci ar fi Opel Crossland X. Ambele sunt doua masini bagate cu forta doar ca sa ia o bucata din tortul SUV-urilor, cu diferenta majora fiind ca la Crossland se inghesuie pensionarii cu buget redus iar la Honda CR-IV se inghesuie pensionarii cu buget mai mare decat cei de la catmobile atunci cand vine vorba de reclame. Sau Altex.



Motoare Honda CR-V IV


Benzina


2.0 i-VTEC de 155 cai – Cand spuneam ca Honda CR-V IV e o masina de efort minim, la asta ma refeream. Benzinarul de 2 litri e luat pe sus de la generatia anterioara si montat aici. Ocazional mananca ulei dar per total e un motor fiabil. Ce ii face pe posesori sa se vaicare in schimb e consumul de benzina care te duce cu gandul la primul Outlander sau orice benzinar luat aleatoriu din curtea Subaru. Da, e atat de naspa.


Diesel



  • 1.6 i-DTEC de 120 si 160 cai – Daca ai impresia ca am facut misto de Nissan X-Trail pentru ca venea cu un 1.6 dCi insuficient, stai sa vezi aici. Pentru ca Honda CR-IV nu se bate cu X-Trail ci se ia la tranta direct cu Koleos. Sa pui un motor de genul asta pe o masina de genul asta este ca si cum l-ai pune pe Cabral la dieta pe baza strict de 50 de grame de ovaz pe zi. Este ca si cum l-ai pune pe Alex Velea sa ii care in spate pe Mario Fresh si pe Lino Golden. Este ca si cum l-ai pune pe Busu sa care in spate ProTV-ul. Dar din pacate majoritatea pensionarilor s-au calcat in picioare sa cumpere motorul asta microscopic, ca apoi sa afle ca la fiecare 50 de metri de condus prin oras se infunda filtrul de particule si cad injectoarele. Asa le trebuie.

  • 2.2 i-DTEC de 150 cai – Daca ma intrebi pe mine, Honda CR-V trebuia sa vina doar cu motorul asta. O legenda vie a motoarelor, acest diesel a facut senzatie in lumea auto si si-a carat torta cu demnitate pana in 2015 cand a fost pensionat de microscopicul 1.6 i-DTEC si de normele de poluare. Atentie mare la filtrul de particule si conducta de EGR, pentru ca motorul asta nu ar treaba cu condusul in oras cum nu are treaba Andrei Duban cu umorul.



Probleme generale Honda CR-V IV



  • Stiu ca e o problema generala la SUV-uri, dar in cazul lui Honda CR-V IV e si mai nasol pe parte de discuri si placute de frana. Mai exact, CR-V trece prin frane la fel cum trece Nelson Mondialu prin carti – repede, cu zgomot.

  • Compresoarele de la instalatiile de aer conditionat in continuare sunt un punct sensibil pentru CR-V. Doar nu erau sa aduca doar motoarele vechi, au adus si problemele vechi.

  • Sistemul de franare de urgenta lucreaza cu mai mult entuziasm decat un angajat de call-center in primele 2 saptamani la noul lui loc de munca si incepe sa puna frana singur masinii. Un fel de DSG invers, de la Honda.

  • Toate modelele din perioada 2014-2017 au problema la ambreiaj, datorita unui defect de fabricatie. Honda a facut rechemare in service, dar e bine de intrebat daca s-a schimbat ambreiajul si absolut trebuie facut un test drive.

  • Honda CR-V IV vine cu atat de multa tehnologie si expertiza incat se poate angaja lejer pe salariul minim pe economie in Romanistan, PENTRU CA DOAR IN ROMANISTAN AI 2 MASTERE SI 3 FACULTATI SI LUCREZI PE MINIMUL PE ECONOMIE CA SA PRINZI NATIONALUL IN STATIE.



Verdict Honda CR-V IV


Se vede ca trecerea timpului nu e asa buna pentru CR-V. Cu fiecare generatie scade fiabilitatea modelului dar si interesul celor de la Honda pentru acest model. Avem o masina care se aseamana foarte mult cu generatia anterioara, singura diferenta majora fiind ca aici ai motoare euro 5 si euro 6 spre deosebire de furnalele euro 4 de pana atunci. In rest, nu este un SUV la care sa ma gandesc sau la care sa ma satisfac fizic de fiecare data cand il vad. Plus ca e o Honda moderna. Pe vremuri se mergea pe logica „Piesele la Honda pica rar dar si cand pica…” iar acuma se merge incet incet spre lgoica „piesele de la Honda pica des dar si cand pica…”. La revedere domnule prim ministru!


Ce motoare recomand? Pentru benzina recomand domolul 2.0 MPI pentru ca oricum nu ai de ales, iar pentru diesel clar 2.2 i-DTEC cu mentiunea sa il conduci doar in afara orasului. La fel cum ai si eu mentiuni la examenul psihologic pentru permisul de conducere.


Similar Articles

Pareri : Ssangyong Rodius I ( 2004 - 2013 )

Pareri : Ssangyong Rodius I ( 2004 - 2013 )

19 November 2024 In „D'ale Șoselei”
Productia Ineos Grenadier va relua in ianuarie

Productia Ineos Grenadier va relua in ianuarie

20 November 2024 In „D'ale Șoselei”
AproapeMasini

01 December 2020

D'ale Șoselei



Scrie un raspuns
  • emil

    2024-07-13 10:38:24

    Cauta pe facebook grupul honda fan romania. Intreaba acolo. e cineva cred ca din Bucuresti (Rally Honda ) pe grup. Dar sa prinzi loc. Cine e bun e cautat.

  • DAN COZMA

    2024-06-14 09:06:56

    Bună ziua,
    Rog proprietarii de Honda CR-V să-mi recomande în zona București, un service Honda potent, adică cu dotat cu profesioniști. Spun aceasta întrucât am fost cu autoturismul meu în 2 service-uri până acum; un service al unui dealer Honda și un service al Asko Grup. Nici unul nu a reușit să rezolve problema. Problema este că autoturismul are un demaraj de pe loc la nivelul de Dacia 1300, iar consumul instantaneu arătat în bord este între 15 și 20 l/100km.
    La service-ul dealerului Honda mi s-a spus că de vină ar fi turbosuflanta. Am fost imediat cu mașina la firma din București care repară și recondiționează aceste piese și la diagnoză a reieșit că turbinele sunt bune.
    La service-ul Asko am fost programat să vin cu autoturismul și mi s-a spus că trebuie luate la mână toate furtunile că, probabil, unul nu este la locul lui. S-au apucat de treabă, apoi după pauza de masă (probabil că siesta este grea), am fost efectiv dat afară, elegant, spunându-mi-se că a venit o altă mașină la programare și eu să vin altă dată. Parcă ar fi avut un singur mecanic. Autoturismul este un Honda CR-V IV din anul 2017, motor de 1,6 l biturbo, 160 CP, cutie de viteze automată ZT în 9 trepte și convertizor de cuplu.
    Mulțumesc celor care îmi vor da un indiciu.

  • Timar Calin

    2024-06-01 01:04:27

    Salut!
    De anul trecut, dețin un CR-V IV 2.2 I-DTEC, de 150 căluți, din 2014,,,că după doar 1.6, pe partea de diesel…
    Înainte am avut un X5, 2005, 3.0,,,pe care tu l-ai cam defăimat… Cu siguranță când a apărut, era o mașină de interlopi,,,dar după per total,,,motor M57/cutie ZF, și-a dovedit eficiența,,,mai puțin la pneuri,,care se uzau prematur, indiferent de intervalele,,/geometrie roți, slăbuț pe partea de suspensii in general, și direcție+frâne…
    Ok,,,
    Acum HONDA CRV IV 2.2.I-DTEC 2014, 150 cai/putere, cutie manuala, 180.000km
    Un an de când am cumpărat-o fără probleme. De curând am schimbat ulei motor + filtre/ ulei, aer, diesel, habitaclu,,, mai trebuie sa schimb conducta egr (am obs gaze din compartiment motor/problemă știută la acest model) + o mica fisură in radiator,,, f mici pierderi de lichid răcire…
    Te întreb?
    Ce-mi recomanzi,,,schimbare radiator ? Plimbare cu diverși adezivi de pe piață + antigel original HONDA?,,,pe partea de lichid răcire am o mare nelămurire… Honda recomandă doar lichidele lor… E pe bune?! Sau e doar marketing.
    Mulțumesc

  • Stely

    2023-07-26 21:00:00

    Numai o mentiune vreau sa fac :
    Motorul 2.0 benzina are i-VTEC .

  • Florin

    2022-08-05 23:04:28

    Salut!
    Ce ti-ai luat pana la urma si cum esti cu decizia facuta? 😀
    Multam fain!

  • AproapeMasini

    2021-11-03 10:28:16

    Salutare Dan,

    Mitsubishi Colt / Smart ForFour
    Orice Dacia care nu are motorul de 1.2 turbo si posibil 1.0 SCe
    Fiat Bravo si Fiat Chroma
    Citroen C4 din a doua generatie
    Nissan Primera P11
    Suzuki Ignis I / Subaru Justy
    Suzuki Swift actual
    Mazda 6 GH benzina

    Si astea sunt doar cele care mi-au venit asa rapid in minte. Desi as putea face un top 50.

  • Dan Costea

    2021-11-03 09:14:30

    Salutare, AproapeMasini! Ți-aș fi recunoscător dacă ai enumera modelele la ca te refereai in răspunsul către Gigi.
    Cu gratitudine, Dan.

  • Rares

    2021-05-26 09:22:57

    Salut, Dragoș

    Atenție la recomandări – ți s-a spus Tiguan 3.0 benzină (auch) vs 1.6 benzină, ultima dată. Ceva nu se leagă 🙂

    Honda nu e deloc un model nefericit, e o mașină decentă, depinde ce anume vrei să faci cu ea. Vezi comentariul meu anterior, am încercat să interez cam toată experiența mea. Am în continuare honda, snut f mulumit, s-a dus peste tot unde am vrut.

    PS: Subaru Forester sau noul Outback, dar acesta e nițel mai scump.

  • AproapeMasini

    2021-05-26 09:22:00

    Salutare Gigi,

    Foarte putine moderne exista in momentul de fata fara sa aiba probleme, iar alea care exista sunt ignorate de romani pentru ca suntem prea prosti si prea saraci ca sa luam ceva ieftin. Si daca ai avea un minim de cunostinte despre masini, ai sti ca nu ai cum sa faci masini cu fiabilitate totala, la cata tehnologie este si ce marje de toleranta infime exista pentru componentele mecanice.

    Succes!

  • Gigi Farcas

    2021-05-26 00:49:57

    Si eu ma gandesc sa iau o Honda Crv benzina 2.2 22013 -2014 dar nu stiu ce sa fac.M-am uitat la cele mai multe dintre parerile tale despre mai toate modelele de la Audi,BMW,Suzucki etc dar nici o masina nu este buna dupa parerea ta.Toate rele noi santem perfecti. Dupa parerea ta ar trebui as mergem cu bicicleta.Bafta la review-uri ca sfaturi on-air ce lua.Una-i asa ,alta-I alfel. Doar de comedie sunteti perfect.BaftA


CE SE INTAMPLA PE aproapemasini.com

CE SE INTAMPLA COMENTATORULE?
ARHIVA