In mod normal as spune doar ca Toyota Corolla E140 e un Auris cu portbagaj si cu asta as pleca acasa. Doar ca lucrurile intotdeauna sunt mai complicate decat par la prima vedere. Am invatat asta pe propria piele in momentul in care am vrut sa ma externez de la spitalul de psihiatrie Eftimie Diamandescu din Balaceanca, in 2007.

Tot in 2007 a fost si prilej de bucurie mare pentru oamenii care plangeau dupa VW Bora. Toyota Corolla E140 tocmai se lansase si acuma aveau din nou o berlina clasica, fiabila, simpla si la fel de dotata ca Andreea Balan. Oamenii pentru care masa trebuie sa fie masa, femeie sa fie femeie, alcoolul sa fie alcool iar masina sa fie masina. Patru portiere si un portbagaj. Masina, nu jucarii.

Doar ca Toyota Corolla E140 a fost un efort mai simplist decat Bora si categoric nu era in aceeasi liga cu Jetta. Stiind ca oameni care cumpara asa ceva sunt destul de fixisti, selectia de motoare de pe Corolla era mai mica decat pe Auris si aveai strict motoarele muncitoresti. Motoare care sa tina 800 de ani pana cand proprietarul se va decide sa treaca la urmatorul model de Corolla. Oameni care sunt liber profesionisti, au un PFA si care si-au cumparat masina prin leasing si care vor sa o tina pana baga mana prin tabla, ca doar o platit bani pentru ele. Iar daca vor sa le vanda, sa le vanda macar la pretul de nou.

Suntem la fundul butoiului in ceea ce priveste pasionatii auto. Ai putea argumenta ca genul de om care isi cumpara un Avensis T270 macar are un minim de aspiratii si prestanta in materie auto, dar soferul tipic de Corolla? Oameni care nu stiu nimic despre masini si care nu vor sa stie nimic despre ele sau despre service-uri. Adica da, castigi foarte mult pe partea de fiabilitate, dar pierzi foarte mult pe partea de confort si dotari, dar probabil de asta vrei si un Corolla. Probabil ca citesti acest articol de pe un Samsung D900. Glumesc, cine cauta o Toyota Corolla nu ajunge pe site-ul asta.

Motoare Toyota Corolla E140

Benzina

  • 1.33 MPI de 101 cai – Sunt mai confuz de ce au pus motorul asta pe Corolla mai ceva decat era confuz Kani cand a ajuns in ultima semifinala Chefi la Cutite. Sau mai confuz decat Cosmin Sellesy in orice situatie. Sau mai comic decat Aurelian Temisan niciodata. Pentru ca el nu zambeste. Sau rade. Cat despre motor, mare grija la pompa de apa si consumul de ulei.
  • 1.4 MPI de 97 cai – Din partea mea asta trebuia sa fie singurul benzinar disponibil pe Corolla E140, pentru ca surprinde chintesenta Toyota. Un motor vechi, simplu si fiabil. Iar in cazul de fata, e ca si cum l-ai pune pe Cosmin Sellesy sa il care in spate pe Aurelian Temisan.
  • 1.6 MPI de 124 cai – Alt benzinar de duzina, pentru o masina de duzina, de la un producator auto de duzina. 1.6 MPI – ciorba de cartofi a motoarelor cu combustie interna.

Diesel

  • 1.4 D-4D de 90 cai – Anticul 1.4 D-4D care a facut furori pe generatia anterioara de Toyota Corolla. Sau aproape a facut furori. Sau ar fi vrut sa faca, daca l-ar fi cumparat cineva. In orice caz, e cel mai fiabil diesel din lista si nu are probleme specifice.
  • 2.0 D-4D de 126 cai – Nimeni si nimic nu e perfect in viata, exceptand Roxana Ionescu si Simona Patruleasa. Dar si motorul asta e destul de bun pentru ca pe Toyota Corolla E140 s-a montat motorul 1CD-FTV si nu a apucat sa primeasca odiosul 1AD-FTV de pe Auris si Avensis. La fel, lipsit de probleme specifice.

Hibrid

Glumesc, nu exist hibrid pe Corolla, dar exista pe Auris. De ce? DE CE DOMNULE IOHANIS? SA IMI DEA FACEBOOKUL VIZUALIZARILE  INAPOI!!! AM 17500 DE VIZUALIZARI, ASTAZI AVEAM 18000! UNDE AM ROCHIA GALBENA SI AVEAM 17000 DE VIZIOANIZARI. VA ROG FRUMOS, DATIMI VIZIONANIZARILE INAPOI.

Probleme generale Toyota Corolla E140

  • Cutia semi-automata MMT si cutia manuala in 6 trepte sunt puncte mai sensibile decat Fakirul atunci cand trage lapte pe nas. Cum handel o ajuns asta in finala iUmor? De ce ma uit la iUmor? Sa fie asta finalul?
  • Rolele de la cureaua de accesorii isi dau duhul prematur si te lasa fara alternator, servo-directie si alte nebunii de genul despre care oricum nu iti pasa pentru ca ai o Corolla iar cunostintele tale despre auto sunt la fel de mari ca si cunostintele mele despre femei.
  • Coloana de directie este o problema recurenta la Toyota iar Corolla nu scapa asa ca pune bani deoparte.
  • Insonorizarea e un alt subiect notoriu pentru Toyota iar nivelul de zgomot la Corolla explodeaza odata ce incepi sa te atingi de pragul de 70 km/h. O situatie rara avand in vedere ca soferul tipic de Toyota Corolla E140 are pe putin 800 de ani si rar va merge cu viteze atat de mari, dar e bine de precizat.

Verdict Toyota Corolla E140

La fel ca si in cazul lui Audi A4 B5, Toyota Corolla E140 a atras doua lumi total diferite. De o parte ai pensionarii de 8000 de ani care o cumpara de noua si o tin pentru ei pana la sfarsitul eternitatii pentru ca nepotii sunt liberi sa isi cumpere singuri masini. De cealalta parte ai liberi profesionistii care au nevoie de masini zdravene cu care sa faca 8000 de km pe saptamana si carora nu le pasa de confort sau dotari. In oricare din cele doua cazuri suntem la fundul butoiului din punct de vedere al pasionatilor auto si nu pot sa cred ca am reusit sa scriu un articol despre Toyota Corolla E140. Asta cere neaparat o bere!

Ce motoare recomand? Pentru benzinar clar 1.6 MPI de 124 de cai iar pentru diesel clar 2.0 D-4D pentru ca a scapat cumva de tirania odiosului 1AD-FTV.