Aproape Masini

Acum avem si magazin online

Pareri : Mercedes Sprinter I ( 1995 – 2006 )

Mercedes Sprinter I, masina oficiala care a carat romanii si coletele lor din Romania catre Europa si restul lumii si cu siguranta ar fi mers si in spatiu, daca era o metoda. Dar oare merita in 2021 sa cumperi un Mercedes Sprinter I?



Mai este ceva de spus despre primul Sprinter? Ca ii spui Mercedes Sprinter I sau Sprinter T1N, aceasta duba a fost responsabila pentru migratia a catorva milioane de romani spre tari mai bune si probabil ca inca mai exista Sprintere T1N care fac transport de persoane si colete.


Care e diferenta dintre Sprinter I si Sprinter II?


E o discutie destul de complicata aici, daca ai si alte criterii in afara de pret. Ca sa fie treaba mai scurta decat la stat, primul Sprinter e mult mai fiabil dar si la dotari e in urma rau fata de Sprinter II. Dar daca esti interesat de Mercedes Sprinter I probabil ca termeni precum „servodirectie”, „are conditionat” sau „radio” nu inseamna nimic pentru tine. Cand te urci la volanul unui Sprinter simti o dorinta arzatoare de a te spala pe picioare in chiuveta benzinariei de pe autostrada M4 din Ungaria. Oriunde vei merge de acum vei comanda intotdeauna ceafa de porc si cartofi prajiti, pentru ca ai deja Ciorba in suflet tot timpul. Sandu Ciorba.


Putem sa radem oricat vrem, dar Mercedes Sprinter I este masina de 2 milioane de kilometri si o masina devenita aproape nationala, daca nu era atat de internationala. Iar daca tu vrei sa cumperi asa ceva in 2021, practic va trebui sa iti asumi faptul ca vei cumpara cel mai probabil un Sprinter cu 2-3 milioane de km la bord. Ceea ce nu este neaparat rau, daca te gandesti ca grosul kilometrajului a fost facut pe autostrada si ele oricum au limitatoare de viteza. Totusi, merita sa cumperi un Sprinter care a plimbat pe ruta Bohotin – Luton dus-intors intreg satul, cu plecare in fiecare marti, din fata primariei?



Motoare Mercedes Sprinter I


Benzina


2.3 MPI de 143 cai – El e fiabil in sinea lui, debutand pe W210. Dar sa pui motorul asta pe Sprinter sau pe ML este ca si cum ai pune un baby carrot pe o farfurie de ceafa de porc cu cartofi prajiti, ca sa spui ca e fine dining si sa taxezi dublu. In teorie merge, dar e mult prea putin. Plus ca nu stiu cati oameni s-au uitat la Mercedes Sprinter si s-au gandit „mmm, da, vreau unul pe benzina”.


Diesel



  • 2.2 CDI de 82, 109 si 129 cai – Legendarul OM611, motorul de 1 milion de kilometri. Iar in cazul lui Sprinter, motorul de 3-4 milioane de kilometri. Nu e neaparat indestructibil, dar motorul asta si piesele lui le gasesti efectiv pe toate gardurile.

  • 2.3 DI de 79 cai – Unul din cele mai fiabile motoare din toate timpurile, acest OM601 aspirat natural era aproape acceptabil pe Mercedes 190D, dar pe Mercedes Sprinter I e atat de anemic incat Elena Marin pare o veritabila Ozana Barabancea in comparatie cu el. E indestructibil, dar cu ce pret? Ca si aia care au ales alte cai in viata ca sa faca bani…faci bani, dar cu ce pret?

  • 2.7 CDI de 156 cai – OM612 e in esenta versiunea in 5 cilindri a lui 2.2 CDI OM611 si e probabil cel mai bun motor pe care le-au facut in istoria moderna. Faimos pe ML, E Class, Rexton sau Grand Cherokee, motorul asta este de departe cel mai adecvat pentru Romania – Italia.

  • 2.9 CDI de 102 si 129 cai – La fel ca si 2.7 CDI, acest 2.9 CDI e versiunea in 5 cilindri a lui 2.3 DI si mult noroc sa mai gasesti vreunul pe strazi.



Probleme Generale Mercedes Sprinter I



  • Am sa incep cu dieselurile OM611 si OM612 pentru ca sunt de departe cele mai populare pe Sprinter. Vestita ciuma neagra incepe de aici si se refera la garniturile injectoarelor care crapa si daca le ignori suficient de mult o sa iti faca motorina prin tot motorul si poti cumpara alt motor. Plus ca injectoarele in general sunt o problema la motoarele astea. Si apoi mai ai si bujiile care au obiceiul de a ramane rigor mortis in chiuloasa.

  • Chiar daca nu e la fel de grav ca pentru generatiile care urmeaza, rugina tot se va instala mai repede decat Dan Diaconescu Home Cinema pentru ca Sprinter I are tabla dar are si varsta asa ca pregateste-te de zugravit, chituit si tencuit.

  • Ca orice masina si persoana mai varstnica, incep sa apara probleme la articulatii asa ca vei avea de schimbat din cand in cand un capat de bara, o bieleta, un brat. D’astea.

  • Spuneam ca Mercedes Sprinter I este pentru tine daca nu te intereseaza aeru conditionat sau radio-ul. Asta pentru ca aerul conditionat mai mult sta decat sa functioneze.

  • Cutia automata este de evitat pe toate motoarele mai putin pe 2.2 CDI si 2.7 CDI care au robustul 5G-Tronic, chiar daca si acea cutie nu e facuta sa reziste la greutati mari.



Verdict Mercedes Sprinter I


La fel ca si Golf IV, da, a fost o masina excelenta dar acuma deja i-a cam trecut varsta. Doar Ion Iliescu, Viorel Lis si ratele la banca sunt eterne. Merita in schimb sa cumperi unul? Daca il gasesti in stare decenta / functionala si nu iti pasa de comfort, atunci batranul Sprinter T1N inca mai poate munci. Ca un pensionar intors in campul muncii pentru ca nu ii ajunge pensia, asa si batranul Sprinter inca isi mai cara pacatele si coletele pe drumurile patriei si Europei.


 


Ce motoare recomand? Pai la benzinare oricum ai doar 2.3 MPI-ul de 143 cai dar oricum toata distractia e in zona diesel iar acolo clar 2.7 CDI de 156 de cai face legea. Si nu in stilul Sosoaca.


Scrie un raspuns
  • Ionut

    2024-08-01 22:46:27

    Tocmai am luat un 2.2 diesel, model 211 cu 9 locuri!
    Il fac Camper, are 350 de mii de km.
    Deci pana la un milion, am sa ma ingras de ceafa si cartofi :)))
    Ma duc sa vad lumea cu el, desertul si indienii!
    Doamne ajuta!

  • Să moară Bibi dacă nu!

    2021-05-29 13:09:50

    E o legendă vie acest Sprinter. Confirm că încă sunt oameni ce primesc colete în UK din această dubă.

  • Mircea

    2021-05-27 07:58:21

    Scrie te rog si despre clio-symbol, Symbol II si Peugeot 207.

  • Zero

    2021-05-25 15:11:55

    Am condus candva un 2.3 diesel de 79 de cp. Tin minte ca prindea 70 km/h cam in 2 km. Daca erai norocos sa bata vantul din spate atingea chiar 80 km/h.


CE SE INTAMPLA PE aproapemasini.com

CE SE INTAMPLA COMENTATORULE?
ARHIVA