Săptămâna aceasta a venit zăpada și iarna așa cum ar trebui să vină. Oleacă cam brusc, ca atunci când dormi și sună alarma, dar măcar a venit. -16, -18 grade Celsius, nici nu mai contează. Cu un 50 se rezolvă. Și am venit și eu cu un articol. Tot un articol non-auto. Despre chestii tari vorbim după 11 noaptea mai spre weekend. Tot la drum seară îmi pun demența pe cântar, atunci când îți intră pijamaua în cur. Oricum e o viață de hamster, labirint fără cer, poți să fii curat ca lacrima și să mori de cancer. Mulțumim domnule Cătălin Ștefan pentru filosofia de viață !
Azi nu mi-am făcut temele. Nici nu am vrut. Azi scriu gândurile mele despre iadul alb, fără filtru. Ce mi-a plăcut și ce nu mi-a plăcut. Așa că desfă sticla / doza, deoarece consumul excesiv de alcool dăunează grav plictiselii.
Ce NU mi-a plăcut
Temperatura
Mă aștept ca iarna să fie frig, nu sunt retard. Dar nici chiar -2500 de grade Celsius frig. N-a fost neapărat problemă faptul că a venit frigul, ci faptul că a venit brusc. Cu 1 zi înainte să vină iadul alb peste noi era soare, cer senin, 3-4 grade. Nu era chiar vreme de Purcica, dar era o vreme la fel de îndepărtată de zăpadă precum sunt cuplurile de adolescenți care dansează o piesă siropoasă de blues ( care nu e de fapt blues, e doar o telenovelă cu chitară. Blues-ul adevărat e cântat de BB King – dă-i un youtube ). -12 grade ? Nicio problemă – temperatura e doar un număr, la fel ca și vârsta, la fel cum și pușcăria e doar o cameră. Doar că am avut parte de un vânt atât de crunt încât temperatura reală resimțită la Iași a fost de -27 de grade, sâmbătă 7 ianuarie. Am prins acum 2 ani revelionul la -35 de grade, dar parcă nu a am simțit așa de tare temperatura..să fi fost de la cele 6 Silva neagră în 30 de minute..
Traficul
Un an nou, o poveste veche. Odată cu începutul zăpezii începe și campionatul național de tamponări – ediția de iarnă. Foarte mulți oameni observ că au un Titi Aur ascuns în ei, o glandă specială care se activează atunci când plouă, ninge, sau în general se circulă nasol. Iar acea glandă, la fel ca faptul că ”în” se scrie corect și nu ”ân”, trebuie învățată.
Serios, pentru mulți oameni faptul că ninge are doar caracter informativ, la fel ca și Codul Rutier cu totul. O grămadă de lume merge pe zăpadă cu 60-70 la oră și trag de volan ca și cum ar fi pe asflat uscat. Nu trebuie să scrii articole ISI ca să îți dai seama că pe zăpadă se merge mai încet, sau că nu se virează brusc. La urma urmei și la pas mergi mai încet pe zăpadă, e logic ! Dar se pare că doar unui procent scăzut din traficanți ( participanți la trafic ) li se pare logic. Rezultatul : Accidente multe, grave, și mortale. Chiar azi o mai murit un tip de 21 de ani ( la vestita Nicolae Iorga ). E totul viață și acordeoane, până îți cântă lăutarul la cap. Doar că nu mai ești la Bolta Rece, ești la morgă. Nu condu ca o ciubotă.
”Ningeeeeeeee!!!!!!((!@^@)!%!!!” – orice posesor de internet și telefon
O nouă situație, o veche poveste. Am fost atât de asaltat pe facebook de statusuri despre ninsoare încât aveam senzația că sunt un retard care nu pricepe și căruia îi trebuie repetată aceeași chestie de mai multe ori. Fix ca și cum m-aș uita la televizor.
Mulțumesc pentru informație, vreau totuși să menționez faptul că am atât geam, cât și viață socială ( merg prin bodegi ), deci pot vedea iadul alb și clar. Mai clar decât va fotografia telefonul tău vreodată. Dă-ți jos ”photography official” de la numele pe facebook.
”Rușine primăria că nu dezăpezește ! Rușine Dinu Patriciu ! Cioloș !” – orice cerșetor/cerșetoare de atenție.
E în natura noastră să dăm vina pe alții. E în natura noastră sa ne lamentăm și să ne plângem. De fapt, primul pas spre a fi un om de succes este să accepți faptul că nu ești omnipotent, că faci și tu greșeli, iar că viața ta depinde numai de tine. Cu toții suntem unde am ajuns în viață pe barba noastră, doar că numai oamenii de succes vor recunoaște asta.
În Iași chiar s-a dezăpezit încontinuu. La ce viscol a fost, autoritățile chiar au făcut treabă bună anul ăsta. Chiar nu am fost lăsați ai nimănui. Dar pentru unii oameni faptul că zăpada se depunde imediat atunci când e viscol, și că poți veni cu Chuck Norris la dezăpezit că tot nu faci față, se pare că e imposibil de înțeles. Așa că au găsit un pretext perfect să se mai ia de niște oameni, să își mai găsească scuze și vinovați pentru starea nasoală a vieții lor.
Ce mi-a plăcut
Multe mi-au plăcut și încă îmi place la zăpada de anul acesta. De asta și închei cu partea veselă.
Înghesuială la pârtie. Pârtieeeeeee !!!
Unii oameni se pare că nu au uitat adevărata distracție pe zăpadă. Am fost la pârtia din Copou, și era plin de oameni cu snowboard-uri și schiuri, și asta se întâmpla luni seara la 10. Iar pârtia de săniuș din Tătărași cică ar fi și ea full la orice oră. Chiar dacă trăim în era tehnologiei se pare că vestitul, clasicul ”pârtieeeee” încă e în forță.
Campanii de ajutorare. Foarte multe campanii de ajutorare.
A fost plin grupul ”Ești din Iași dacă” de astfel de campanii. S-au strâns haine și alimente pentru oamenii străzi, vedeai zilnic multiple acțiuni postate pe grup. Multe animale ale străzii au fost luate la adăpost în casele oamenilor. E fain să vezi că în această societate murdară, ticsită cu animale și răutate, există atât de mulți oameni care chiar sunt oameni pe bune, care își ajută semenii, de multe ori fără poze și alte prostii. Pentru că un simplu ”Săru-mâna bogda-proste” și o lacrimă de bucurie face mai mult decât orice altceva.
A da, felicitări unui întreg cartier din Iași care s-a mobilizat la dezăpezit înainte să ajungă primăria. Am înțeles că s-a făcut ceai și vin fiert la toată lumea care a participat la dezăpezit.
Se simte a iarnă.
Nu am mai avut așa o iarnă de 2 ani. Parcă abia acum simțim spiritul Crăciunului, spiritul iernii. Da, ne degeră mânuțele și picioarele ( nu și piciorul care contează ). Da, facem accident în trafic pentru că mulți se cred Titi Aur. Da, ieșim afară la lopată ( și nu pentru că așa scrie pe facebook ). Da, alunecăm și chicăm cu capul de gheață și ajungem la UPU. Da, toate fetele de moralitate dubioasă, care umblă în mod normal semi-dezbrăcate, trebuie să își găsească o personalitate. Da, ai probleme cu BMW-ul iarna.
Dar la naiba, mi-a fost dor de iarnă !
Ne vedem în weekend cu articolul auto ! Până atunci, spor la vin fiert, bulgăreală, și filme cu Lucie Wilde ! Mulțumesc Mirela pentru oportunitate !
Drive safe & drumuri bune colegii !
Similar Articles