Cu toții suntem fascinați de vacanțe. Pentru unii dintre noi sunt chiar un stil de viață sau un obiectiv. Fie că plecăm în vacanțe sau doar ne relaxăm, cu toții zâmbim când ne aducem aminte de ele. Așa că astăzi vom vorbi despre cele mai memorabile vacanțe. Bine, voi vorbi în principal despre vacanța mea memorabilă, dar bănuiesc că vă primesc și la rubrica de comentarii.
Chiar dacă în cadrul acestei fose septice a internetului acestui site te-ai aștepta să vorbesc despre vacanțe ce implică mulți cai putere și mult cauciuc consumat (din păcate, doar cauciuc de anvelope), iată că voi vorbi despre o vacanță mai normală. Pentru că sunt momente în viață în care tot ceea ce vrei este să te relaxezi și să stai fără nicio grijă, după cum spunea Guess Who prin 2009 în al său album intitulat Probe Audio.
Și că tot am menționat această piesă relativ obscură dar cu mesaj extrem de important, o voi folosi pentru a induce și starea în care ne regăsim în vacanțe: Relaxați, privind cu încredere spre viitor și fără nicio grijă. Pentru că o vacanță vorbește despre emoție și despre experiență, indiferent că mergi la ski în Dubai sau că mergi la pescuit la Lacul Colibița. Indiferent dacă îți petreci timpul liber practicând sporturi extreme sau doar relaxându-te, trebuie să recunoaștem că în primul rând căutăm experiența, emoția.
Ar fi prematur să spun că am experimentat vacanța perfectă, pentru că lumea e mare și am apucat să văd prea puțin din minunățiile ei. Dar am văzut câteva locuri care m-au impresionat atât de mult încât le vizitez destul de des. Iar dacă ar fi să aleg cea mai bună vacanță, atunci cu siguranță aș nominaliza Aquardens Verona.
Merg în fiecare an în Verona. Ca și oraș, se aseamănă oarecum cu un oraș cochet de provincie din România. De fapt, l-aș asemăna oarecum cu Piatra Neamț: un oraș mai mic, înconjurat de câteva orașe mari, un oraș cu o istorie și cu un potențial turistic natural imens. Un oraș unde ai obiective turistice de vizitat, da, dar frumusețea adevărată este în împrejurimile orașului. La fel este și în cazul orașului Verona: E foarte frumos și ai material de vizitat pentru aproximativ 2-3 zile, dar după aceea te vei plictisi rapid. Asta până afli de atracțiile turistice uriașe din afara orașului, cum ar fi Lacul Garda, unde se află Gardaland – cel mai mare parc cu tematică acvatică din Italia, precum și multe stațiuni turistice de cel mai înalt rafinament.
Dar dacă dorești o escapadă din lumea cotidiană și pui accentul pe discreție și exclusivitate, atunci la 20 de kilometri distanță de Verona se află complexul termal Aquardens. Cel mai mare complex de acest tip din Italia, Aquardens răsfață clienții cu servicii de calitate și discreție absolută. Nu înțeleg de ce acest obiectiv nu este foarte promovat, fiind cunoscut doar de italienii din împrejurimi, dar acest lucru îi conferă și un aer de exclusivism.
Gândește-te că, pentru un bilet care costă 21 de euro (pentru zilele de weekend și sărbătorile oficiale se practică un adaos de 5 euro) ai parte de o pleiadă de servicii de care te poți bucura toată ziua. Ai parte de o piscină imensă interioară, una exterioară, câteva peșteri cu apă termală și muzică clasică (chiar dacă nu va cânta Dolănescu, muzica totuși te trimite într-o zonă de relaxare totală foarte rapid), numeroase zone cu hidromasaj și un complex dedicat în întregime saunei. Dacă ești pasionat(ă) de apă și de spa, atunci Aquardens este întradevăr definiția raiului pe Pământ. Iar dacă vrei să te tratezi la superlativ, există și servicii de masaj și de biciclete acvatice, având în schimb un cost suplimentar.
Pentru că sunt o persoană care are obiceiul să muncească mult. De aceea, forma absolută de vacanță pentru mine reprezintă relaxarea absolută. De aceea nu recomand să fii șoferul sau șoferița atunci când mergi la Aquardens, pentru că vei fi mult prea relaxat(ă) încât să mai ai vlagă să conduci înapoi la cazare.
În primul rând trebuie să ajungi în Verona, cel mai apropiat oraș de complex. Ai 2 variante: ori aterizezi la aeroportul din Verona, ori la aeroportul Orio al Serio de lângă Milano. Oricum, sunt multe site-uri care se ocupă de oferirea celor mai bune oferte de bilete de avion, eu doar îți spun cum poți ajunge acolo. Aeroportul din Verona știu că nu este foarte prezent pe harta aeroporturilor, cel din Milano fiind o destinație arhicunoscută de români. Dezavantajul este că vei avea nevoie de o mașină, aeroportul aflându-se la 1 oră și jumătate de mers cu mașina pe autostradă până în Verona.
Am fost în multe vacanțe, iar în zona Verona competiția este acerbă în a desemna cea mai bună zonă pentru relaxare. Ai lacul Garda, Veneția, Milano și însuși Verona – orașul iubirii, locuri de o frumusețe incontestabilă. Dar nu, pentru mine cea mai bună vacanță, cea mai memorabilă relaxare a fost și va fi la un complex termal imens din proximitatea orașului Verona. Un complex termal care nu este promovat în mod deosebit (versiunea în engleză a site-ului oficial nici măcar nu este tradusă complet) a reușit să mă facă să revin cât pot de des și pot spune că întradevăr nu am nicio grijă.
Pentru tine cum arată o vacanță perfectă? Care a fost cea mai memorabilă vacanță a ta de până acum? Aștept răspunsul tău în rubrica de comentarii 🙂
*Articolul a fost scris cu multă dragoste și mândrie în cadrul concursului Spring SuperBlog 2018
Similar Articles