Renault Clio IV, micul gigant care a lasat salopetele de munca si care si-a pus ochelari de soare, un fluier, si-a luat un bidon de apa si a plecat la un festival. Dar oare sa-si fi pastrat originile modeste si sa fie o alegere buna?
Stii cum e, Renault Clio III a fost o masina prea ieftina pentru Romania. Si nu ma refer neaparat la pret. Totul era ieftin, totul era functional, totul era facut ca sa reziste si ca sa te duca din A in B cat mai ieftin. Dar romanii nu au vrut asta pentru ca de ce sa dai 3000 de euro pe un Clio III din 2010 cand poti da 3000 de euro pe un E46 din 2005. Plus ca Renault Clio III dadea senzatia unei conserve de pateu: E buna, te tine, e ieftina, dar esti profund neimpresionat. E ca un bidon de apa plata, fara eticheta.
Asa ca Renault Clio IV a venit cu un aer mult mai dramatic si mai sportiv. De fapt, supermini-ul asta a fost printre primele masini unde aveai atat de multe optiuni de personalizare incat ziceai ca te afli intr-o clinica de chirurgie plastica. Si s-a vazut: Renault Clio IV a fost un succes. Pana si firmele au cumparat flote de Renault Clio IV, dar asta poate si pentru ca era mai ieftin decat o Fiesta sau un Polo, dar ce conteaza? Ai vandut 200 de masini?
Plus ca acum Renault Clio IV arata a masina, nu mai arata a o masina pe care o conduci acasa in ziua in care ai aflat ca esti concediat. Singura problema reala la Clio IV este ca acum vine exclusiv in versiunea in 5 usi (cele doua posesoare de Clio III in 3 usi vor fi profund dezamagite, dar nu cred ca vor face un boomerang pe Instagram despre asta). Mai mult decat atat, manerele de la portierele din spate sunt ascunse sus pe geam. Asta inseamna ca va trebui sa explici mereu pasagerilor din spate cum se deschide portiera pana cand te vei satura sa explici degeaba si vei deschida portierele spate cu mainile tale.
Motoare Renault Clio IV
Benzina
- 0.9 TCe de 90 cai – Un motor facut legendar pe Logan II, acest benzinar in 3 cilindri de origine Mercedes s-a dovedit a fi fiabil si suficient de musculos pentru a cara imensa caroserie a lui Renault Clio IV. Imagineaza-ti-l pe Ion Paladi carand un bidon de apa de 0,5 litri si ai o imagine clara a lui Renault Clio IV 0.9 TCe de 90 de cai. Foarte fiabil motor apropo.
- 1.2 MPI de 75 cai – Un motor entry-level pentru o masina entry-level. Daca pentru tine tot ce conteaza e pretul, atunci motorul asta e pentru tine. Desi, daca esti chetros, nu inteleg de ce ti-ai lua o masina noua in primul rand. Un motor decent pentru oras si atat, care mananca ocazional bobine de inductie.
- 1.2 TCe de 120 cai – Deja vorbim de altceva. Acelasi antic D4F 1.2 MPI, doar cu o turbina legata de el. Schimba bobinele de inductie, schimba distributia la timp si motorul asta te va tine mult mai mult decat te-ai astepta. Si nu zic pentru ca e un Renault si te-ai astepta sa se strice la iesirea de pe poarta fabricii.
Diesel
1.5 dci K9K de 75 si 90 de cai – Acelasi legendar K9K care a fost montat pe orice, de la Dacia Sandero pana la Mercedes B Class si de la Renault Clio pana la Infiniti Q30. Evita versiunea de 75 de cai pentru ca are injectoare facute de catre Delphi, la noi in Romania. Stii cum e, mai bagi un gat de Mona, mai faci un injector, mai bei un Babanu, mai faci un injector...
Probleme generale Renault Clio IV
- Senzorul de presiune la roata e un punct slab cunoscut la Renault Clio IV. Stii, dintotdeauna mi s-a parut greu sa merg la benzinarie o data la luna si sa verific presiunea la roti. Chiar as plati cateva sute de euro pentru un calculator care sa faca asta.
- Ansamblul de stergatoare are obiceiul de a se strica. Daca la Renault-urile mai vechi problema era la faruri, iata ca la Clio s-a mutat problema la stergatoare. Motorase, brate, poate pica orice.
- Nu e neaparat o problema pe cat un „defect de fabricatie”. Bateria are un senzor de monitorizare a curentului. Daca acel senzor simte o anomalie la baterie incepe sa clipeasca in bord si, in cazuri extreme, poate sa inchida inclusiv motorul (foarte putin probabil). De multe in schimb, singurul care se strica e chiar senzorul. E suficient sa decuplezi senzorul si eroarea dispare. La fel ca si in viata. Te decuplezi si problemele dispar.
Verdict Renault Clio IV
Mie imi place Renault Clio IV foarte mult. E o masina atat de fresh incat o poti servi pe Lipscani. E o masina simpla dar care arata bine. Nu vrea sa para ce nu e. Nu vrea sa para mai mare decat e. E o masina foarte buna de oras, si atat. Mai mult decat atat, Renault Clio IV e o masina foarte fiabila, ceea ce e foarte ciudat la o masina facuta in tara unde cetatenii fac doua revolutii pe ora, in timp ce folosesc baghete cu usturoi pentru a-si satisface orientarile dubioase. Din partea mea, primeste 3 de „Da”.
Ce motor recomand? Te-ai gandi ca voi recomanda excelentul 0.9 TCe de la Mercedes, si ai gresi. De departe recomand motorul 1.2 TCe, urmat de aproape de 0.9 TCe. Nu recomand 1.5 dci pentru ca asta e o masina de oras, nu de naveta.
12 octombrie 2019 at 20:28
motorul 1.5 dci de 75,este dci energy si are injectie Bosch si injectoare Bosch!cel de 180 nm de pe sandero/logan are Delphi..iar cel de 200 nmde pe clio,este Bosch!
13 octombrie 2019 at 22:28
Nu cumva Sandero-Logan au sistemul de injecție Siemens, începând din 2009 ?
30 aprilie 2020 at 0:53
SALUT, ANDREI ,STI SIGUR DE MOTOARELE DE 75 CAI CU INJECTOARELE BOSH?
9 ianuarie 2020 at 9:01
Salut! Despre versiunea RS de 1.6 (200 cai/ 220cai) ai vreo informație? Poate duce acest motor mic atât de multă putere? Probleme cu consumul de ulei?
16 februarie 2020 at 9:47
Am un 1.5 DCI 75 de cai putere și în afara sistemului de suspensie care am impresia că este prea rigid vă rog să mă credeți că nu am întâmpinat nici o problemă până acum, masina are 45000 de km iar eu sunt al doilea proprietar.
25 octombrie 2020 at 19:17
Dețin un Renault clio 4 1.5 dci 75 cp injecția este Bosch, este o mașină foarte bună km 260.000 km an fabricație 2014 fără probleme până acuma, schimbat decât consumabile!
8 noiembrie 2020 at 18:44
1.2 tce din 2016 cutie edc?
9 noiembrie 2020 at 11:22
Cred ca e cea mai proasta combinatie posibila pe Clio.