VW Sharan I, una din cele mai urate, umflate si proaste masini pe care le-a trimis VW pe strada in istoria recenta. Totusi, daca ai atat de multi copii incat ideea unui Sharan te incanta, atunci pot sa iti recomand o vasectomie.

 

VW Sharan I, o masina uitata de catre VW mai ceva decat VW Polo. Masina asta s-a vandut timp de 15 ani, aproape dublu decat viata normala a unui model. Oricum soferului de VW Sharan I nu ii pasa cum arata masina, mai ales in 2019. Poate sa fie VW Sharan I, Seat Alhambra I sau Ford Galaxy I, ca tot aia e. Si nu doar pentru el, pentru aceste masini chiar au fost construite pe aceeasi platforma, cu acelasi interior si cu aproape aceleasi motoare (doar Ford si-a adus cateva benzinare de acasa).

Nu am fost si nu voi fi niciodata fan VW Sharan. E ca un Transporter cu geamuri, doar ca mai urat si mai scump. Nu inteleg VW Sharan, atata timp cat exista VW Touran. Chiar ai nevoie de un Sharan in viata ta? Cati saci de cartofi poti cara? Chiar trebuie sa cari zilnic o mica brigada de porci? Macar daca era fiabil, dar nici macar aici nu se poate lauda VW Sharan I cu mare lucru, iar motoarele sunt aceleasi ca in tot grupul. VW Sharan I, acea masina pe care o deseneaza copii de clasa a II-a. VW Sharan I – masina oficiala „nu se stie niciodata cand o sa am nevoie de spatiu”. Legenda spune ca prin roata de rezerva inca mai poti gasi muncitori VW, pierduti in imensitatea de spatiu.

 

Motoare VW Sharan I

Benzina

  • 1.8 Turbo de 150 cai – In cazul in care vrei sa te rastorni spectaculos la prima curba pentru ca aveai prea mare viteza si aerodinamica demna de Raluca Badulescu pre-operatie, asta e motorul pentru tine. Consuma ulei, bobine de inductie, debitmetre, dar macar iti ofera senzatii tari. Un motor excelent pe Seat Leon, dar nu pe Sharan.E ca si cum l-ai pune pe Cristian Popescu Piedone in cursa cu Usain Bolt si ar avea sanse reale de castig. De asemenea, mare grija la cureauea de distributie care trebuie schimbata regulat la 4 ani sau 60.000 km.
  • 2.0 MPI de 116 cai – Vestitul „2.slow” de la VW, un motor indesctructibil care sacrifica performantele pentru fiabilitate. Are nevoie neaparata de o instalatie GPL pentru a fi motorul perfect pentru cel care nu se grabeste nicaieri, dar nici nu vrea sa mearga vreodata la service.
  • 2.8 Vr6 de 174 si 204 cai – Renumitul „varu’ 6” de pe VW Golf IV se ascunde si sub capota lui VW Sharan I. Daca esti in cautarea unui VW Sharan I in 2019, probabil ca nici nu ai bani si nici nu te intereseaza un 2.8 V6 benzinar.

Diesel

  • 1.9 TDI de 90, 110, 116, 131 si 150 cai – Cel de 90 de cai e mult prea anemic, cele de 110 si 116 cai au probleme la turbina, cel de 131 cai e perfect iar cel de 150 de cai e mai rar decat un angajat la stat care este interesat de job si de ceea ce face. Categoric recomand versiunea de 131 de cai. In rest, mare atentie la EGR, indiferent de motor.
  • 2.0 TDI de 140 cai – Aveau o sansa sa echipeze VW Sharan I cu un motor modern si fiabil, dar au esuat lamentabil. Acest 2.0 cod „BRT” are probleme la racitorul de gaze, injectoare, tacheti, EGR, filtru de particule, axa cu came si turbina. Motorul vechi de 1.9 TDI bate la fund acest avorton mecanic.

 

Probleme generale VW Sharan I

  • Probleme la cutia de viteze, indiferent ca vorbim despre manuala sau automata. Cutia manuala in 5 trepte are un caracter exploziv (la propriu), cutia manuala in 6 trepte are probleme la treptele 1 si 2, iar pentru motoarele diesel atunci cand isi da duhul poate lua si volanta cu ea. Pentru cutia automata TipTronic se recomanda schimbul de ulei la fiecare 60.000 de km altfel va exploda mai ceva decat manuala in 5 viteze.
  • Compresoarele de clima sunt un alt punct slab, ca la orice VW din anii 2005. Asa ca verifica neaparat daca functioneaza clima inainte de a cumpara un VW Sharan I. Bea si 5 beri talpa, poate te razgandesti intre timp.
  • Stergatoarele se incapataneaza sa functioneze si raman in pozitie de rigor mortis, indiferent de cat de tare te vei chinui sa le muti din loc.
  • Conducta de frana e construita dintr-un amestec de guma, hartie igienica si speranta. Daca nu vrei ca sa iti zboare spectaculos prin parbriz toti cei 15 copii ai tai atunci cand lovesti copacul pentru ca ai ramas fara frane, verifica constant starea conductei de frana.

Verdict VW Sharan I

Ia-ti un Transporter cu geamuri. Ia-ti un Mercedes Sprinter. Dar nu lua un Sharan. Masini precum Touran sau Espace sau Ford S Max isi explica existenta pe aceasta planeta, dar un Sharan sau un Galaxy? Chiar sunt curios de logica oamenilor care cumpara asa ceva. Poate imi raspunde cineva in comentarii.

Ce motor recomand? Clar, 1.9 TDI de 131 de cai. E fiabil, puternic, consuma putin si poate tracta toti cei 25 de copii ai tai. E si ani lumina peste 2.0 TDI ca fiabilitate si are doar 9 cai putere mai putini. As recomanda si un benzinar, dar mi-e greu sa cred ca exista oameni care stau in oras si isi cumpara in mod voluntar un VW Sharan I cu care sa stea mizerabili in trafic pentru ca sunt printre cei mai mari elefanti de pe sosea.