Aproape Masini

Acum avem si magazin online

Brembo lanseaza un sistemul Sensify de franare activa până în 2024

,,Sensify” ar urma să se numească noul sistem de frânare inteligent, care după spusele reprezentanților Brembo


Sistemul Spotify este un sistem de streaming media lansat in 2006 de catre suedezi. Stai, ce? Sensify? Ce e ala? Suna a produse de ingrijire pentru femei.


O vorba din batrani spune ca sa nu te increzi niciodata in femei sau in franele de Dacie, dar cei de la Brembo nu vor sa asculte si lucreaza la sistemul Sensify de franare activa, care poate funcționa independent pe fiecare dintre cele 4 roți ale unui vehicul și ar putea fi prima aplicare ale unui sistem de frânare activ.



„Credem că Sensify ar putea fi o tehnologie inovatoare cu același efect revoluționar pe care l-a avut ABS atunci când a fost lansat în sectorul auto”, a declarat CEO-ul Brembo, Daniele Schillaci. După spusele acestuia, Brembo este deja în discuții cu un mare producător auto premium neidentificat (initialele sunt D, A, C, I si A dar nu neaparat in ordinea asta) pentru furnizarea modelelor sale începând din 2024. El se așteaptă ca sistemul să devină o „funcție standard”, cel puțin pentru platformele premium, până în 2030.



Făcând o comparație,sistemele de frânare actuale folosesc etriere hidraulice care aplică aceeași forță de frânare pe fiecare roată. Când o roată pierde aderența, sistemul ABS deschide acel etrier pentru a o recăpăta și apoi frânarea este reluată. Ceea ce se dorește folosind Sensify este ca două unități de control, una pentru axa față și una pentru axa reală, să aplice forța de frânare dorită pe fiecare roată în parte. Procesul de frânare folosește actuatoare electromecanice care au un timp de reacție mai rapid în comparație cu un sistem hidraulic.


Scrie un raspuns

CE SE INTAMPLA PE aproapemasini.com

CE SE INTAMPLA COMENTATORULE?
ARHIVA