Lancia Thesis a venit ca un rival la berlinele de lux germane si chiar venise cu muschii pentru a face asta. Sau cu lemnul de pe podea. Sau ar fi trebuit sa fi venit cu lemnul de pe podea.

Cel putin asa trebuia sa vina Lancia Thesis, conform conceptului. Sigur, in realitate ideea podelei de lemn e la fel de buna ca ideea de a face sport dupa ce ai mancat pepene si ai baut bere, pentru ca lucrurile tale vor aluneca mai ceva decat intestinele tale in timpul acestor exercitii.

Totusi Lancia Thesis chiar era rivalul italian pentru Audi A6, BMW Seria 5 si Mecedes E Class. Pe scurt, Lancia este brandul de lux al italienilor de la Fiat, practic ce este Audi pentru VW sau Lexus pentru Toyota sau Infiniti pentru Nissan sau ce este Silvia Ionita pentru Ilinca Odabescu sau ce este Jim Beam pentru Pepsi. Iar asta se vede, pentru ca Lancia Thesis a primit cam tot ce aveau italienii mai luxos de oferit prin 2000. Au mers chiar si atat de departe incat Lancia Thesis a fost construit pe platforma proprie, cu majoritatea pieselor exclusive pentru Thesis.

Cum adica, italienii au facut o masina capabila sa concureze cu E Class? In ce univers transvers?

Daca vei trece peste masinile germane vei descoperi ca sunt chestii tari si la ceilalti producatori, dar care din pacate nu au fost asa de cautate. Cum ar fi Citroen C6 sau Lancia Thesis. Ai standardul din industrie dar ai si scaune incalzite si ventilate fata SI spate. In timp ce majoritatea masinilor au scaune incalzite si ventilate doar in fata. Avem doar 4 locuri, pentru ca locurile din spate sunt separate si asa trebuie sa fie intr-o limuzina ce transporta VIP-uri gen Ionut Lenghel. Si totusi nu s-a cumparat, fiind o prezenta rara pe strazile Europei. Dar asta se poate spune despre Lancia la modul general, pentru ca nu au iesit prea mult din ciubota.

Sigur, avea un scut pe post de grila radiatorului si Thesis are genul ala de aspect care ori iti place, ori nu. Nu exista cale de mijloc. Lancia Thesis – „Consilier de Urgenta” al lumii auto. Ori iti place ori nu. Daca ma intrebi pe mine, exteriorul nu ma convinge la fel de mult cum m-a convins unchiul meu ca sa bea bere cu mine atunci cand eram mic. Chestia interesanta e ca nu imi mai aduc aminte ce s-a intamplat atunci. Si nici nu l-am mai vazut vreodata. Si aparent nici macar nu era unchiul meu.

 

Motoare Lancia Thesis

Benzina

  • 2.0 Turbo de 175 cai – Deci pe langa faptul ca Lancia Thesis abia s-a vandut, aici avem si probabil cea mai prost vanduta motorizare de pe Thesis. Foarte populara in schimb pe Fiat Coupe. Atentie la turbina. Consumul excesiv de alcool dauneaza grav plictiselii. Am o buba in capul mainii.
  • 2.4 V6 de 170 cai – La fel, doar ca aspirat. Muribundul asta e printre noi inca de pe Lancia Kappa, adica mai pe romaneste de pe vremea cand Phoenix inca mai canta in tara. Genul de motor pe care nu l-a cumparat nimeni pentru ca a trait in umbra marelui urs de 3 litri.
  • 3.0 V6 de 215 cai – Un alt motor atat de obscur incat a jucat asfalt tango, acest motor are nevoie doar de debitmetrul de aer schimbat mai des, in rest nu e iese din randurile Alfa Romeo.
  • 3.2 V6 de 230 cai – Mare pacat ca gloriosul Busso V6 a fost pensionat in 2004 pe Lancia Thesis. Mare pacat. Si daca gasesti acest unicorn auto, mult noroc ca sa gasesti mecanici care sa se bage la un Busso V6. Dar cel mai probabil nu mai exista nici un Lancia Thesis 3.2 V6 in Europa, poate doar in vreun beci sau expozitie.

 

Diesel

2.4 JTD de 150, 175 si 185 cai O volanta, un termostat, un senzor, un cablu, csf ncsf. Oricum e cel mai popular motor pentru vaporul asta de Lancia Thesis deci resemneaza-te.

 

Probleme Generale Lancia Thesis

  • Motoarele sunt de origine Alfa Romeo iar asta inseamna ca distributia si pompa de apa se schimba la fiecare 60.000 de km. Nu te lua dupa ce scrie pe cutie, distributia se schimba la 60.000 de km, indiferent de motor.
  • Dupa cum spuneam, Lancia Thesis este la fel de exclusivista ca firele de par de pe scalpul lui Chef Scarlatescu. Construita pe propria platforma si cu piese dedicate. Ceea ce inseamna ca vei avea de furca cu piesele si cu mecanicii.
  • E o Lancia aka o masina italiana din anii 2000 si asta inseamna ca trebuie sa prezint momentul complementar despre problemele electronice minore cat si despre greierii din bord.
  • Are motoare verticale cu figuri paranormale, dar Lancia Thesis e o limuzina pe bune si vireaza la fel de bine cum bea Spume Arheologu orice in afara de Cola. 

 

Verdict Lancia Thesis

Mare pacat ca nu s-a vandut masina asta in numere mai mari. Totusi e halucinant cate Thesis gasesti la noi pe piata. Si la ce preturi. Sigur, Lancia Thesis trebuie comparat cu Audi A6 C5 ca si preturi si trebuie sa recunosc ca sunt destul de apropiate, chiar daca Thesis vine de obicei cu silicoane mai mari si mai multe. Si e o masina decent de fiabila, cu singurul minus fiind lipsa pieselor. Dar daca vrei o berlina medie, pe opulenta si lux, fiabila si ieftina, atunci Lancia Thesis merita atentia ta.

 

Ce motoare recomand? 2.4 V6 benzina d 170 cai si eventual cu GPL, dar cel mai probabil vei merge pe un 2.4 JTD diesel de 175 de cai.