Aproape Masini

Acum avem si magazin online

Sărbătorile vin, bere, țuică, lebăr, chișcă….

627x0

Mâncarea tradițională pe 3 zile. Pentru Revelion tre să faci altă mâncare.


”Ce treabă are asta cu mașinile???” se va întreba războinicul virtual din tine. Pregătit de CAPS LOCK ȘI GATA DE ATAC TE PREGĂTEȘTI SĂ FREDONEZI ”Sărbătorile vin, sărbătorile vin…”. Și iată că au venit, în Iași cel puțin.


15420797_953597261407758_3084380967915218075_n

Sursa : Radar Oficial Iași


Cu toții știm că acest camion anunță oficial venirea sărbătorilor. Interesant este că fix acest camion a anunțat și venirea Forza ZU la Iași. Sper doar ca Moș Crăciun să nu fie Daniel Buzdugan. Nu vreau sâ ‘ni aducă toate glumele furate pe parcursul anului 2016. Serios, prefer să fac vasectomie decât să ascult glumele proaste ale lui Buzdugan.


Daniel Buzdugan este ceea ce Doru Octavian Dumitru ar fi fost dacă nu s-ar fi retras discret în lumea stand-up comedy-ului, trăind strict pe baza renumelui, și ar fi continuat să rămână în lumina publică. Ca acea ultimă felie de pâine din pungă, ușor mucegăită. ”Să o mănânc că e ultima? Să o arunc ? Dar nu mai am pâine deloc ! Dar e ușor mucegăită ! Dar pâinea…” și tot așa te cerți tu pe tine dacă acea felie va merge anonimă și discret în coșul de gunoi sau în gura ta și după în WC.


brace-yourselves-christmas


Săptămâna aceasta vreau să vă vorbesc despre cele 2 săptămâni de frenezie care ne așteaptă pe toți. 2 săptămâni în care majoritatea vor cumpăra lucruri pe care nu și le permit pentru a impresiona alți oameni. Doar de Black Friday anul acesta s-au făcut cumpărături de 113 milioane de lei în 3 zile. Echivalentul a 78 de Bentley Mulsanne Speed. Sau 2550 de Loganuri echipate decent. În 3 zile.


 


2017_bentley_mulsanne_speed_1_2560x1440

2017 Bentley Mulsanne Speed. 323.450 de euro.


Black Friday. O zi care anunță deschiderea sezonului de Crăciun la americani. Nu are nicio gară cu sărbătorile noastre. Și s-a cumpărat așa. Hectare întregi de televizoare, telefoane, console și tot felul de nebunii electronice.


De Sfântul Nicolae la fel. În momentele de luciditate timpul liber lucrez într-un mall. Acolo vezi comportamentele oamenilor cel mai bine : povești horror de retail, cam cât sparg oamenii pe ce lucruri, grase în colanți, cetățeni exotici, cetățeni exotici cu lanț la gât și creierul gol, cetățeni exotici care își pălesc în public pipițele, etc. De Sfântul Nicolae m-am simțit ca în filmul ”300”. La propriu. Cam ăsta era raportul angajați / clienți.


 


dsc04812

Palas. Becuri. Oameni.


Stau și mă întreb ce va urma de Crăciun…Vorba unei colege : ”Dacă de Moș Nicolae cumperi de 9 milioane, de Crăciun ce mai cumperi ??”, iar replica evidentă, cea mai logică, simplă, respectiv salutată de toți bărbații din lume a fost : ”Imaginează-ți ce cadou va primi înapoi tipul pt cadoul ăla”. Mmmhmmmm. Și am selectat una din cumpărăturile mai mici…


De ce cumpără atât de mult lumea ? De ce suntem o societate a excesului ?


Asta este întrebarea articolului de astăzi. De ce Crăciunul trebuie să vorbească despre cât mai mult, indiferent dacă e de metal sau de plastic, indiferent dacă e într-o sticlă sau e feliat ?


646x404

Star Wars Revenge of the Sith : Rural Edition.


Peste 3 zile este oficial Ignatul. Ai muncit 1 an întreg să crești porcul cumpărat cu banii pe care nu prea îi ai, doar ca să îl măcelărești înainte de Crăciun și ca să îl împarți după la rude și la prieteni. Că doar ai obligații. Ești român, normal că ai obligații. Ei cum să n-ai obligații, normal că ai obligații. Le ai, normal că le ai, doar nu le dai.


Și ce faci cu porcul măcelărit, cel mai probabil cu toporul ? Mănânci ce o mai rămas din el, iar tu și prietenii tăi cel mai probabil veți ajunge la UPU. Apropo de Urgențe, în noiembrie 2016 au fost 10.637 de solicitări de ambulanță pe raza județului Iași. Pentru decembrie poți tripla lejer numărul. Oare chiar se merită să te chinui un an întreg cu un porc, ca la sfârșit de an să rămâi cu 2 șorici, niște obligații achitate, și o vizită la Urgențe ?


Masa de Crăciun


652x450_119672-preparate-romanesti-in-topul-mancarurilor-internationale-care-trebuie-incercate-de-catre-orice-turi

Runda 2. Bagă bagă.


Pe bune ? Mănânci atât ? Tu și famila ta ? E la fel ca la Ignat : Gătești o săptămână la foc automat pentru ce ? Câți oameni oare aruncă mâncarea rămasă de la Crăciun pentru că a fost prea mult și s-a stricat inevitabil ? Postul Crăciunului nu este doar o golire a stomacului pentru a face loc mesei monstruoase de Crăciun.


Nu arunca cu chietre în mine, nu zic că masa de Crăciun trebuie interzisă. Zic că ar trebui interzis excesul. Crăciunul e un prilej minunat de a aduna toată familia. Poate că deviza unora e ”mâncăm toți împreună, mergem la urgențe toți împreună!” dar majoritatea nu suntem chiar atât de nebuni, sau dacă suntem va fi mereu bau baul cu jobul la care va trebui să mergem. Suntem la o masă în familie, nu la campionatul național de gătit și de mâncat industrial. Și dacă ar fi campionatul național de mâncat industrial, Oana Roman ar lua toate premiile din toți anii.


Dacă tot ești la masa de Crăciun cu toată familia, folosește acest timp pentru a vorbi cu ei, nu pentru cele 2 feluri de aperitiv, cele 3 feluri de mâncare, desertul și nelipsita ”cafea” de la sfârșit. De parcă o amărâtă de cafea poate face ceva versus toată acea mâncare. E ca și cum ai încerca să tractezi un bloc, tu fiind pe bicicletă.


646x404-1


Cadouri de niște foarte mulți bani


La fel. Despre asta vorbește Crăciunul ? Despre campionatul național de umflat penisul  ego-ul ? De ce cumpărăm atâtea lucruri de care nu avem nevoie, doar pentru a impresiona ? Știu că e în natura umană să cumpărăm chestii de care nu avem nevoie, dar noi parcă suntem next-level. Foarte mulți români cumpără în rate, sau cu bani împrumutați. De ce să te ruinezi financiar pentru 1 poză pe facebook ? Crede-mă, persoanele iubite vor aprecia gestul, faptul că te-ai gândit la ele, iar dacă acea persoană pune un preț minim standard pe cadou, probabil că nu ești lângă persoana potrivită. Crăciunul vorbește despre a sta împreună, nu de a posta pe facebook cadouri.


 


a28321ba8f3530fc856783a3123dd44c_xl

Tragic. Cu adevărat tragic.


Tonele de alcool. Chiar sunt necesare ?


Te poți face rangă în fiecare weekend. De ce să te faci extra-rangă de Crăciun ? Eventual mai și conduci și ajungi la poliție, departamentul ”mărit gaura din fund”. Dar despre alcool am vorbit în articolul de săptămâna trecută.


Bradul de Crăciun.


paduri-defrisate-620x264


Poți să mă faci hater și filistin, dar trebuie să fim extrem de atenți cu copacii din țara noastră. Inclusiv brazii. Știm cu toții că ne pierdem pădurile an de an, iar frenezia bradului natural de Crăciun alimentează aceste defrișări. Nu promovez viața de plastic, altfel vorbeam despre Bianca Drăgușanu, dar trebuie să ne gândim și mai presus de mațul nostru și like-urile de pe facebook.


Apropo de brazi : http://www.emag.ro/brad-natural-de-craciun-normandian-calitate-gold-9-10-m-nt900/pd/DF8MMMBBM/


Secțiunea de reviews e comedie curată.


grumpy-cat-merry-kiss-my-ass-funny


Ești anti-Crăciun ? Huliganule !!!


Nu, nu sunt anti-Crăciun. Sunt împotriva exceselor făcute doar de dragul Crăciunului. Nu despre asta vorbesc sărbătorile, despre a cumpăra cât mai mult, de a mânca cât mai mult și despre a bea cât mai mult. Sărbătorile vorbesc despre zâmbete, despre bucuria de a fi împreună, despre a merge la săniuș ( sau asfalt ), despre o perioadă în care lăsăm grijile și tristețea deoparte, și suntem toți împreună, când familia se adună.


rogue-one-trailer-2-darth-vader-e1476365391788-1024x466

Am fost la Star Wars : Rogue One. Asta e tot.


Așa că vă doresc o perioadă minunată , în care să ne bucurăm cu toții de iminentul Crăciun, poate vom prinde și niște zăpadă. Sper că v-a adus un zâmbet acest articol, și cel mai important un mesaj : Crăciunul vorbește despre familie și prieteni, nu despre excese ! Mulțumesc Mirela pentru oportunitate și ne vedem săptămâna viitoare !


Drive safe & Drumuri bune colegii !!!!


Scrie un raspuns

CE SE INTAMPLA PE aproapemasini.com

CE SE INTAMPLA COMENTATORULE?
ARHIVA