Lexus RX II, masina oficiala a pitipoancelor de Dorobanti care aveau foarte multi bani prin 2010, dar foarte multi. Dar oare merita sa cumparam si noi, muritorii de rand si devoratori de televiziunea produsa de catre posesoara tipica de Lexus RX II?
Lexus RX II e o masina mai exclusivista decat gusturile lui Fuego in materie de bauturi fine carora le face reclama la televizor. Lansata in 2003 ca si o continuare a primului aproape-SUV de la Lexus, Lexus RX II a fost si ramane o curiozitate exclusivista pentru oamenii cu bani si foarte multi bani, dar care nu vor sa urle pe strada ca sunt bogati. E suficient sa le vezi masina si sa iti dai seama ca la volan sta un jmecher sau o jmechera, dar din aia pe bune. Nu genul de persoana care a ales alte cai in viata, pentru ei s-a inventat BMW X5, Range Rover, Audi Q7, Mercedes ML si Porsche Cayenne. Nu, cand vezi un Lexus RX stii ca e cineva puternic pe bune.
Iar Lexus RX II si-a stiut exact clientela. Primul RX a fost o masina de strada cu abilitati de SUV din prima iar Lexus RX II a dus stafeta mai departe. Lexus RX e una din cele mai slabe masini din categoria sa atunci cand vine vorba de off-road, asta pentru ca Lexus stie ca proprietarul tipic de RX nu va face niciodata off-road. Ce vrea in schimb proprietarul tipic de RX e lux peste lux si fiabilitate totala, pentru ca pe baza asta s-a construit brandul Lexus, brand care a luat nastere abia in 1989.
Lexus RX400h. Hectare de piele, lemn si tehnologie. Impozit neglijabil. Consum halucinant de mic pentru cele 2050 de kg ale sale. Un aspect care urla a „am sa te rog sa te dai la o parte, persoana saraca”. Si niste scoruri care garantau 100% ca oamenii saraci vor sta departe de Lexus RX.
Benzina
Hibrid
3.3 V6 + electric de 270 cai – De unde sa incep. Motorul termic e inrudit cu cel de 3.0 V6 si are probleme la consumul de ulei iar reparatiile capitale de obicei se fac schimband motorul, dar toata distractia e la motoarele electrice. Da, motoarele electrice. Doua pe fata si unu pe spate. Asta inseamna mai multe chestii. Prima e ca masina are tractiune integrala si nu 4×4 conventional pentru ca motorul electric din spate actioneaza rotile (sau roatele???) spate si nu comunica cu puntea fata printr-un cardan, ca la versiunea pentru saracii cu benzinarul de 3.5 V6. A doua chestie interesanta este ca ai un sistem rudimentar de start/stop. In 2004. In esenta, cat stai la semafor motorul termic se opreste dar unul din motoarele electrice frontale ramane pornit ca sa poti pleca de la semafor. Si mai ai si impozit de 300 lei pe an un animal de 3.3 benzina de 270 cai. Lexus RX 400h. Toate astea vin cu o problema in schimb – Toyota / Lexus ofera garantie de 10 ani pentru trenul de rulare electric (baterii + motoare) asa ca de acum e ruleta daca vor mai rezista mult sau nu. A da, daca este folosit pe distante scurte de oras, atunci mai bine evita hibridrul pentru ca bateriile vor avea o viata mai scurta decat cariera lui Liviu Varciu in comedie.
Nu e la fel de fiabil ca primul RX si nici nu avea cum sa fie. Totusi, lista de probleme e impresionant de scurta in aceeasi masura in care lista de dotari e impresionant de lunga. De fapt, as spune cat de lunga e dar vine CNA-ul si ma leaga ca la porci. CNA, sa vina sa ma ia! Si asta a facut din Lexus RX II o masina exclusivista pe care o vezi rar prin trafic. Infernal de scumpa de cumparat, destul de ieftina de intretinut. Plus ca beneficiezi si de tratamentul exclusivist Lexus si ai prioritate la orice reprezentanta Toyota unde mergi. Daca iti permiti sa o intretinii in reprezentanta. De fapt iti permiti, normal ca iti permiti. Doar ai Lexus.
Ce motoare recomand? La noi in Romanistan toate cele 3 masini sunt Lexus RX II 400h, adica modelul hibrid. Si are si logica, fiind de departe cea mai buna combinatie. Doar ca mare atentie la baterii.
Similar Articles
Salut, plănuiesc sa achiziționez un lexus rx 400h, la ce prețuri pentru întreținere ar trebuii să ma aștept?
Echipari si versiuni:
1. Versiunea basic:
– 8 airbaguri (2 frontale, 2 laterale, 2 cortine, 2 genunchi), abs, esp
– clima pe 2 zone
– cruise control
– sistem audio standard cu 8 boxe
– geamuri duble fumurii pe spate si nuantate pe fata
– jante 235/55/R18
– faruri xenon adaptive
– scaune fata electrice
– oglinzi laterale si marshalier antiorbire
– volan asistat electric
2. Versiunea SE
– scaune de piele
– stergatoare automate
– lumini automate
– trapa electrica
– haion electric
– volan adjustabil electric
– scaune spate adjustabile manual
3. Versiunea SE-L
– sistem audio Mark Levinson cu 11 boxe
– scaune incalzite cu memorie pe 3 pozitii
– navigatie cu dvd player integrat in tetiere
– camera marsalier
Eu personal m-am interesat foarte mult de acest model 400h, si este pe lista scurta alaturi de santa fe 2.2tdi si touareg 2.5tdi.
1. Motor 3311cmc, cod 3MZ-FE V6, 155kw, 208cp, 288nm, distributie curea, injectie mpi, euro 4.
2. Motor electric fata 123kw, 165cp, 333nm.
3. Motor electric spate 50kw, 67cp, 130nm.
4. Baterie de 288v formata din 30 celule de 9.6v legate in serie.
5. Generator electric, are rol de alternator si demarator.
6. Cutie viteze ecvt cu pinioane, connecteaza generatorul de motorul electric.
7. PCU, calculatorul care controleaza motoarele electrice si bateria (sus in dreapta motorului termic).
8. Volanta si ambreiaj, connecteza generatorul de motorul termic.
Probleme:
1. Celulele din bateria hibrida sunt legate in serie, ceea ce duce la defectarea intregului sistem atunci cand 1 singura celula moare, trebuie verificate voltajul la fiecare celula in parte si inlocuita cea moarta.
2. Nu exista baterii noi, doar reconditionate, care tin foarte putin 1 si 3 ani. Deasemenea bateriile de pe prius si celelalte modele nu se potrivesc pe Rx.
3. Scurgeri de antigel in special la radiator sau pompele de apa, atat motorul termic cat si sistemul hibrid, 2 circuite separate de antigel (vase, furtune, pompe).
4. Infiltratii de apa pe la haion sau stopuri care ajung in compartimentul bateriei hibride.
5. Bateria hibrida este racita de 3 ventilatoare, care trebuiesc curatate periodic.
6. Cheie de contact de calitate proasta si fara briceag.
7. Recall in 2011 pentru modelele 2006-2007 in legatura cu posibile probleme la PCU si invertor.
8. Durata de viata a bateriilor originale este de 12-15 ani sau 300-450 mii km.
9. In Bucuresti si Cluj se gasesc service-uri particulare specializate pe masini hibride, in Iasi sau zona Moldovei nu am gasit decat reprezentanta Toyota.
Salutare Mircea,
Ai sanse mari sa nu o poti repara nici in reprezentanta. Cel putin pe partea de electric.
Se mai merita în 2020 masina asta? Ai sanse sa o repari in alta parte decat la reprezentanta?
Salutare Flavius,
Radu cu siguranta stie mai bine ca mine, tot ce iti pot spune ca RX 400h e genul de masina pentru care trebuie sa ai 3000 de euro in cont in orice moment.