Aproape Masini

Acum avem si magazin online

Pareri : Range Rover P38 ( 1994 – 2001 )

Recent am ascultat Blu Cantrell – Breathe si refrenul spune „All we do is make up and break up” si m-am gandit imediat la Range Rover P38. Range Rover P38, o masina demna de invitat la „Din Dragoste”.



Ca sa iti fac un preambul si sa iti spun de ce Range Rover P38 a fost tradat in dragoste si de ce a fost un copil rebel demn de „Comanda la mine”, trebuie sa iti spun ca Range Rover P38 a aparut in 1994. Stii ce s-a mai intamplat in 1994? Land Rover a fost cumparat de catre BMW iar P38-ul a fost prima masina care a folosit piese de la BMW, avand atat motoare Rover cat si BMW.


Povesteam despre Ford si despre furturile pe fata din industria auto, cum au cumparat ei Mazda si Volvo si le-au „imprumutat” tehnologia apoi companiile astea au iesit ca la dentist – cu banii luati si cu dureri. Iar BMW a facut fix aceeasi miscare cu Land Rover.


In 1997 apare Mercedes ML-ul, primul SUV de dimensiuni mari si care sa fie capabil si pe asfalt. Cu alte cuvinte, primul SUV de statut. Doar ca ML-ul fusese anuntat inca din 1991 ca va intra in partea de dezvoltare impreuna cu cei de la Mitsubishi (parteneriat mai esuat decat o diva de tiktok cand face poze pe plaja din Vama avand doar 10 lei la ea, infipti in atza de la slip dar ea o arde ca ultima diva care iese din casa cu minim 1000 de euro cash si restul cash), iar BMW a zis ca vrea o bucata din tortul asta pentru ca este potential si au vazut o oportunitate in defunctul Land Rover. Sa nu crezi ca noi romanii am fost ultimii prosti in 1990 cand scandam in fata fabricilor „NU NE VINDEM TARA”, pentru ca prin 1988 britanicii aveau cam aceleasi probleme ca si noi. Faimosul British Leyland, fabricile auto din Anglia erau pline de angajati modeli, beti constant si cu un chef de munca demn de Malone si cu competente cam tot pe acolo. Asta a insemnat ca Dacia 1310 era un Rolls Royce comparativ cu ce iesea de pe portile British Leyland, fapt pentru care in 1988 au dat faliment si s-au despartit diviziile. Rover avea sa fie cumparat de catre BMW in 1994 si uite asa si-au gasit tehnologia 4×4 cu care sa se lupte cu Mercedes ML, fara sa piarda timp cu dezvoltarea de la zero. Si uite


Problema a fost ca ai increde ca Rover a fost salvat de catre BMW, si ai gresi. BMW de fapt erau interesati de tehnologia de pe Range Rover pentru a-si scoate propriul X5, SUV-ul de statut care avea sa explodeze acest segment auto. Iar asta se vede, X5-ul primind cele mai bune motoare disponibile de la BMW iar Range Rover P38-ul a ramas cu motoarele vechi de pe Discovery si a primit doar un microscopic 2.5 diesel de la BMW. In schimb a donat tehnologia 4×4 si vreo 25 de ani de istorie pentru ca in 2001 sa fie vandut mai departe catre Ford.



Motoare Range Rover P38


Benzina



  • 4.0 V8 de 188 si 190 cai – Foarte importanta distinctia pentru ca sunt in esenta acelasi motor de Rover, doar ca versiunea de 190 foloseste sistemul de injectie GEMS care e de o varsta cu Viorel Lis, iar cel de 188 foloseste sistemul de injectie Bosch, fiind numit motorul Thor. Ai sa auzi deseori discutii despre GEMS si Thor atunci cand vei citi orice despre Land Rover-urile vechi.

  • 4.6 V8 de 225 si 218 cai – La fel, versiunea de 225 cai este versiunea GEMS iar cea de 218 versiunea Thor. In rest, acelasi gunoi…asta, motor de Rover.


Diesel


2.5 tds de 136 cai – Anticul M51 care a fost montat pe BMW Seria 3 E36, Seria 5 E34, Seria 7 E38, Seria 5 E39 si Opel Omega. Cu alte cuvinte, gasesti piese peste tot. Singura problema reala este la turbina, in rest motorul asta poate face miliarde de km, la fel cum si Fuego are miliarde de fani. In schimb e destul de limitat la off-road, pentru ca performantele pe asfalt sunt cel putin modeste. Cu un 0-100 de 15,8 secunde pentru versiunea automata si 14,3 pentru versiunea manuala, nu ai nicio sansa in fata Loganului 1.4 MPI care avea un 0-100 de 13 secunde. In afara de Caddy 2.0 SDI care are un 0-100 de 20,5 secunde, nu stiu ce ai mai putea depasi.



Probleme Generale Range Rover P38



  • Motorul Rover V8 e la fel de bun ca fuga pe gheata. Ca o perna calda pe ambele parti atunci cand nu poti dormi noaptea. Daca ar fi o persoana, atunci cand ar aluneca in dus ar incerca sa se prinda de apa. Ar lua o ruleta la pat ca sa vada cat a dormit. Probleme grave la blocul motor care are peretii mai subtiri decat vestimentatia Simonei Hapciuc la Survivor si asta duce la pierderi de antigel si chiuloase facute gratar. Dar stai, asta nu e tot. Sondele lambda sunt mai subtiri decat portofelul tau la 2-3 zile inainte de ziua de salariu, asadar motorul nu va sti niciodata cata benzina sa bage.

  • Suspensia pe perne a fost optionala pe Range Rover P38 si asta e una din problemele majore la modelul asta. Sunt oameni care au facut conversie inapoi pe arcuri, dar au avut dupa probleme la RAR. Daca nu vrei sa iti dai de treaba constant si sa iti pui pe pagina principala din Chrome un site cu perne si compresoare pentru Range Rover, cumpara un model pe arcuri.

  • Cutia automata ZF este ani lumina peste cutia manuala ca si fiabilitate, cutia manuala avand probleme la sincroane (iti sare din viteza).

  • E un Land Rover cu niste imbunatatiri minime din partea BMW asa ca vei avea probleme constante la partea de electronice. Foarte rar vor functiona toate butoanele si toate dotarile in acelasi timp. Puncte bonus pentru compresorul si clima care este probabil cel mai faimos punct problema dintre toate.

  • Problema serioasa la modulul Radio original (multi probabil le-au schimbat). Modulul Radio capteaza frecventele cele mai apropiate si le proceseaza de parca ar fi frecventa de la telecomanda masinii. Asta inseamna ca masina se incuie / descuie pana porneste si imobilizatorul si tot asa pana goleste bateria. Solutia este ori sa schimbi modulul radio ori sa parchezi departe de antene de telecomunicatii sau dispozitive de Wi-Fi sau orice foloseste telecomunicatii (chiar si o banala statie meteo portabila).



Verdict Range Rover P38


O masina cu mai multe probleme decat Daddy acum ca l-au bagat la racoare si abia s-a anuntat ca mai au cateva dosari pentru el pe drum. Totusi, daca mergi pe combinatia suspensie pe arcuri + motor 2.5 diesel BMW + cutie automata, ai unul din cele mai fiabile Range Rover-uri din perioada recenta. Iar asta se vede in special in zona montana unde e plin de Range Rover P38. O masina construita doar ca apoi sa i se fure tehnologia si sa se nasca din el odiosul BMW X5 E53 si in acelasi timp una din cele mai capabile masini de munte pe care le poti cumpara cu bani destul de putini.


Ce motoare recomand? Nu recomand benzinarul asa ca voi merge doar pe dieselul de 2.5 tds de 136 de cai.


Scrie un raspuns

CE SE INTAMPLA PE aproapemasini.com

CE SE INTAMPLA COMENTATORULE?
ARHIVA