Aproape Masini

Acum avem si magazin online

Pareri : Lancia Lybra ( 1998 – 2005 )

O noua zi, un nou delir despre Lancia. Lancia Lybra mai exact, care era versiunea mai pompoasa a lui Alfa Romeo 156. Si cu asta pot sa plec acasa, in semi-lux.



Pentru ca Lancia Lybra urmeaza reteta clasica – se ia o Alfa Romeo, se cosmetizeaza putin si apoi se arunca in lupta cu masinile mai de Doamne ajuta de pe piata. Asa cum Thesis se lua de gat cu A6 / E Class / Seria 5 si cum Delta se lua de gat cu A3, Lancia Lybra trebuia sa se ia de gat cu Seria 3 / A4 / C Class.


Si au reusit?


La fel cum am reusit eu in viata. Sau cum au reusit romanii sa faca pizza atat de incarcata incat nu mai are legatura cu pizza italiana. Sau cum au reusit cei din Bucuresti sa se civilizeze. Sau cum imi va scrie mie Simona Patruleasa. Sau Roxana Ionescu. Sau Silvia Ionita. Sau Bunica Gherghina. Sau Delia Garbu. Sau Mihai Bendeac.


Mai continui? Nu? Am uitat cum se foloseste o usa si sunt invitat pentru o lectie live?


Asadar, la baza lui Lancia Lybra avem un Alfa Romeo 156, ceea ce e un inceput destul de bun. S-a galvanizat caroseria exceptand portbagajul pentru ca italieni, au aruncat suspensia sport dar fragila de pe 156 si au montat o noua suspensie, reglata pentru confort in loc de sport. Da, e genul de masina care merge inainte cand tu virezi stanga, daca ai suficienta viteza. Sau macar ai motorul capabil de suficienta viteza. Au adus sonorizare BOSE, tapiterie piele optionala, 10 airbag-uri, si multe alte jucarii in stilul Lancia. Discuri de frana pe fata si pe spate, cele de pe fata fiind si ventilate. Toate astea in 1998. Lancia – producatorul auto de tip cantina. Daca Lancia ar fi o persoana, ar fi o bucatareasa de cantina, care toarna cat mai multa mancare in portii. Arunca mancarea cu polonicul si il si agita de cateva ori peste farfurie, ca sa fie sigura ca nu se risipeste nimic. Asa e si cu Lancia, au avut obiceiul de a pune „cu de toate”. Legenda spune ca 10% din angajatii de la Dristor Kebab au lucrat in trecut la fabricile Lancia. Poate ca Lancia Lybra nu e cea mai sportiva sau agera masina posibil, dar are acel lux italian pe care doar la ei il gasesti.


 



Motoare Lancia Lybra


Benzina



  • 1.6 MPI de 103 cai – Nu l-a cumparat nimeni asa ca nu stiu daca merita sa scriu despre motorul asta. Doar daca vreau sa ocup spatiu si banda de internet. Altfel nu. Nu are nimic de reportat, nici de bine, nici de rau. E acolo.

  • 1.8 MPI de 130 cai – Motorul Patrolla Sera suna atat de italienesc incat merita doar pentru asta ca sa il cumperi. A da, a fost motorul de baza pentru Lancia Delta cat si pentru Fiat Coupe, doar ca aici nu prea are cu ce sa lucreze. E ca si cum ai pune un culturist sa care canapele. Poate sa faca asta, dar nu e neaparat pregatit pt asta.

  • 2.0 MPI de 150 si 154 cai – Acelasi Patrolla Sera doar ca acum avem 5 cilindri in loc de 4. In rest e identic cu cel de 1.8 MPI. Singura mentiune speciala ar fi ca e singurul motor care vine disponibil cu o cutie automata optionala, in 4 trepte si de origine AISIN adica e decent de fiabila.

  • 2.4 MPI de 170 cai – Da, a existat, dar mult noroc ca sa gasesti unul pentru ca a fost pus doar pe versiunea speciala Lybra Protecta. Daca insisti totusi pentru motorul asta, va trebui sa cauti un Thesis.


Diesel



  • 1.9 JTD de 105, 110 si 115 cai – Un fel de 1.9 TDI de pe Passat B5, doar ca a fost primul motor de serie cu tehnologie Common-Rail. As vorbi despre probleme specifice, dar la varsta pe care o are si la cat de multa mentenanta nu au primit motoarele astea pe parcursul vietii, am sa recomand metoda Liviu Dragnea de verificare – din scoarta in scoarta.

  • 2.4 JTD de 134, 140 si 150 cai – Poate prea mult pentru Lancia Lybra, de asta probabil nici nu prea s-a vandut. Da, are putere, dar cu ce pret? Pe langa pretul mare de achizitie, 2.4 JTD mai are probleme si cu turbina, termostatul si senzorii axei cu came. Iar la cat 400 de lei valoreaza Lancia Lybra astazi, chiar nu merita.


 



Probleme Generale Lancia Lybra



  • E o Lancia adica o masina italiana mai pompoasa si cu mai multe jucarii deci trebuie sa vorbesc despre problemele electrice complementare. Mai un geam electric, mai un infotainment, d’astea.

  • Dupa cum spuneam, caroseria este galvanizata mai putin in zona portbagajului pentru ca italieni. Asa ca asteapta-te la rugina in zona aia la fel cum si eu ma astept sa fac cataracta de fiecare data cand intru pe grupuri de mamici.

  • Stii care este diferenta majora dintre plasticele de pe Lancia Lybra si plasticele de pe Loredana Groza? Loredana Groza nu se topeste in soare. A da, si scaunele de plush de pe Lybra sunt mai slabe calitativ decat scaunele Loredanei Groza.

  • Piesele se gasesc greu si costa mult, dar mult in sensul ca se aproape de Audi A4 ca si costuri. Iar cand te gandesti ca o Lancia Lybra valoreaza 350 de lei maxim, nu stiu cata lumea se inghesuie ca sa le intretina.

  • Ca la orice motor Alfa Romeo din perioada asta, se recomanda schimbarea distributiei si a pompei de apa la fiecare 60.000 de km. 


 



Verdict Lancia Lybra


Lancia Lybra in ziua de azi nu mai valoreaza mare lucru. Cu 280 de lei iti poti cumpara un model decent. A fost decent de fiabila, dar costurile de intretinere erau de Audi A4 dar Lybra categoric nu batea in aceeasi liga cu A4. De aceea sfatul meu este ca cea mai buna Lancia Lybra e o Alfa Romeo 156. Pentru ca daca vrei confortul si luxul italian pe bune, mai pune 200 de lei si cumpara-ti o masina italiana premium pe bune, Lancia Thesis.


 


Ce motoare recomand? Pentru benzina ar trebui sa ajunga si 1.8 MPI de 130 de cai, iar in cazul dieselurilor voi recomanda 1.9 JTD de 110 cai.


Scrie un raspuns
  • Gabi

    2022-05-06 22:29:01

    Salut. Un ghid integral despre playerele auto si tot ce tine de ele (putere, compatibilități etc) cand ?

  • Gabi

    2022-05-06 22:29:01

    Salut. Un ghid integral despre playerele auto si tot ce tine de ele (putere, compatibilități etc) cand ?


CE SE INTAMPLA PE aproapemasini.com

CE SE INTAMPLA COMENTATORULE?
ARHIVA